Social

VENDETA ROMILOR

Vulcănești: Oameni prigoniți, case incendiate și indiferența autorităților

Autor: Julieta Savițchi
09/08/2019 18947

Cel puțin 30 de persoane din satul Vulcănești din raionul Nisporeni și-au abandonat casele, fiind nevoite să apuce calea pribegiei. Oamenii au fost izgoniți din sat, după ce o rudă de-a lor l-a împușcat pe un consătean. Pentru că autoritățile locale nu se prea implică în soluționarea problemelor din această localitate, romii își fac singuri dreptate, după legea lor. Casele celor izgoniți au fost vandalizate, incendiate, iar oamenilor le este frică să se apropie de sat, de răzbunarea rudelor bărbatului ucis. Autoritățile locale au reacționat doar după ce reporterii CIJM au început să investigheze cazul.  

Vulcănești face parte din comuna Ciorești, raionul Nisporeni, și numără puțin peste o mie de locuitori, majoritatea fiind de etnie romă. Localitatea impresionează prin contrastele pe care le întâlneşti la fiecare pas. Alături de gospodăriile de lux și casele excentrice, cu camere de supraveghere instalate la fiecare colț şi bolizi de ultimă generație, vezi şi multe case sărăcăcioase. Maneliștii români, Florin Salam, Adrian Minune și Nicolae Guță sunt lăutarii preferați la multe nunți și cumetrii care se joacă în Vulcănești, iar însemnul bunăstării sunt bijuteriile masive din aur pe care le poartă atât femeile, cât şi bărbaţii. În acelaşi timp, mulţi copii din sat nu merg la şcoală sau grădiniţă, iar numărul maturilor analfabeţi este foarte mare.

Oamenii care trăiesc aici se conduc de niște legi nescrise ale comunității romilor, care permit izgonirea din localitate a rudelor unui membru al comunității dacă acesta este învinuit de omor. 

Crima care a divizat localitatea

În seara zilei de 25 mai 2019, Ruslan Ibrian, fiul lui Ruslan Stoica, unul dintre cei mai înstăriți locuitori din sat, ar fi tras câteva focuri de armă în direcția lui Serghei Stoica, 39 de ani, capul unei alte familii de romi înstăriți. S-a întâmplat în timp ce familia lui Serghei Stoica descărca din mașină darurile pentru nunta fiicei mai mari, care urma să aibă loc peste o zi. În acest timp la poartă a parcat o mașină de teren, în care se aflau cinci tineri din sat, a urmat o ceartă, iar Ruslan Ibrian ar fi tras câteva focuri din pistolul deținut legal, rânindu-l mortal pe stăpânul casei. După crimă, Ruslan Ibrian a venit acasă, iar tatăl său a chemat poliția, care l-a încătușat. Ceilalți patru tineri au fost reținuți la distanţa de câteva zile.

Ruslan Stoica

Reprezentanții celor două familii dau declarații contradictorii despre cele întâmplate. Aliona Stoica, văduva victimei, susține că cei cinci au coborât din mașină și au început să tragă în direcția lor. „Au venit la poarta mea și au început să strigă: Hai să-i ucidem! A tras ca un maniac. Cinci gloanțe au tras în soțul meu. Au împușcat și în mine, în timp ce eu mă târam prin iarbă spre soțul meu. I-am zis procurorului din Nisporeni despre aceasta, dar el a strigat la mine că spun minciuni”, ne-a declarat văduva.

Familia presupusului atacator are o altă versiune şi insistă că acesta a fost nevoit să recurgă la armă pentru a se apăra. „S-au dus acasă la Serghei Stoica ca să discute cu el, era un conflict mai vechi. Dar acesta i-a atacat cu un cuțit din cele cu care se înjunghie porcii, a stricat și fereastra la mașină pentru a-i ataca pe cei din automobil cu cuțitul. Ruslan a fost nevoit să se apere. Dacă nu trăgea, poate că acum era mort el”.

La fel, sunt contradictorii și declarațiile ce țin de motivul crimei, cele două tabere acuzându-se reciproc de hărțuire. „Ruslan Ibrian se lua de copilul nostru, ba că îi trece prin cale, ba că nu-i place cum este îmbrăcat. Cu puțin timp înainte de omor Serghei a vorbit cu Ruslan Stoica despre comportamentul fiului său. De asta a venit și l-a împușcat. A vrut să ne strice nunta. Ruslan Stoica are pământuri și livezi și voia ca întreg satul să asculte de el”, susțin rudele celui ucis.

Rudele victimei povestesc versiunea lor

Şi tatăl presupusului atacator dă vina pe invidie atunci când vorbeşte despre motivul crimei. „Noi suntem rude, nora noastră este nepoata lor. Lor nu le plăcea că nouă ne merge mai bine în gospodărie, că suntem mai bogați. La nunta feciorului și la cumetria nepotului a cântat Florin Salam. El ia 40 de mii de euro ca să cânte la o ceremonie. Iar la ei urma să cânte Adrian Minune. Acesta cere pentru o seară 20 de mii de euro, de două ori mai puțin. Aceasta vorbește despre ceva. Ei ne invidiau, ne provocau și nu o dată i-au atacat pe membrii familiei mele”, ne-a declarat Ruslan Stoica.

La puţin timp după comiterea crimei, în jur de 30 de persoane din anturajul lui Ruslan Ibrian și al celor patru bărbaţi care îl însoţeau au fost nevoiți să-și părăseasească gospodăriile și localitatea.

Aliona Stoica 

Plecarea lor nu a oprit răzbunarea. Au fost incendiate trei case din care au fost scoase mai întâi lucrurile de preț, electrocasnice și o parte din mobilă, iar tractoarele lui Stoica au fost dezasamblate.

Peste câteva zile, Ruslan Stoica ar fi încercat să revină în sat ca să-și vadă gospodăria, dar ar fi fost pus pe fugă de către rudele victimei. El afirmă că a avut parte de o urmărire ca în filme, cu împușcături. „Am scăpat datorită faptului că mașina care ne urmărea s-a ciocnit de a noastră și la ei a funcționat airbag-ul. Doar așa am reușit să ne salvăm. Am telefonat la poliție, dar nu s-a prea grăbit să vină. Un polițist a recunoscut că se teme să ne ajute”, a declarat Ruslan Stoica.

Văduva lui Serghei Stoica are o altă versiune: „La câteva zile Ruslan a venit în sat și a început să împuște. Voia să intimideze martorii, să-i ucidă pe ai noștri, a zic că ne ucide dacă fiul său rămâne la închisoare. Mașina fratelui a fost ciuruită de gloanțe”.

„Vrem să revenim la casele noastre”

Dosarul omorului din Vulcănești a fost transferat în cele din urmă la Chișinău, iar cei patru presupuși complici ai lui Ruslan Ibrian au fost arestați. Cu toate acestea, spiritele nu s-au calmat.

Rudele presupusului asasin vor să revină acasă

„Stăm toți într-un apartament din Chișinău. Nu ne-am luat nici haine, nici obiecte personale. Unii au plecat deja peste hotare. Noi nu purtăm nicio vină pentru cele întâmplate. Poliția nu vrea să ne ajute pentru că suntem romi. Dacă eram ruși sau moldoveni, poate aveau altă atitudine. Vrem să revenim acasă, dar ne este frică că ar putea să ne ucidă”, ne-a declarat una dintre cele câteva femei care au fost nevoite să-și părăsească casele.

Ruslan Stoica afirmă că adevăratul motiv pentru care este hărţuit este că rudele celui ucis vor ca el să renunţe la averea pe care o are.

„Nu mi-au permis să mă apropii de livadă și de ogor. Am plătit la o firmă ca să-mi treere orzul și să-mi are în livadă. Înainte eu făceam singur aceste lucrări cu tehnica pe care o aveam și ei mi-au distrus-o. Acum nu pot să-mi culeg prunele. Am 30 de hectare de livadă. Mă tem să nu distrugă roada. Ei vor ca familia noastră să plece din sat și să le las casa mea, care costă peste o sută de mii de euro. Dar nu le va reuși. Fiul meu va răspunde după lege, iar eu nu voi părăsi satul și gospodăria. Dacă vor să plec, eu plec și le las șase case, dar atunci să renunțe la învinuiri și să-mi lase fiul la libertate. Dar nu știu dacă ei pot decide aceasta”, ne-a declarat Ruslan Stoica.

„Îi iert doar dacă îmi aduc soțul viu înapoi”

Aliona Stoica vrea ca cel care l-a împușcat pe soțul ei să fie condamnat pe viață, iar Ruslan Stoica și familia sa să părăsească satul. „Am rămas cu patru copii. Eram însărcinată cu al cincilea, dar din cauza celor întâmplate am pierdut sarcina. A ucis, a luat viața omului, atunci să răspundă cu viața lui, să stea la închisoare pe viață. Îl iert doar dacă îmi aduce soțul viu înapoi. Dar Ruslan Stoica trebuie să plece din sat. Nu am ochi să-l văd toată viața. Trebuie să răspundă pentru ce a făcut feciorul lui”, ne-a declarat femeia.

Văduva a mai spus că rudele ei nu sunt implicate în incendierea caselor: „Nu ai noștri au făcut-o. Ei singuri și-au dat foc la case ca să dea vina pe noi”.

Aliona consideră că organele de drept nu-i vor face dreptate. „Ruslan Stoica a plătit ca feciorul lui să fie judecat pentru huliganism, nu pentru omor”. Femeia mai afirmă că acesta ar fi dat mită în valoare de 75.000 de lei pentru ca bărbatul să scape de închisoare.

Autoritățile, incapabile să gestioneze criza din Vulcănești?

Reprezentanții autorităților susțin că nu pot face prea multe pentru ameliorarea crizei din Vulcănești.

Valeriu Guțu, primarul comunei Ciorești, raionul Nisporeni, din care face parte și satul Vulcănești, susține că toate căile de ameliorare a crizei au fost epuizate. „Am rămas practic singur în fața situației. Am încercat să discut cu ei, dar nu mi-a reușit. Unica soluție eu o văd în dialog, dar la moment este imposibil. Nu e normal ca rudele celui care s-ar face vinovat de crimă să părăsească localitatea. Dar va trebui să treacă mult timp ca să se calmeze spiritele și oamenii să poată reveni la casele lor. Cred că timpul va rezolva problema”, ne-a declarat primarul.

Şi Iancu Zaporojan, procurorul raionului Nisporeni, susține că nu dispune de pârghii pentru a asigura securitatea celor care vor să revină la casele lor. „Dosarul este la Chișinău. Nu a solicitat nimeni protecție. Dar nici nu se încadrează în limitele normelor pentru a le oferi protecție. Știm că situația în sat este tensionată. Sunt peste 30 de arme acolo, deținute legal. Ar putea să mai fie și deținute ilegal. Trebuie să lucreze poliția, procuratura nu are ce face aici”, ne-a declarat Zaporojan.

Procurorul din Nisporeni s-a arătat indignat de acuzațiile de corupție care i se aduc. „În toată cariera mea de procuror nu am fost umilit așa. Și procurorul pe caz a fost umilit, insultat. De aceea doasarul a fost transmis la Chișinău, ca să nu mai persiste suspiciuni de corupție”, a argumentat omul legii.

Ion Prodan, inspectorul de sector din satul Ciorești, a promis inițial că se va întâlni cu reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, dar mai apoi s-a răzgândit. „Sunt plecat la un caz mai grav în satul Grozești, mulți din colegii mei sunt în concediu și am mult de lucru, nu reușesc. Eu am încercat să vorbesc cu romii, dar din păcate nu mi-a reușit. Nu avem resurse ca să punem la fiecare casă din Vulcănești câte un polițist. În rest, toate întrebările la conducerea Inspectoratului”, ne-a spus la telefon polițistul.

Pavel Drăgan, șeful interimar al Inspectoratului de Poliție din raionul Nisporeni a dat de înțeles că situația cu securitatea în Vulcănești nu ar fi atât de gravă pe cum încearcă să o prezinte unii locuitori de acolo. Drăgan ne-a mai spus că au fost pornite dosare penale pentru incendierea intenționată a caselor, iar pe Ruslan Stoica l-ar fi sfătuit cum să-și protejeze proprietățile.

Poliția a găsit soluții... după vizita jurnaliștilor

În ziua când jurnaliștii CIJM au fost la Inspectoratul de Poliție din Nisporeni, Pavel Drăgan l-ar fi sunat pe Ruslan Stoica și i-ar fi zis să scrie plângere, dar nu fără a-i fi reproșat că s-a adresat la presă. La o săptămână la Vulcănești au venit și mascații din Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” care au asigurat ordinea publică în timp ce ofițerii de investigație efectuau percheziții autorizate la domiciliile rudelor victimei. Au fost găsite mai multe obiecte sustrase din gospodăriile celor izgoniți din sat. La tatăl victimei a fost găsită și mobila de bucătărie furată din casa lui Ruslan Stoica.

Ruslan Stoica susține că după aceasta a fost invitat de un ofițer de urmărire penală din Nisporeni să semneze mai multe documente. „A zis că trebuie să semnez și am semnat. Dar nu știu ce era scris acolo. Nu știu nici să scriu, nici să citesc”, ne-a spus Ruslan Stoica.

Bărbatul a mai spus că ar fi arătat polițiștilor 10 case unde puteau fi bunurile furate, însă polițiștii ar fi făcut percheziții doar la trei dintre ele. El susține că valoarea bunurilor care ar fi fost sustrase se ridică la cel puțin trei milioane de lei, în timp ce doar o mică parte dintre lucruri au fost găsite. „Înainte să vină mascații, rudele lui Serghei Stoica au încărcat un camion și l-au dus într-un sat din raionul Călărași. Nu-i exclus să fi fost avertizați de cineva din poliție. Chiar dacă au fost descoperite o parte din lucruri, nimeni nu a fost reținut. Nu au vrut să-și facă treaba până la urmă, probabil pentru că suntem romi”, a adăugat Stoica.

Solicitat de reporterii CIJM, Gheorghe Balan, șeful interimar al Inspectoratului General de Poliție, ne-a declarat că Inspectoratul de Poliție Nisporeni a reacționat la fiecare înștiințare telefonică și plângere depusă, fiind formate grupuri de documentare și de menținere a ordinii și securității publice cu deplasarea la fața locului pe fiecare caz, iar pe timp de noapte au fost formate echipe mobile care au patrulat pe teritoriul satului Vulcănești.

„În prezent, angajații Inspectoratului Național de Investigații întreprind măsuri speciale de investigație în cadrul a cinci cauze penale care sunt în gestiunea Direcției Generale Urmărire Penală, în care sunt vizați locuitori ai s.Vulcănești, r-l Nisporeni, cu statut diferit în cadrul cauzelor penale date, precum omorul nemijlocit, trei fapte de huliganism și o amenințare cu omor”, se arată într-un răspuns oficial adresat CIJM de către Gheorghe Balan.

În scrisoarea care ne-a fost expediată se mai arată că în urma măsurilor efectuate pe cauzele respective au fost reținute cinci persoane, care la moment se află în arest. De asemenea, IGP ne-a informat că au fost ridicate șase arme de foc deținute legal, iar altor patru persoane le-au fost aplicate măsuri preventive neprivative de libertate.

La acuzaţiile rudelor decedatului că poliţia ar fi luat mită pentru muşamalizarea cazului, şeful de la IGP a răspuns: „În urma declarațiilor făcute de către rudele decedatului, precum că șefi ai Inspectoratului de Poliție Nisporeni ar fi primit mită în valoare de 75.000 de euro pentru mușamalizarea cazului, Procuratura Anticorupție a pornit un proces penal fiind audiați mai mulți angajați ai Inspectoratului de Poliție Nisporeni. Astfel, pentru detalii cu referire la acest fapt, vă îndemnăm să vă adresați Procuraturii Anticorupție. Toate sesizările privind acțiunile ilegale ale locuitorilor satului Vulcănești, raionul Nisporeni au fost înregistrate și examinate. Niciun caz nu a fost tăinuit sau mușamalizat”, se arată în răspunsul la solicitarea CIJM, semnat de Gheorghe Balan.

Ce spun reprezentanții organizațiilor etnoculturale ale romilor

Mai mulți reprezentanți ai organizațiilor etnoculturale ale romilor susțin că dacă autoritățile ar fi avut o altă atitudine față de romi, atunci putea fi evitată atât tragedia din 25 mai, cât și criza care a urmat după aceasta.

Nicolae Rădiță, preşedintele Centrului Naţional al Romilor, consideră că situația din Vulcănești trebuie depășită prin dialog, iar organele de drept trebuie să asigure ordinea publică și securitatea astfel ca oamenii izgoniţi din sat să poată reveni la casele lor. „Este o tragedie enormă pentru familia decedatului. Vinovatul trebuie să răspundă, dar conform legilor Republicii Moldova. Legea trebuie să fie una pentru toți, indiferent de apartenența etnică. Oamenii trebuie să revină la casele lor, mai ales că nu sunt vinovați, iar organele de drept să le asigure securitatea. Romii tot sunt cetățeni ai Republicii Moldova și drepturile lor la fel trebuie respectate. Este necesar ca cele două părți să se așeze la masa de tratative pentru depășirea crizei, iar dialogul să fie monitorizat de autorități și reprezentanți ai romilor. Eu sunt gata să ajut cu ce pot”, a spus Rădiță.

Artur Cerari: „Poliția nu se implică. Încasează bani de la o parte și de la alta și nu face nimic”    

Și baronul romilor, Artur Cerari, este dispus să intervină pentru a ajuta la soluționarea conflictului pe cale pașnică. „Este regretabil, nici nu se discută. Romii au un caracter mai aprins, dar nimic nu justifică un omor. Chiar dacă acel ucis era vinovat cu ceva, nu trebuia să i se ia zilele”, ne-a declarat Cereri. Baronul mai spune că judecata romilor nu înseamnă răzbunare, ci dialog și tratative. „Văduva a rămas cu patru copii. Familia ucigașului trebuie să întrețină material familia victimei. Dar nu s-a adresat nimeni la noi. Iar poliția nu poate să se descurce, deoarece pentru ei contează cine dă mai mult. Încasează banii de la ambele părți și nu face dreptate nici la una. Noi ne facem griji de ce se întâmplă la Vulcănești. Am trimis un pacificator să discute cu ambele părți”, a mai spus îngrijorat baronul romilor.

Ian Feldman: „Polițiștii sunt obligați să asigure securitatea tuturor, inclusiv a persoanelor de etnie romă”

Ian Feldman, președintele Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, susține că organele de drept sunt obligate să asigure securitatea tuturor cetățenilor, indiferent de apartența etnică. „Nu cunosc cazul, dar este inadmisibil ca cineva să fie lipsit de proprietate și izgonit din localitate pentru că este ruda unei persoane bănuite de omor. Polițiștii sunt obligați să asigure securitatea inclusiv a celor de etnie romă”, a Feldman. Acesta a dat asigurări că va monitoriza cazul și va lua atitudine dacă va depista acțiuni de discriminare.

Precedentul din anul 1993

Un caz similar a avut loc, în aceeași localitate, în anul 1993. Atunci un bărbat a fost ucis de către un consătean de-al său. Deși asasinul a fost condamnat și a făcut ani grei de închisoare, așa-zisa judecată a romilor i-a condamnat și pe rudele asasinului, alungându-i din sat. Atunci aproape jumătate din romii de la Vulcănești au fost impuși să-și părăsească casele și li s-a interzis să mai revină înapoi. Gospodăriile au trecut în posesia rudelor celui ucis, iar cei izgoniți au fost nevoiți să înceapă de la zero pe alte meleaguri.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei media „Jurnalistii pentru sanse egale si diversitate" desfășurată de Centrul de Investigatii Jurnalistice, cu suportul Ambasadei Canadei in Republica Moldova cu sediul la Bucuresti.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii