Integritate

Candidatul socialiștilor pentru o circumscripție din Capitală: Fost șomer cu venituri modeste și donații grase la partid

Autor: Mariana Colun
04/01/2019 5810

Consilierul municipal socialist, Alexandr Odințov, înaintat pentru circumscripția uninominală nr. 25 din Capitală, arondată sectoarelor Centru și Botanica, s-a remarcat în ultimii ani prin donațiile „grase” pe care a reușit să le facă la partid, având, oficial, venituri  modeste. Sumele indicate în declarațiile de avere sunt mult sub cele pe care socialistul le-a achitat în ultimii ani pentru diferite bunuri. 

Pe 1 octombrie 2018 Alexandr Odințov a fost anunțat drept primul candidat al Partidului Socialiștilor pentru o circumscripție din Capitală. Este vorba despre circumscripția electorală nr. 25 din Chișinău, care cuprinde sectoarele Centru și Botanica.

Pentru prima dată, Alexandr Odințov a participat la un scrutin în 2011, ca exponent al Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău. Atunci presa scria despre Odințov că este politolog și expert în operațiuni imobiliare. Pentru că PSRM nu a obținut suficiente voturi, Odinţov nu a ajuns în CMC şi a dispărut din spațiul public, până în 2014, când a candidat la alegerile parlamentare pentru funcția de deputat, fiind al 45-lea în lista socialiştilor.

Șomer cu donații de două ori mai mari decât veniturile

Una dintre donațiile lui Alexandr Odințov în campania pentru alegerile parlamentare din 2014. Foto: captură cec.md

În lista prezentată de PSRM la Comisia Electorală Centrală, Odințov apare drept politolog șomer. În declarația de avere prezentată atunci, pentru anii 2012-2013, Alexandr Odințov a raportat venituri în mărime de 72.000 de lei din consultații și o pătrime dintr-un apartament de 66 de metri pătrați. Cu toate acestea, Alexandr Odințov este unul dintre cei mai generoși finanțatori ai Partidului Socialiștilor. ​Potrivit rapoartelor financiare prezentate de PSRM, în campania electorală din 2014 Alexandr Odințov a făcut donații în mărime de 173.000 de lei, adică de 2,5 ori mai mult decât a câștigat, oficial, cumulativ, în ultimii doi ani înainte de a face donațiile. În raportul financiar din 2014 Odințov a fost trecut ca angajat la munci sezoniere.

Una dintre donațiile lui Alexandr Odințov în campania pentru alegerile parlamentare din 2014. Foto: captură cec.md

În afară de donațiile făcute în 2014, care îi depășesc veniturile, consilierul socialist a donat și în 2016 pentru liderul său de partid mai mult decât a reușit să adune. Într-o anchetă amplă a  Centrului de Investigații Jurnalistice se menționează că Odințov a cotizat la campania electorală a lui Igor Dodon pentru prezidențiale 74.800 de lei, adică de două ori mai mult decât a câștigat în acel an.

La referendumul local privind revocarea primarului Dorin Chirtoacă, din noiembrie 2017, Alexandr Odințov și-a donat practic jumătate din veniturile declarate pentru întregul an – 10.000 de lei. Suma respectivă este echivalentă cu donația făcută în 2017 de Odințov în bugetul partidului. Aceeași sumă a fost vărsată și în 2018 în bugetul electoral al lui Ion Ceban, candidatul socialiștilor pentru fotoliul de primar general al municipiului Chișinău în timpul alegerilor locale noi.  Tot 10.000 de lei consilierul socialist a donat partidului în primul trimestru din anul curent.  

Un Subaru cu numai 12.000 de lei

În 2015, la alegerile locale generale, Alexandr Odințov a figurat pe listele PSRM pentru Consiliul Municipal Chișinău pe locul 18 și a devenit ales local în CMC în luna iunie. Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate lipsește declarația de avere a consilierului pentru 2015. În actul prezentat în 2016, Odințov a trecut venituri de doar 34.000 lei din indemnizația de la CMC și apartamentul raportat câțiva ani mai devreme. În această declarație, suprafața imobilului a fost schimbată, fiind de 58,8 metri pătrați. În plus, acesta a mai declarat un automobil de model Subaru Legacy fabricat în 2007, cumpărat în 2016 cu doar 12.000 de lei. Site-urile de publicitate arată că un asemenea autoturism costă în jur de 7.000 de dolari, adică de aproximativ zece ori mai mult decât a declarat Odințov.

Deși are venituri modeste, deține bunuri în valoare de sute de mii de lei

Conform ultimei declarații de avere și interese personale a lui Odințov, cea pentru 2017, consilierul a raportat venituri de doar 22.000 de lei din indemnizația de consilier, același imobil estimat la aproape 300.000 de lei, și același automobil. De această dată, candidatul a scris că a procurat mașina în 2015, nu în 2016.

Proces-verbal pentru că ar fi blocat o arteră de transport

Un episod de interacțiune a lui Alexandr Odințov cu justiția a avut loc în 2016 când i s-a întocmit un proces-verbal pentru că ar fi blocat o arteră de transport pe strada Ialoveni și i s-a aplicat o amendă de o mie de lei. Odințov a contestat procesul-verbal, însă prin decizia Judecătoriei Centru a municipiului Chișinău din 10 august 2016 contestația sa a fost respinsă. Consilierul a făcut recurs la Curtea de Apel, iar prin decizia din 7 noiembrie 2016, magistrații au admis recursul, au casat hotărârea judecătoriei Centru și au remis cauza în aceeaşi instanţă pentru o nouă examinare în fond, în alt complet de judecată. Ulterior, prin decizia din 26 ianuarie 2018, Judecătoria Chișinău a admis contestația lui Odințov, iar procesul-verbal, care ar fi fost întocmit cu încălcarea normelor legale,  a fost anulat.

 Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii