Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al DNA: „Până în 2014 discursul anticorupție era folosit în toate campaniile electorale. Acum tactica e să duci lupta cu acest flagel în derizoriu”

Cornelia Cozonac
2016-08-20 15:48:00
Laura Codruța Kövesi. Foto: CIJM

În cei peste zece ani de când funcționează, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din România a devenit pe bună dreptate spaima marilor corupți. Rând pe rând, procurorii DNA au adus în fața judecătorilor politicieni atât de la putere, cât și din opoziție, miniștri, senatori, primari, magistrați, oameni de afaceri etc. Cifrele vorbesc de la sine: anul trecut, oamenii legii au trimis în judecată 1.250 de inculpați care au comis fapte de corupție la nivel înalt și mediu. Tot în 2015, procentul condamnărilor a fost de peste 90%. Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al DNA, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști de la Chișinău, că mulți politicieni regretă în prezent înființarea instituției și că, între timp, liderii de partide au renunțat la înflăcăratele discursuri electorale împotriva corupției. Pe lângă reușitele instituției, șefa DNA a vorbit și despre presiunile sau provocările la care sunt supuși subalternii săi, cum ar fi tunurile mediatice puse de mogulii de presă pe procurori. Totodată, Laura Codruța Kövesi a arătat ce ar trebui să stea la baza luptei cu flagelul corupției în Republica Moldova, astfel încât să se pornească tăvălugul dosarelor și să mergem pe urmele României. 

Doamnă Kövesi, o parte dintre cetăţenii Republicii Moldova privesc cu jind la ceea ce se întâmplă peste Prut pentru că tot mai mulţi oficiali ajung în vizorul DNA. Ce este important pentru a avea o luptă eficientă cu corupția?

Rolul DNA-ului a fost și, zic eu, este extrem de important. Este o instituție care a fost înființată după aderarea României la Uniunea Europeană. Probabil că multă lume, în special din clasa politică, regretă în acest moment că s-a înființat. A fost o luptă destul de mare pentru a se înființa și apoi a fost o luptă destul de mare ca această instituție să fie operaționalizată, să devină una eficientă. Deci, rezultatele Direcției Naționale Anticorupție de astăzi practic se datorează unei activități de zece ani de zile. Sigur, cu obstacole, cu piedici... Ce este important pentru a avea o luptă eficientă cu corupția? Cred că sunt trei premise extrem de importante. În primul rând este vorba despre independența instituției și a oamenilor care lucrează în instituție. În 2004, legislația în România în ceea ce privește statutul magistraților a fost modificată. Ulterior, din 2006, fiind și încurajările ministrului Justiției la acea vreme, Monica Macovei, procurorii și judecătorii au devenit conștienți de acest statut și l-au asumat și l-au exercitat ca atare. Practic, 2006 este anul în care DNA-ul și judecătorii, în special de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), pentru că majoritatea dosarelor importante de la DNA au ajuns la ÎCCJ, și-au asumat acest rol. Imaginați-vă că se pot deschide anchete față de premieri, față de miniștri, față de deputați, față de senatori și procurorii sunt apărați prin lege cu acest statut al independenței. Nimeni nu le poate spune ce anchetă să deschidă, nimeni nu le poate spune ce soluții să dea în dosare, cum să-și instrumenteze anchetele. Sigur, pot exista discuții profesionale între colegi, avem și noi colegi tineri care mai pot cere un sfat, dar nu poate să vină un șef - șeful DNA, procurorul general sau ministrul Justiției, și să spună: „Știi, domnul ministru e colegul meu de Guvern. Te rog să închizi ancheta”. Nu se poate așa ceva și din această perspectivă cred că independența corpului de magistrați este extrem de importantă. Apoi, este vorba despre stabilitatea în funcție de care ei se bucură, garanțiile pe care le au. Sigur, această independență nu înseamnă să-și exercite atribuțiile fiecare cum vrea și să nu fie răspunzător de ceea ce face, dar este important să ai o garanție prevăzută în lege și ea să fie respectată - atunci când deschizi o anchetă importantă să știi că nu ești sancționat disciplinar, că nu ești dat afară, pentru simplul fapt că ai avut curajul să deschizi o anchetă. Activitatea noastră este controlată de către judecători în absolut toate actele și activitățile pe care noi le facem. Cam toate măsurile pe care le iau procurorii în cursul urmăririi penale și toate soluțiile care se dau sunt verificate de către instanțele de judecată, ceea ce este extrem de important. 

Foto CIJM

O a doua premisă  a constituit-o cadrul legislativ. Degeaba ai un corp profesionist de procurori și judecători independenți, dacă nu au cu ce să lupte. Deci trebuie să aibă și instrumente legislative și să aibă competențe investigative. Legislația în ceea ce privește lupta cu corupția în România este una modernă și actuală. Practic, putem folosi tehnicile investigative care sunt arhicunoscute: începând de la investigator acoperit, interceptarea comunicațiilor, supravegherea tranzacțiilor bancare și terminând cu o instituție extrem de importantă – confiscarea extinsă, care a fost introdusă în legislația României în 2012. Iată că avem suficiente pârghii ca să ne facem activitatea. Mai mult decât atât, infracțiunile care sunt date în competența directă a DNA – infracțiunile de corupție clasice, cum le zicem noi: luarea-darea de mită, traficul de influență, dar și abuz în serviciu și alte infracțiuni care sunt în legătură cu infracțiuni de corupție, conferă această posibilitate de a face investigații în aproape toate sectoarele unde corupția se manifestă.

