Partidul Democrat a cheltuit până acum în campania electorală 11 milioane de lei, mai mult decât toti ceilalți concurenți electorali luați împreună

Crina Dumitriu
05/02/2019

Partidul Democrat de la guvernare este lider absolut la capitolul cheltuieli pentru campania electorală, acestea constituind peste 11 mil. lei şi fiind mai mult decât cheltuielile tuturor celorlalţi concurenţi electorali împreună.

Cu referire la raportul de cheltuieli pentru campania electorală, prezentat la 1 februarie (participanţii trebuie să prezinte săptămânal rapoartele la CEC - I.), PDM a cheltuit cel mai mult pentru publicitate - 10,69 mil. lei, dintre care 9,8 mil. lei pentru publicitate tv, iar 131 mii lei pentru publicitate în presa scrisă. 

De asemenea, partidul a cheltuit 424,4 mii lei pe diverse materiale de campanie (postere, steaguri, tricouri).

Partidul Şor a cheltuit 5,2 mil. lei pentru campania electorală, din care 4,2 mil. lei în scop publicitar. Partidul a mai cheltuit 526,4 mii lei pe diverse materiale electorale.

Partidul Socialiştilor a cheltuit 2,18 mil. lei pentru campanie: aproximativ 2 mil. lei pentru publicitate şi 89,2 mii lei pentru materialele de agitaţie.

Cheltuielile Partidului Comuniştilor pe campanie au însumat 551,4 mii lei, ale "Partidului Nostru" - 286,4 mii, ale blocului ACUM - 667,6 mii lei.

Crina Dumitriu
05/02/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii