Scandalul din jurul dosarelor Epstein ridică o problemă pe care noi, ca societate, ne încăpățânăm să o recunoaștem. Infracțiunile sexuale împotriva femeilor și copiilor sunt încă tratate la noi în categoria „moralității”. Este similar cu atitudinea față de minciună: știm că a minți este rău, dar înțelegem că „toți suntem oameni” și toți mințim într-o formă sau alta. Această compasiune periculoasă diluează însăși esența infracțiunii.

Astăzi, societatea pare să transmită un semnal: dorința de a poseda un partener tânăr și sexy este „firească” și cunoscută aproape oricui. Din acest motiv, granița dintre comportamentul legal și violență devine aproape invizibilă. La nivel psihic, mulți — atât bărbați, cât și femei — își pot aminti situații în care au încălcat normele: fie că a fost vorba de infidelitate, sex „la limită” sau relații sub influența alcoolului sau substanțelor interzise.

Proiectăm subconștient aceste situații asupra noastră și găsim motive de justificare.

Această „normalizare” funcționează din ambele direcții:

• Pe de o parte, justificăm dreptul bărbatului de a obține tinerețe și frumusețe cu orice preț, numind acest lucru instinct sau statut.

• Pe de altă parte, explicăm cu ușurință dorința fetelor de a profita de singura lor resursă — frumusețea.

Trăim atât de des diferite forme de „comerț cu corpul uman” în viața de zi cu zi, încât aceste vicii au devenit acceptabile social.

În mod paradoxal, suntem extrem de duri cu cei care își vând tinerețea și îngăduitori cu cei care exploatează vulnerabilitatea altora. Acest lucru amintește de corupția cotidiană: condamnăm mita la știri, dar nu ezităm să „ne înțelegem” la fața locului atunci când ne este convenabil.

M-a izbit acum o realizare: noi, ca specie, ne aflăm încă în etapa de tranziție de la vremurile în care omul și corpul său erau obiecte ale tranzacțiilor — o marfă în societatea sclavagistă. Am reușit să parcurgem etapa recunoașterii femeii ca ființă umană, oferindu-i drepturi economice și politice, dar continuăm să exploatăm corpul și frumusețea în diverse forme — inclusiv prin prostituția legalizată.

Am trecut de etapa interzicerii muncii copiilor și a vânzării acestora pentru exploatare, dar încă acceptăm drept „tradiție culturală” sau obicei religios căsătoriile între un bărbat adult și o fată de 13 ani (sau chiar mai mică) în unele regiuni ale lumii, unde acordul părinților sau sarcina permit eludarea restricțiilor formale.

Am văzut acest lucru de nenumărate ori în calitate de judecător care a examinat infracțiuni sexuale. Unul dintre cele mai șocante cazuri: o mamă, aflând că fiica sa de 13 ani avea relații sexuale cu propriul tată, a bătut-o tocmai pe fată, acuzând-o că „s-a comportat și s-a îmbrăcat în așa fel” încât l-a provocat pe tatăl ei — soțul femeii. Mama a ascuns această crimă până când fata a rămas însărcinată. Și ce este de-a dreptul absurd: organele de urmărire penală au ales tocmai această mamă ca reprezentant legal al fetei în dosarul penal. Tatăl, la rândul său, susținea că el „și-a iubit fiica”, nu că a violat-o. Cum vi se pare o astfel de morală?

Este exemplul perfect al modului în care sistemul și societatea transferă vina asupra victimei, iar agresorul este justificat prin „iubire” sau „slăbiciune”, ștergând linia dintre crimă și „uman”.

Indignarea zgomotoasă de pe rețelele sociale este, astăzi, o ipocrizie. Nu suntem încă pregătiți să admitem că, la nivelul psihicului individual, justificăm și violența, și pedofilia. Pentru noi, este doar o chestiune de „preț” și de „consimțământ”, care, în condițiile unei inegalități colosale de forțe, nu poate fi liber.

În cele din urmă, este aceeași corupție. Diferența este doar că în birourile funcționarilor se tranzacționează semnături, iar în cazul Epstein, obiectul negocierii a fost demnitatea umană. Până când nu vom înceta să vedem în asta o „slăbiciune omenească” — și până când nu vom finaliza această evoluție dureroasă de la percepția corpului ca marfă la recunoașterea necondiționată a demnității fiecărei persoane, indiferent de vârstă, sex sau statut — astfel de crime vor rămâne latente și, în esență, aprobate de noi toți.