A treia premisă extrem de importantă este să ai suficiente resurse materiale și umane. Din fericire, DNA a beneficiat în ultimii ani de bugetul de care a avut nevoie. În ceea ce privește resursele umane, este necesitate de o mică reorganizare urmare a unei decizii a Curții Constituționale. Curtea a dat o decizie prin care a stabilit că Serviciile de Informații nu mai pot da un sprijin tehnic procurorilor în ceea ce înseamnă punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică. Acest lucru înseamnă că noi, deși aveam un serviciu tehnic la DNA, trebuie să-l lărgim, să-l operaționalizăm și anumite măsuri specifice, cum este filajul, cum este instalarea unor mijloace de interceptare în spații private, trebuie să le facem singuri. Din această perspectivă avem nevoie de resurse. Am solicitat o majorare a schemei de personal, în special pentru polițiști, ea a fost aprobată, deci din această perspectivă pot să spun că stăm bine.

În 2015 DNA a trimis în judecată peste 1.250 de inculpați, care au comis fapte de corupție la nivel înalt și mediu, printre care un prim-ministru, cinci miniștri, 16 deputați, 5 senatori, 97 de primari și viceprimari, 15 președinți sau vicepreședinți de consilii județene, ceea ce înseamnă o treime din consiliile județene din România, 32 de directori de companii naționale, şapte judecători, şapte procurori și 497 persoane care au deținut funcție de control sau de management în instituții publice. Spun eu că sunt cifre impresionante. Multă lume spune că aceste cifre ne arată nivelul corupției în România, eu cred că aceste cifre ne arată modul în care instituția noastră luptă cu corupția sau eficiența la care s-a ajuns. Eficiență care se datorează activității din ultimii zece ani.

Având în vedere că în vizorul DNA au ajuns multe persoane influente, probabil au existat şi încercări de a pune piedici instituţiei. Care au fost obstacolele?

În acești zece ani, sigur, pe lângă premisele favorabile pe care vi le-am spus au fost și foarte multe obstacole. Două dintre ele sunt cele mai importante și care ne pot afecta extrem de mult: modificările legislative din Parlament, cel puțin de doi ani, dar în ultimii zece ani cred că e o chestiune ciclică – așa, din când în când, poate la un an și jumătate are loc o avalanșă de propuneri de modificări legislative, dar care nu sunt de natură să ajute sistemul judiciar, ci dimpotrivă – dezincriminarea unor infracțiuni, limitarea competențelor, limitarea intrumentelor investigative. S-a încercat în urmă cu doi ani scoaterea parlamentarilor de sub incidența legii penale. De fiecare dată aceste încercări de a limita atribuțiile și competențele au fost oprite doar datorită intervenției societății civile. Sunt câteva ONG-uri care au fost extrem de vocale și bineînțeles, în cele din urmă, și cetățenii care au încercat să ne ajute. Deci, este această luptă cu politicul, care clar că pleacă din cauza anchetelor care s-au făcut și care se fac. Niciun politician nu cred că se simte confortabil atunci când probabil nu merge pe linia cea dreaptă, să știe că poate fi investigat oricând de vreun procuror. Sunt foarte multe propuneri de modificări care au fost făcute de persoane pe care noi le-am anchetat sau de cei care susțin persoanele pe care noi le-am anchetat.

Un alt obstacol în activitatea noastră l-a constituit modul în care este reglementată situația imunităților în România. Avem două categorii de imunități. În primul rând, imunitățile parlamentarilor, atunci când vorbim despre percheziție, reținere și arestare preventivă. Nu putem să percheziționăm, să reținem sau să arestăm un parlamentar suspect pentru fapte de corupție dacă nu obținem un aviz al Parlamentului, respectiv al camerei din care face parte. Am avut, de exemplu, din 2012 până în prezent, 31 de cereri de încuviințare a arestării preventive, din care doar 16 au fost admise. Deci, aproape jumătate din cererile noastre au fost respinse. Aici sunt și senatori, și deputați. Faptul că nu ni se admite această încuviințare a arestării sau a reținerii nu înseamnă că ancheta nu-și poate continua cursul, dar este extrem de importantă, pentru că ne arată o aplicare inegală a legii.

Am avut situații în care în același dosar au fost nouă inculpați. Unul dintre ei era parlamentar la momentul în care noi am demarat investigațiile. Toți erau investigați pentru acțiuni de abuz în serviciu în ceea ce privește restituirea ilegală a unor proprietăți. Opt inculpați erau deja în arest preventiv, iar pentru cel de-al nouălea inculpat nu am primit aviz din partea Parlamentului. Deci el a scăpat doar pentru că un for politic l-a salvat. Acest lucru ne arată că legea nu a fost aplicată în mod egal.

Cea de-a doua categorie de imunități vizează imunitățile miniștrilor sau a foștilor miniștri. Dacă ești ministru în România și ți s-a terminat mandatul, toată viața te bucuri de imunitate, pentru că există Legea 115 a responsabilității ministeriale, care prevede că urmărirea penală poate fi începută doar dacă obții un aviz din partea președintelui României. Din 2012 până în prezent am solicitat 25 de astfel de cereri. 19 au fost admise. Deci, nici aici nu avem un procentaj de sută la sută. În aceste situații, lipsa acestui aviz echivalează cu imposibilitatea de a continua investigațiile în cauză. De exemplu, a existat o situație în care un ministru a fost suspectat că a primit un apartament cu titlu de mită. Prin 2011 a fost solicitat aviz de la Parlament. A fost respins. Ulterior, s-au mai administrat probe, s-au descoperit fapte în plus. În 2013 s-a revenit din nou cu cerere de aviz, din nou a fost respins. Celelalte persoane implicate în caz au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare. O parte din ele au început să execute pedeapsa, iar acest ministru a rămas cu beneficiul apartamentului și nici măcar nu a putut fi cercetat din acest motiv. Cam acestea sunt provocările.

Ați avut probabil și presiuni politice asupra întregii intituții...

Presiuni sunt în fiecare zi. Eu am spus că oricine dintre politicieni mă sună, o să fac public acest lucru. Nu mă sună nimeni să-mi zică: „Fă așa sau fă așa”. Dar nu trebuie să sune ei la mine să zică: „Doamnă, fă-i clasare la nu știu care ministru” că știu ce au de făcut. Sunt câteva televiziuni ale căror patron l-am trimis în judecată. Unii dintre ei sunt condamnați și te toacă de dimineața până seara. Eu nu pot să mă duc la televizor de dimineața până seara că nu am cum. Asta e modalitatea cea mai clară. Au fost și situații când au încercat să ne taie bugetul. În timp ce nouă ne tăia salariu, un ministru lua mită de un milion de euro. Mă rog, coincidența face că după aceea l-am prins, dar a fost chiar coincidență. Unii mai spun: „Păi, nu știu ce i-a zis lui Kövesi și i-a făcut dosar penal”. Dacă aș putea să le fac dosar penal tuturor celor care îmi spun anumite lucruri unde am ajunge? Nu merge așa.

Cum luptați cu procurorii care sunt tentați să fie corupți?

Potrivit legii, un judecător sau procuror care comite o faptă de corupție este investigat de DNA indiferent de valoarea mitei sau indiferent de valoarea sumei sau a folosului pe care îl primește. Pot să vă zic că în ultimii ani investigațiile care au vizat judecători și procurori au fost extrem de multe. Doar anul trecut am avut 14 magistrați, ceea ce ne arată că încă există corupție în sistemul judiciar. Au fost anchete deschise în 2010-2011 față de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție – cea mai înaltă instanță din România. Pe de altă parte, în 2013-2014 am avut anchete față de procurori din DNA. În 2013 chiar am avut un procuror-șef, care a comis fapte de corupție. Deci, este extrem de important ca să lupți cu corupția în primul rând să-ți faci curățenie în propriul tău sistem: cu procurori și judecători corupți niciodată nu o să poți face treabă. Să presupune că avem doar procurori cinstiți în România, deschid anchete, fac investigații, strâng probe, dar ajung dosarele la niște judecători corupți, care în schimbul unor sume de bani rezolvă dosarele. Au existat judecători investigați exact pentru acest lucru. Au fost câteva cazuri celebre cu transferurile în fotbal, cu fotbaliști celebri. DNA a făcut la acel moment investigații, le-a trimis în judecată. În primă fază s-a dat o achitare, ulterior persoanele au fost condamnate și anul trecut am reușit să dovedim că această soluție de achitare a fost dată pentru că judecătorii au primit mită.

A fost extrem de important că la primele anchete care au vizat judecători și procurori DNA-ul a arătat modalitatea în care aceste fapte se pot comite, s-au identificat riscurile și vulnerabilitățile Consiliului Superior al Magistraturii. Ce este important pentru noi acum - în ultima perioadă, foarte mulți cetățeni au venit și au sesizat fapte de corupție săvârșite de procurori și judecători. 90% din anchetele deschise în ultimii trei ani față de procurori și judecători au plecat de la sesizări ale cetățenilor. În același timp este important să vă spun că toți magistrații care au fost anchetați pentru corupție și trimiși în judecată, au fost verificați de Inspecția Judiciară. Deci dacă Inspecția Judiciară și-ar fi făcut treaba în mod complet și eficient, probabil nu am fi ajuns la aceste măsuri.

Mita între judecători și procurori diferă. Judecătorii au tarife cam de 15.000 – 20.000 de euro în sus, iar procurorii se mulțumesc cu sume mai mici. Am avut procurori care au preferat să dea soluții pentru niște produse alimentare și 500 de euro, cu toate că salariile sunt relativ bune. Prin urmare, n-aș putea să vă spun că există un tipar al magistratului, este importantă construcția pe care o are magistratul, pregătirea profesională, educația. Este greu de crezut că un magistrat care primește 2.500 de euro în fiecare lună, ia mită de 300 de euro ca să dea o soluție într-un dosar. Sumele acestea mici ne arată că faptele se repetă, că probabil este o infracțiune „de obișnuiță”. Noi de câte ori identificăm astfel de situații, acționăm fără niciun fel de jenă.

O vulnerabilitate pe care noi am identificat-o în dosare atât cu magistrați, dar în special cu polițiști au fost legăturile pe care aceștia le aveau cu diverși oameni politici și care, din nou, au creat probleme. Apelând la sprijinul politicienilor pentru a-și asigura o avansare, o promovare în funcție i-a determinat de-a lungul timpului să intervină în dosare, să dea diferite soluții, să administreze probele într-un anumit fel – și aici vorbim tot despre o formă de corupție. 

Ce aţi reușit având la îndemână un instrument relativ nou - confiscarea extinsă a averilor?

Foto: CIJM

Acea directivă a Comisiei Europene din 2005 în sfârșit a fost introdusă în legislația noastră în 2012. A existat o decizie a Curții Constituționale care ne-a ajutat, în sensul că am stabilit că această lege este constituțională, dar confiscarea bunurilor se poate face doar pentru bunurile dobândite din 2012 încoace, pentru a evita într-un fel retroactivitatea legii penale. În 2012-2013, DNA fiind o instituție nouă, au fost ceva ezitări. Primul caz de aplicare a confiscării extinse a fost în 2013, într-o speță cu doi polițiști, care lucrau în Constanța și care au fost investigați pentru fapte de corupție. În timpul investigațiilor s-a constatat că acești polițiști dețineau mai multe apartamente și dacă socoteai venitul lunar pe care ei îl aveau, averea pe care o deţineau depășea în mod evident posibilitățile de a-și achiziționa aceste imobile din salariul lor. Ei s-au apărat spunând că au primit bani de la mama. Mama era însă pensionară, nici ea nu avea venituri. A fost primul caz în care s-a mers pe această instituție a confiscării extinse. Măsura a fost confirmată la ÎCCJ, unde s-a judecat dosarul în ultima cale. A fost, dacă vreți, o decizie care a dat curaj procurorilor. Acum, în dosarele pe care noi le avem aplicăm această instituție, nu avem foarte multe cazuri. Anul trecut am avut în jur de zece cazuri în dosarele noastre. Este o instituție nouă, dar este important să o aplicăm, pentru că de foarte multe ori nu este suficient ca persoanele care comit astfel de fapte să fie doar investigate și condamnate, ci este important să rămână fără averile lor. Am avut în dosarele acestea cu restituirea proprietății persoane care au dobândit 200 de milioane de euro prin săvârșirea acestei infracțiuni și care deţineau avere impresionantă. Am reușit într-unul din cazuri să indisponibilizăm chiar imobile pe care le dețineau în sudul Franței, la Nice. Deci, și acolo am mers tot pe instituția confiscării extinse.

Și atunci când averile sunt scrise pe rude, le depistați?

Da. Păi, în special, cam de-aici a plecat necesitatea de a se incrimina. Avem foarte mulți funcționari publici care aveau case trecute pe mama, pe tata, pe soacră, pe iubita, pe mătușa.

Puteți identifica și bunurile trecute pe iubită?

Da, asta cu iubita să știți că e foarte des întâlnită. Dacă dăm și peste o iubită părăsită e și mai bine, pentru că de obicei spune multe lucruri. Sunt foarte mulți care, plecând de la ideea că, dacă nu e pe numele meu nu are ce să se întâmple. Sunt foarte mulți care și-au trecut proprietățile pe numele altor persoane. De foarte multe ori am avut situații în care au avut loc divorțuri între soți, dar de fapt a fost o tactică de a-și muta averea pe numele soției. Au fost situații chiar tot într-un caz cu retrocedările ilegale în care persoanele au cumpărat pe numele unei mătuși care este în Italia. Deci, în toate aceste cazuri noi încercăm să identificăm bunurile și să le supunem confiscării extinse. Am avut anul trecut un caz cu primarul general al Capitalei. S-a aplicat instituția aceasta pentru o sumă echivalentă cu un million de euro. Este cea mai mare valoare pe care noi am aplicat-o la o confiscare extinsă. Este important că putem să urmărim și conturile bancare. Acum, mai nou, am observat în ultimii ani, că mulți își cumpără proprietăți în străinătate, își fac tranzacții prin off-shore-uri sau prin țări considerate ca fiind paradisuri fiscale, tocmai pentru a nu fi depistați. Am observat reacția lor. De foarte multe ori când le-ai spus că i-ai investigat și că urmează să fie arestat preventiv, au primit vestea cum au primit-o, dar când li s-a adus la cunoștință ordonanța cu sechestrele și faptul că le-ai găsit banii și bunurile, a fost într-adevăr puțin deranj, ca să nu zic că erau mai afectați decât de măsura arestării.

În toate cazurile purcedeți la investigațiile financiare în ideea identificării activelor pentru a aplica confiscarea extinsă sau sunt cauze penale unde doar acumulați probatoriu pe obiectul mitei propriu-zise?

În general, în toate cazurile. Până în 2014, când deschideam o investigație, aveam o colaborare și o avem în continuare cu Agenția Națională de Integritate. În paralel cu investigația noastră, ei deschideau anchetă privind verificarea averilor. Până finalizam noi urmărirea penală, ei ne trimiteau valoarea averilor pe care o identificau la funcționarii respectivi. Noi am dezvoltat în cadrul DNA un compartiment de investigații financiare, care este coordonat de un procurer. Tot aici lucrează mai mulți polițiști și specialiști din DNA. În momentul în care deschidem o investigație penală, procurorul de caz sesizează acest compartiment de investigații financiare și ei fac, în paralel cu procurorul, o investigație pentru a descoperi bunurile și valorile care pot fi indisponibilizate. Haideți să luăm exemplul unui primar pe care-l investigăm: verificăm baza de date, ce avere are, constatăm că se poate merge pe confiscarea extinsă sau că bunurile pe care le-am descoperit pe numele lui nu sunt suficiente ca să acopere valoarea pagubei și atunci apelăm la acest compartiment rolul căruia este să identifice bunurile și banii pe care acesta le are, pe numele lui sau pe numele altor persoane. De obicei, sunt proprietăți pe numele persoanelor foarte apropiate și acest compartiment încearcă să identifice și banii, și bunurile. În general, cam în toate investigațiile pe care le facem, mai ales atunci când vorbim despre infracțiuni de abuz în serviciu, unde se produce și o pagubă statului, încercăm să acoperim și să instituim măsuri asiguratorii. Spre exemplu, anul trecut au fost 500 de milioane de euro, valoarea măsurilor asiguratorii puse doar de DNA. Am reușit să identificăm bunuri.

Și le recuperați?

Aici e o problemă pentru că, după ce hotărârile judecătorești de condamnare rămân definitive, ele aunt comunicate Ministerului Finanțelor și în cadrul ADAF, o structură care se ocupă cu executarea acestor hotărâri. Am constatat în anii trecuți că valoarea recuperării pentru hotărârile judecătorești rămase definitive era undeva între 5 și 10%. Restul nu se execută. În momentul în care și societatea civilă, și noi am tot dezbătut public acest subiect, s-a discutat o lege, s-a înființat o nouă Agenție de recuperare a bunurilor. Se pare că acum în iunie ea va fi operaționalizată, se vor face angajări și să sperăm că această agenție va fi mai eficientă. Spre exemplu, în 2014, valoarea sumei care trebuia executată efectiv de stat era de 300 milioane de euro, adică o sumă care echivala cu dublarea salariilor medicilor din România. Anul trecut, valoarea care trebuia executată era de 200 de milioane de euro, doar în dosarele DNA. Deci, avem în doi ani suma d 500 de milioane de euro care trebuia executată de FISC, dar s-a executat în proporţie de 10%.

Dacă furtului miliardului s-ar fi întâmplat în România, în cât timp l-ar fi investigat DNA?

Bun, e greu să spun. De obicei, o investigație complexă poate să dureze și un an, și doi ani, depinde de tranzacțiile financiare pe care le investighezi, de numărul lor, de țările în care s-au derulat, pentru că, spre exemplu, avem multe situații în care avem comisii rogatorii în țări considerate a fi paradis fiscal, de unde nu primim răspunsuri. În cazul Cipru, care la fel este considerat un paradis fiscal - sunt mii și mii de comisii rogatorii - câteodată stai și un an, și doi să-ți spună prin ce conturi s-au derulat tranzacțiile. E greu să fac o comparație. Au fost și la noi în urmă cu 10-12 ani astfel de cazuri: Fondul Național de Investiții și domnul Vântu (Sorin Ovidiu Vântu - n.r.) care administra acest fond. A fost un caz celebru – cam 300 de milioane de euro a fost paguba la vremea respectivă. S-au făcut investigații, au fost trimise în judecată... Totuși, este foarte greu să compar.

În ceea ce privește lupta cu corupția în Republica Moldova, ce ar trebui să stea la bază ca să se pornească tăvălugul și să mergem pe urmele României?

Cred că prima condiție ar fi independența sistemului de magistratură. Procurorii trebuie să fie cei care conduc ancheta și cred că este important să existe o structură specializată a Procuraturii care să facă astfel de investigații, iar în acea structură să lucreze procurori independenți și profesioniști. Noi am cunoscut în activitatea noastră și polițiști, și procurori din Republica Moldova foarte profesioniști, cu care am avut câteva cooperări. Cred că există acolo oameni care vor să facă treabă și care sunt buni, dar trebuie să li se creeze cadrul. 

Cât de des vă sesizați în urma investigațiilor din presă?

Jurnaliștii în fața DNA. Foto: CIJM

Anul trecut cred că am avut un procent de aproape 3-4 la sută din totalul dosarelor. Sunt situații în care ne sesizăm din presă. Sunt anumite investigații care prezintă interes, de obicei când sunt suficiente indicii într-un articol. Am avut situații în care s-au prezentat documente, s-au prezentat date concrete și care au putut fi verificate așa pentru a ne sesiza din oficiu. Acum la articol de genul „X este corupt și ia mită”, unde nu este nicio dată concretă, niciun element concret, nu prea ne sesizăm. Au fost niște investigații gen Rise Project cu Panama Papers, au fost date care în unele situații ne-au fost utile. A fost acest caz cu Hexi Pharma, unde din nou ne-am sesizat din presă, după ce au apărut câteva elemente. De obicei nu anunțăm când ne sesizăm din presă, pentru că e mai bine pentru noi.

Care este procentul condamnărilor?

Anul trecut a fost de 93%. Unii ne critică că e prea mare, sper anul acesta să ajungem pe la 80 și ceva, pentru ca să nu mai fim criticați. A fost un an bun, ce să zic? Dar am observat că există o legătură cumva între momentul trimiterii în judecată și momentul condamnării. Anul acesta am luat câteva achitări în dosare făcute în 2005-2006. Avem un dosar cu achitare din 2003 când nici nu era DNA-ul care este acum și acolo se schimbă probele. 

Aveți probleme cu aplicarea neuniformă a legislației și a deciziilor judecătorești de la aceeași instanță? 

La aceeași instanță, da. Mai sunt abordări diferite pe diverse interpretări. Am avut această situație și la Înalta Curte și la curțile de apel, imediat după ce noile coduri au intrat în vigoare, pentru că a fost o perioadă în care legislația era interpretată diferit. Mă rog, sunt acele recursuri în interesul legii și întrebarea prealabilă care se poate invoca și atunci Înalta Curte dă o decizie care e obligatorie pentru toată lumea. De exemplu, după decizia Curții Constituționale privind interceptările, deși legea se aplică pentru viitor și noi am motivat că la momentul administrării probelor noi am respectat legea, au fost instanțe care au anulat probele. Majoritatea instanțelor au respins această excepție de anulare a probelor, unele le-au admis. Deci mai avem probleme cu intrepretarea neunitară. Avem probleme în special pe individualizarea pedepselor. Am observat că în ultimul an și jumate sau aproape doi ani a crescut numărul pedepselor cu suspendare. Cred că este și o consecință a presiunilor care se fac pe sistemul judiciar, pentru că vedeți că e un atac a politicienilor prin intermediul presei nu la adresa procurorului-șef DNA, ci și a procurorilor DNA, la adresa instituției. Sunt judecători care au dat decizii extrem de importante și cărora ulterior li s-au făcut tot felul de plângeri - au cercetări disciplinare în curs. Astfel, există o tendință, am văzut pedepse cu suspendare în ultima perioadă de timp.

În procesul instrumentării cauzei penale, persoana cercetată este suspendată din funcție în mod obligatoriu?

Nu, am văzut că în cazul primarilor arestați de obicei se suspendă după 30 de zile de arest, dar rămân în funcție. Am avut un exemplu în Sănătatea, manager de spital trimis în judecată pentru că a luat mită pentru încheierea unor contracte în octombrie 2014, a rămas în funcție și acum trei săptămâni a fost prins din nou că a luat mită, din aceeași poziție și folosindu-se de aceeași funcție. Avem persoane condamnate definitiv la pedepse cu suspendare. Au fost din nou investigate, apoi din nou trimise în judecată. De exemplu, cazul fostului ministrul al Justiției Tudor Chiuariu, condamnat cu suspendare pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție. El a rămas în Parlament, iar din acea poziție a mai comis o infracțiune de corupție, a fost din nou investigat și retrimis în judecată. Avem primari care rămân în funcție, președinți de consilii județene. Recent, am văzut totuși o reacție - am avut niște investigații în cazul managerilor de spitale care au luat mită pentru încheierea unor contracte, iar ministrul Sănătății i-a suspendat. În sfârșit cineva a reacționat.

Au fost cazuri când v-ați cerut scuze public pentru anchetele pe care le-ați desfășurat și în care s-a constatat că persoana ajunsă în vizorul DNA este cinstită?

Nu, dar analizăm soluțiile de achitare. Anul trecut, de exemplu, nu am avut soluții de achitare imputabile procurorului. Anul acesta avem o soluție de achitare cu o persoană care a fost filmată când ia banii, cu probe și persoana e achitată. Păi pentru ce să îmi cer scuze? Poate avem și noi situații când poate greșește procurorul. Avem, spre exemplu, achitări pe infracțiunea privind „efectuarea de acte de comerț”. Sunt câteva instanțe din România la care am avut polițiști și angajați ai Fisc-ului care își făceau pe firmele lor private tot felul de operațiuni de comerț. Dosarele au fost trimise în judecată și instanța a zis că nu e infracțiune. Ok, în alte situații persoanele au fost condamnate. Unele-s condamnate, unele achitate. E o situație de practică judiciară neunitară. Asta poate să fie imputabilă procurorului? Nu. Chiar sunt multe filtre până la trimiterea în judecată, adică se verifică de șeful ierarhic din perspectiva legalității. Asta cu scuzele publice – nu. Aici trebuie să plecăm de la premisa că nu suntem ingineri sau nu facem o chestie fixă. Lucrăm cu oameni, lucrăm cu situații care se pot schimba. E posibil un martor să vină la noi să spună, să facă anumite declarații în instanță, unde e public, unde-i față în față cu inculpatul, să mai nuanțeze. Sunt situații care nouă ni se par clare, judecătorului – nu. Nouă ni se pare că sunt suficiente probe, judecătorului – nu. Până la urma face parte din dezbatere. Cel puțin până acum nu avem situații în care procurorii intenționau să greșească. Asta – da, nu ar fi de acceptat.

Presupunem că la DNA ajung sesizări și de la cetățeni... 

Avem și o adresă de email pe site. Zilnic primim sesizări sau vin persoanele, se prezintă. Unii dintre ei sunt foarte dornici. Noi la început am fost reticenți. De exemplu în cazul firmelor... Adică până acum ai dat mită să primești contracte și dintr-o dată te-ai făcut cinstit. Oamenii spun: „Trebuie să dau mită dinainte, trebuie să o dau cash și nu mai fac niciun fel de profit. Mai și risc să mă prindă DNA-ul că am dat mită”. Atunci vin și denunță că li s-au cerut mită să încheie un contract. Am avut situații în care am trimis persoane la întâlnire cu tehnică pe ei și au zis că le place și o să mai vină și altă dată.

Rezultatele pe care le-a obținut DNA sunt într-adevăr impresionante. Fără aportul dumneavoastră personal ar fi fost poate altfel. Distincția pe care ați primit-o recent de la Republica Franceză la fel vorbește despre asta. După mine, ar trebui să beneficiați de o pază de la Serviciul de Protecție și Pază.

Beneficiez de protecție și eu, și colegii. Nu am avut încă situații de colegi amenințați sau de violențe fizice asupra lor. Avem un protocol cu Jandarmeria, dacă se întâmplă așa ceva, putem să le asigurăm protecție. Din fericire, în România nu te împușcă în stradă sau nu vine să te bată. Te duce la televizor, te toacă de dimineața până seara, mai găsește trei - patru prin străinătate care să vină să spună câte ceva, dacă vine din afară e mai credibil și cam astea sunt presiunile. Cel puțin din perspectiva mea presiunile pe care le fac tocmai au scopul de a intimida. Sunt procurori care vin în DNA și care au dosare destul de importante. Am avut spre exemplu anul trecut colegul care a făcut dosarul în cazul primului ministru. După ce l-a trimis în judecată prim-ministrul a postat pe Facebook că nu-i profesionist, i-a dat numele. Sigur că a fost un pic de stres pe colegul meu. Am făcut Adunarea Generală a Procurorilor, am ieșit cu un punct de vedere, am sesizat CSM-ul. În general, cam acestea sunt presiunile care se fac - prin intermediul mass-media, prin declarații publice. Deocamdată, nu vine nimeni să ne dea în cap. Cred că au învățat ceva de la mafia siciliană. Când i-au omorât pe judecători, au devenit toți magistrații victime și de atunci nici nu s-a mai întâmplat așa ceva, pentru că și-au dat seama că nu pot să facă asta. Aici presiunile le exercită în alt fel. Ei vorbesc, noi câteodată ascultăm, câteodată nu. Important e să ne vedem de treabă, să ne facem dosarele bine. Sunt tot felul de critici pe care le auzim. Suntem atenți la critici. Câteodată sunt întemeiate, câteodată nu.

Credeți că e important că la cârma Parchetului să se afle un procuror sau un magistrat? În Moldova, cel puțin până la schimbarea legii, au tot venit oameni din afara sistemului...

Bun, oamenii din afară pot să-ți aducă o viziune bună și să dea așa un refresh pe instituție. Cred, totuși, că procurorul general, exact cum îi zice și numele, trebuie să fie procuror, să știe exact problemele cu care te confrunți în sistem, să fie un procuror care a făcut anchete, care știe de unde trebuie apucată treaba și ca să știe exact unde te uiți când sunt probleme. Când vii din afară, pe chestiile mari, pe chestiile generale, poți să-ți dai cu părerea: aici trebuie de făcut așa, aici trebuie așa, că le vezi din afară. Dacă identificați oameni careau făcut ceva de-a lungul timpului și-i puneți într-o funcție de conducere și spuneți sprijiniți-l, e imposibil să nu se schimbe. Pentru că și procurorii trebuie să se consulte cu cineva. Sunt independenți, dar mai au nevoie de un ajutor, mai au nevoie să le iei apărarea. Atunci trebuie să știi procedura foarte bine, să știi ce a făcut în dosar, să știi cum e procedura să poți să-l ajuți. Și aici avem tot felul de situații. Din afară pare că toți suntem niște cavaleri cu armuri, dar avem și noi colegi care au frământări, au și ei familii, se uită la televizor. Este câte un dosar și e tocat în presă. El știe la ce presiune a fost supus sau cât s-a chinuit să facă o anchetă într-un dosar și trebuie să fie și ajutat. Da, cred că trebuie să fie procuror. Cel puțin la structura Anticorupție, ar trebui cu siguranță să fie un procuror. Trebuie sprijinit, să aibă ce-i trebuie. Că așa, știți cum e și la noi: dacă mâine rămâne DNA-ul fără bani de la buget, fără posturi, mai schimbă pe ici, pe colo două-trei infracțiuni și rămâi fără competență, nu ai ce să faci. Deci, chiar trebuie sprijiniți. La noi societatea civilă a avut un rol important, ani de zile, pe tot ce înseamnă lupta anticorupție. Procurorii s-au chinuit, au făcut anchetă, dar nu poți să te duci la televizor și să-ți dai cu părerea tot timpul. Mai ieși din când în când, dar tot atunci când o lege nu e bună sau când există pericolul modificării unei legi sau când erau anumite dosare importante și toată lumea urla, erau oameni care totuși îți luau apărarea. Sunt momente când toată lumea e demoralizată, dar trebuie să mergem înainte, pentru că e o luptă grea și care nu se termină într-un an. Am ajuns în punctul în care se luptă statul cu mafia. Acum o să vedem cine câștigă. Avem foarte mulți dușmani. 

Până în 2014 discursul cu anticorupția era folosit în toate campaniile electorale. Dacă DNA-ul lua pe cineva, săreau ceilalți. Dacă lua de la ceilalți, săreau ăștialalți. Acum când au văzut că într-adevăr DNA-ul ia pe toată lumea și-au dat seama că e o problemă serioasă și tactica, mai nou, e să o duci în derizoriu. Ce contează că un șef de partid are o condamnare definitivă? Dacă e cu suspendare este ca și când nu s-a întâmplat nimic. (...) Vedeți că totuși cumva e trist. 62% din cetățeni în sodajele de opinie susțin DNA-ul. Într-o țară normală o instituție de forță nu e iubită, adică, nu știu, poate că nu ar trebui să fie iubită. Eu îmi iau feeback-ul de pe stradă. De foarte multe ori când mă duc pe jos acasă sau atunci când merg la piață mă întâlnesc cu oameni și tot timpul aud: „Nu vă lăsați!”. 

Câți angajați are DNA?

În prezent suntem cam 600. Avem acum 152 de procurori care lucrează, 200 de polițiști, în jur de 60 de specialiști și în rest avem grefieri și funcționari publici. Am mai cerut suplimentarea cu polițiști. După decizia Curții ni s-au aprobat 40. Niciodată nu ai destui oameni. După datele statistice avem cam 10.000 de dosare la 100 de procurori, pentru că vreo 35 dintre procurori merg în ședințe de judecată. E un volum foarte mare de dosare. Timpul e foarte scurt și nu poți să faci anchetă în 100 de dosare în același timp. N-ai cum, oricât te-ai strădui. De aceea mai avem dosare mai vechi care ies acum, pentru că lucrăm pe priorități. Dacă ai un dosar în care ai măsuri preventive, la el e prioritatea zero.

Spuneți-ne cum s-a făcut curățenie în sistem. De exemplu, după aprobarea noii Legi cu privire la Procuratură din Republica Moldova există temerea că va fi complicat să faci reformă cu aceiași oameni. Mulți se gândesc: „Ce folos că le dăm garanții constituționale procurorilor, dacă nu îi schimbăm. Îi lăsăm pe aceiași procurori care au luat mită, care au instrumentat dosare la comandă etc?” 

Și la noi reforma s-a făcut cu aceiași oameni din sistem. Mă rog, trebuie găsiți câțiva oameni cinstiți și care vor să facă treabă. Mă îndoiesc că toți procurorii din Republica Moldova sunt corupți. Mai sunt și procurori care nu sunt corupți și care vor să facă ceva. Curățirea propriului sistem trebuie să fie o prioritate pentru ei. Deci, trebuie identificați câțiva oameni buni, care vor să facă asta, care-s cinstiți și care trebuie ajutați, nu trebuie lăsați singuri. Și la noi este foarte important ca procurorul să știe că este independent. Dacă el știe că deschide două investigații pe prietenul deputatului X care este procuror și a doua zi vine deputatul X și poate să-l schimbe din funcție sau vorbește cu CSM-ul sau cu ministrul Justiției și e sancționat disciplinar, atunci niciodată n-o să se schimbe nimic.

Ceea ce spuneți dumneavoastră se referă, probabil, și la experiența noastră în sectorul Justiției. În urma reformei, judecătorii primesc salarii foarte bune. Rezultatele sunt însă aceleași...

Și la noi sunt procurori care au salarii destul de mari față de ceilalți cetățeni și totuși v-am zis, pentru 200 sau 300 de euro sau pentru sume mai mici, continuă să ia mită. Este, într-adevăr, o premisă importantă și asta, să crești salariile, dar cred că este important să se deschidă câteva anchete, care să fie urmate de condamnări și să se vadă că se poate. Așa a fost și în România. În 2005 erau doi-trei procurori sau doi-trei judecători prinși...

Există măsuri de asigurare din interior a integrității angajaților DNA?

Nu facem teste de integritate, nu facem cu detectorul de minciuni, nu monitorizăm personalul. Avem un sistem prin care ne asigurăm că confidențialitatea dosarelor este oarecum respectată și munca este compartimentată. Fiecare procuror lucrează cu același polițist și atunci polițistul știe doar despre dosarele pe care procurorul respectiv le are în gestiune. Dacă, spre exemplu, este o acțiune mai mare și poliţistul participă la percheziții din cadrul unui alt dosar, află doar ceea ce trebuie să afle. Nu avem alte măsuri de a testa integritatea colegilor. Știți cum e  - adevărul iese totdeauna la lumină. Dacă s-a aflat despre anchetă este clar că primii suspecţi sunt procurorul și polițistul.

Au existat astfel de cazuri?

Da, am avut. Ultimul caz a fost la Cluj. În cadrul unei monitorizări la o discuție ambientală a fost înregistrat președintele Consiliului Județean. A dat de înțeles că știe că este investigat de DNA. Procurorul de caz a avut niște suspiciuni, ne-a anunțat că suspectează polițiștii cu care lucrează și atunci sigur că am început să facem niște verificări și am constatat că unul dintre polițiștii care lucra în dosar avea întâlniri conspirative cu președintele Consiliului Județean. El îl ținea la curent cu ancheta. Ceea ce m-a frapat oarecum a fost faptul că acesta în loc să spună „Ok, gata, eu nu mai iau mită, mă opresc, mă caută DNA-ul” dimpotrivă își continua activitatea, doar că își conspira întâlnirile și în cele din urmă a fost prins și polițistul, și președintele Consiliului Județean. Au fost trimiși în judecată, nu avem niciun fel de milă față de nimic. Este și în DNA o solidaritate, în sensul bun. Adică cei care nu sunt integri sunt respinși de către colectiv, deși în acest caz nu a avut nimeni niciun fel de emoție să-și investigheze colegul tocmai pentru că se lucra într-o anchetă importantă, iar el furniza date din dosar. Dar detectorul de minciuni nu este o metodă admisă ca probă în România. Nu apelăm la astfel de metode.

Cum stimulați angajații în afară de salariu?

E un secret, nu vă pot spune. Nu avem premii, nu avem stimulări din astea financiare, dar majoritatea dintre ei fac ce fac din pasiune, văd că se schimbă ceva. În ultimul an am obsevat că sunt foarte mulți colegi, care de la început nu prea aveau curaj. Odată ce au avut un dosar mare, mai vor și al doilea, și al treilea. Noi îi motivăm aici intern prin diverse chestiuni, dar nu vi le pot spune. Gândiți-vă că avem colegi la Parchetul General sau la alte structuri de la Parchet care au același salariu și la ora 16.00 pleacă acasă, au și ei zece dosare, nu-și bat capul, nu-i înjură nimeni seara la televizor, nu-i ceartă șefii, nu au nicio problemă. Și totuși oamenii vin în DNA. Avem procurori de ședință, care merg și se luptă cu câte 10-11 toată ziua, de dimineața până seara în sedință, se luptă pentru fiecare frază, pentru fiecare excepție și totuși rămân în DNA și tot din dorința asta de a face ceva. Provocarea cea mai mare e că dacă lumea crede în tine e să nu greșești, să o ții tot pe drumul acesta. La noi dacă acum două sau trei săptămâni nu mai facem niciun dosar, iar auzi: „Gata, a murit lupta anticorupție, nu o să mai fie nimic, nu se mai întâmplă”. Dacă arestezi, atunci arestezi prea mult. Dacă nu arestezi, atunci de ce nu arestezi? Dacă îți faci activitatea după discursul din spațiul public, atunci nu mai facem nimic. Noi ne vedem de ale noastre și de drumul nostru. Așa că fiecare zi e o provocare. Asta e important.

Vă mulțumim.

Cornelia Cozonac
2016-08-20 15:48:00

Comentarii