Roman Ciubaciuc va candida la alegerile parlamentare din 24 februarie din partea Partidului Nostru în circumscripția 42 Cantemir. El este, potrivit site-ului Primăriei Cantemir, absolvent al Universității de Stat Comrat în 2015. Între 1997–2011, el a fost angajat al Serviciului Fiscal de Stat Comrat.
A fost membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În 2011, a fost ales primar al orașului Cantemir, iar în 2015 a fost reales în aceeași funcție.Roman Ciubaciuc face parte din primarii comuniști care au trecut, sub presiune, la PDM. Contactat de un reporter, el a precizat că nu a făcut niciodată parte din PDM, subliniind că este membru al Partidului Nostru.
Câștiguri frumoase, dar locuiește cu părinții
Conform declarației de avere depusă la CEC pentru a se înscrie în cursa pentru parlamentare, Ciubaciuc a declarat un salariu anual de la Primaria Cantemir de 194.770 de lei, iar de la Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER) suma de 12.723 de lei.
Pentru soția sa, acesta a declarat un venit de 27.750 de lei.
După ce a fost învestit în funcție în urma alegerilor locale din 2011, Roman Ciubaciuc a ajuns în vizorul presei. Reporterii Moldova Curată au descoperit că edilul se afla printre cei aproape 500 de lideri locali care nu și-au făcut publice declarațiile cu privire la venituri și proprietăți și nici nu le-au prezentat Comisiei Naționale de Integritate, așa cum prevede legea.
Pentru 2012, el a declarat un salariu de circa 60.000 de lei și alte aproape 25.000 de lei obținute de soția sa. La capitolul imobile, a indicat doar un teren dobândit în 1999, cu suprafața de aproape 7 ari. Ciubaciuc a mai indicat două credite în valoare de totală de 160.000 de lei.
În declarația de avere depusă pentru 2013, Ciubaciuc a declarat un salariu de 78.000 de lei, alte 13.000 de lei constituind salariul soției sale, și același teren pentru construcții de 7 ari dobândit în 2002. El a precizat că locuiește în casa părinților săi, potrivit portalului moldovacurata.md.
Odată cu înregistrarea în cursa electorală pentru localele din 2015, Ciubaciuc a indicat aproape 85.000 de lei ca salariu și 22.600 obținute de soția sa.
Însă în declarația depusă la Comisia Electorală de Circumscripție Cantemir el a declarat un venit de aproape 170.000 de lei, indicând, împreună cu soția sa, două conturi bancare cu aproximativ 13.000 de lei. În niciuna dintre declarații primarul nu a indicat mijloace de transport.
În campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2015, el a susținut PCRM cu 10.000 de lei, conform rapoartelor financiare depuse de PCRM la CEC, de pe poziția a patra din listă.
Pentru 2017, Ciubaciuc a indicat un salariu de 7.250 de lei, 517 de lei de la AEER și un salariu de 836 de lei de la „Î.I. Radu Coroi” 7000 de lei și același teren pe care susține că l-a dobândit în 2002.
Site-ul Autorității Naționale de Integritate (ANI) nu conține declarațiile acestui primar pentru 2015 și 2016. Contactat de reporter, el a declarat că stă în continuare în apartamentul mamei sale și că a depus declarațiile la ANI. Nu au fost înregistrate cazuri care i-au afectat integritatea și nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului. .
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii