Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Special

AGENDA DE WEEKEND//07-08.10.2023

Distribuie
uploads/special/2023/10/06/770(810,455).jpg
Grafică: CIJM

SÂMBĂTĂ 7 OCTOMBRIE

Eveniment de lansare a Platformei de Parteneriat Agroalimentar

UNDE: Palatul Republicii, str. Maria Cebotari, 16

CÂND: 08:30

CONTEXT: Platforma de Parteneriat Agroalimentar este o inițiativă care are drept scop stimularea cooperării și accelerării reformelor în sectorul agroalimentar al Republicii Moldova. Pentru a atinge acest obiectiv, oficiali de nivel înalt, ambasadori, experți și factori de decizie din Uniunea Europeană vor veni la Chișinău în perioada 6-7 octombrie 2023, unde vor discuta despre sprijinul de care Republica Moldova poate beneficia în implementarea acquis-ului comunitar și în promovarea dezvoltării durabile a sectorului agroalimentar. Vor lua cuvântul: Vladimir Bolea, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Guvernul Republicii Moldova; Wolfgang Burtscher, Director General al Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), Comisia Europeană; Raimund Jehle, Reprezentant FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, ONU) în Republica Moldova; Katrien Ghoos, director de țară al Programului Alimentar Mondial în Republica Moldova.

 

Cursuri de instruire și dezvoltare profesională

UNDE: Centrul de Tehnologii Informaționale și Finanțe, str. Constantin Tănase, 7, Online Zoom

CÂND: 08:30, 12, 23 octombrie, curent

CONTEXT: Centrul de instruire și dezvoltare profesională din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (I.P. „CTIF”), planifică în luna octombrie-noiembrie 2023 organizarea și desfășurarea cursurilor de instruire în domeniul fiscal cu genericul:  „Serviciile fiscale electronice”.

 

Târgul Bunicilor

UNDE: Centrul Kentford, bd. Ștefan cel Mare, 202

CÂND: 09:00

CONTEXT: EcoLocal Farmers Market organizează o nouă ediție a Târgului Bunicilor.
În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate.
Pentru a evidenția într-un mod activ această sărbătoare, vă încurajăm să participați la târgul bunicilor care va avea loc la Piața EcoLocal Farmers Market. Aici vor avea posibilitatea să comercializeze produse crescute sau procesate de ei, să interacționeze cu alte persoane și să se se integreze social.
 

Donează sânge – Salvează o viață!

UNDE: Centrul de Transfuzie a Sângelui, str. Academiei, 11

CÂND: 09:00

CONTEXT: Nu contează sexul tău, nu contează ocupația ta, nu contează religia. Pentru noi este foarte important să știi că împreună cu noi poți semăna binele dăruind o particică din tine pentru a salva viața cuiva. Dacă vrei să-i ajuți pe cei nevoiași nu cu cuvinte, ci cu fapte, alătură-te clubului „Razeșii Moldovei”. Donează sânge și, poate, viața salvată a cuiva va rămâne în contul tău, chiar dacă nu este o persoană apropiată/cunoscută. Tu poți face această lume mai bună.

 

Conferință Națională cu participare Internațională

UNDE: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Bloc didactic central, bd. Ștefan cel Mare, 165

CÂND: 09:00

CONTEXT: Laboratorul de alergologie și imunologie clinică în parteneriat cu Departamentul Pediatrie ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează conferința națională cu participare internațională „Imunodeficiențele primare în era screeningului neonatal”. Invitați speciali la forum sunt reprezentanții Centrului de Cercetare Jeffrey Modell Foundation, Universitatea de Medicină din Spania, Centrul de Maladii Imunodeficitare din Iran, Centrul Imunologic și Molecular-Genetic din Belarus, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și altele.
 

Forumul Național al Cadrelor Didactice

UNDE: Mediacor,  str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 09:00

CONTEXT: Evenimentul este organizat de Președinția Republicii Moldova, Maia Sandu,  împreună cu Ministerul Educației și Cercetării. Subiectele abordate la Forum vizează activitatea învățătorilor, profesorilor, cadrelor didactice de sprijin, managerilor școlari, formatorilor naționali și locali, tinerilor specialiști, studenților ce vor absolvi în acest an academic universitatea. Participanții la forum vor discuta despre inovații educaționale, oportunități și provocări, despre bunele practici din Republica Moldova și din alte țări, și despre cum pot fi acestea preluate și multiplicate, astfel ca fiecare copil din Republica Moldova să-și poată dezvolta potențialul și talentele. Evenimentul va începe cu o sesiune de întrebări și răspunsuri la care va participa Președinta Maia Sandu și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Invitatul special al forumului este Mircea Miclea, autor, psiholog, educator, antreprenor, ex-ministru al Educației în România, întemeietor al Școlii psihologice cognitive din această țară.
 

Curs complet de Contabilitate și C vs8.3 – Impozitarea 2023

UNDE: Online, Platforma ZOOM, Facebook

CÂND: 09:00

CONTEXT: Cursul este axat pe studiul teoretico-practic al organizării și ținerii evidenței contabile, punându-se accent pe actele legislative și normative în vigoare cu privire la contabilitate, fiscalitate; studierea în profunzime a soft-ului 1C-Contabilitate, a platformelor e-factura, e-declarația; cunoașterea cu principalele amenzi și sancțiuni potrivit legislației, promovând astfel o contabilitate corectă. Ce obții la finisarea cursului: Abilități și competențe pentru a activa în calitate de Contabil;
Certificat de absolvire (în limba română și engleză); Recomandare de angajare; Colaborare cu echipa Expert Contabil ș.a.

 

Prezentarea Comunicărilor în Secțiuni - Reflecții privind rezultatele Conferinței

UNDE: Universitatea de Stat din Moldova, Corp C, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 09:00

CONTEXT: Cu ocazia marcării a 70 de ani de la fondarea Facultății Științe Econonice în cadrul Universității de Stat din Molodva, pe parcursul acestei săptămâni, Facultatea Științe Economice, USM organizează un șir de evenimente, printre care lansarea în premieră a Concursului de burse „Economistul USM”, Joc de afaceri, Conferință științifică, lansare de carte etc.

 

Braian Tech Conference

UNDE: AIESEC, str. Căpriana, 50

CÂND: 09:30

CONTEXT: Dacă esti curios să știi ce oportunități poate oferi IT, dacă vrei să înțelegi mai bine acest domeniu, dar nu prea știi de unde să începi, îți propunem să participi BraianTech și totul va deveni ușor.

 

Ziua Vinului la Chateau Cojușna

UNDE: Vinăria Chateau , Cojușna

CÂND: 10:00, 7-8 octombrie, curent

CONTEXT: Din program: Excursie în beciurile Chateau Cojușna; Degustare a 4 tipuri de vin la sticlă premiate; Gustare: grătar, salată, plăcinte; Muzică și voie bună cu invitați speciali: Gabriel Nebunu și Formația AKORD. Transport tur-retur (locatie:  perimetrul strazilor Mitropolit Gavriil Banulescu Bodoni si str. Columna - Vinăria Chateau Cojușna). Transport: de la Info point, din perimetrul strazilor Mitropolit Gavriil Banulescu Bodoni si str. Columna / la orele 9:20, 10:20, 11:20, 12:20, 13:20, 14:20, 15:20, 16:20.

 

Jeunesse Meeting

UNDE: Summit Events, str. Tighina, 49/3

CÂND: 10:00, 7-8 octombrie, curent

CONTEXT: În Moldova, în inima Chișinăului, la centrul de conferințe Summit, va avea loc un eveniment mult așteptat - Jeunesse Meeting. Invităm toți Partenerii și Oaspeții noștri să se alăture acestui eveniment interesant. Va fi o ocazie unică de a întâlni oameni cu aceleași păreri, de a face schimb de experiență și cunoștințe, precum și de a obține inspirație pentru realizări ulterioare. Nu ratați șansa de a lua parte la acest eveniment unic, care promite să fie plin de cunoștințe, inspirație și oportunități.
 

The Most  Fashion Cars

UNDE: Moldexpo, str. Ghioceilor, 1

CÂND: 10:00, 5-8 octombrie, curent

CONTEXT: Vă invităm la prezentarea celor mai elegante mașini  ale anului 2023, la Expoziția Fashion Expo - GBS Auto, Peugeot, Opel, Haval, Chery.

 

Programul Antreprenorial de la Zero

UNDE: Orange Digital Center Moldova, str. Ion Creangă, 1

CÂND: 10:00, 7 octombrie – 20 noiembrie, curent

CONTEXT: Indiferent de vârstă sau experiență profesională, cu sprijinul Orange Digital Center, visul tău de a avea propria afacere poate deveni realitate. Dacă vrei să ai un business, dar nu știi de unde să începi, vino în programul Antreprenoriat de la Zero și învață pas cu pas cum să lansezi prima ta afacere. Beneficiază de mentorat, participă la 7 sesiuni și 7 workshop-uri și parcurge pas cu pas etapele esențiale, de la generarea de idei până la digitalizarea și automatizarea business-ului.
Perioada: 7 octombrie - 20 noiembrie, în fiecare sâmbătă.
 

Ziua Mondială a Sănătății Mintale

UNDE: Parcul Alunelul

CÂND: 11:00

CONTEXT: Din program: Sesiune de cunoșatere de sine prin artă; Sesiune educativă pentru conștientizarea sănătății  mintale; Exerciții de relaxare și respirare; Yoga; Teatru de păpuși; Confecționare de măști pentru copii; Recomandări de nutriție  pentru sănătatea mintală; Socializare  și schimb de experiență ș.a.

 

IarmarEco 2023

UNDE: Parcul „Ștefan cel Mare”

CÂND: 11:00
CONTEXT: Vino să sărbătorești alături de noi a 12-a ediție IarmarEco, locul unde de întâlnesc cumpărătorii conştienţi care prețuiesc produsele de calitate cu producători locali și antreprenori sociali deosebiți. Te invităm să fii parte a acestui eveniment mare și călduros. Aici poți: Procura produse naturale și ecologice; Gusta gustoșenii și face cunoștință cu un stil de viață mai sustenabil; Faceți cunoștință cu dragii noștri producători locali și organizațiile active din toată Moldova; Câștiga eco-premii și împărtăși noutăți de la eveniment pe paginile voastre personale; Să simți spiritul antreprenoriatului social; Să devii parte din comunitatea EcoVisio și IarmarEco.
 

Fashion Public Talks

UNDE: CIE Moldexpo, str. Ghioceilor, 1

CÂND: 11:00, 6-7 octombrie, curent

CONTEXT: Speakerii expoziției Fashion Expo, îți răspund la cele mai actuale întrebări din domeniul modei. Din program: Discuții face to face: Sfaturi utile; Atmosferă relaxantă și productivă.

 

Spectacol: „Faptă Bună Mult Adună”  2+

UNDE: Teatrul Municipal de Păpuși "Guguță", str. Maria Drăgan, 1

CÂND: 11:00
CONTEXT: Binele se adună la bine, răul la rău. Faptele bune se adună în visteria faptelor bune, faptele rele se adună în visteria faptelor rele. Făcând fapte bune, fie şi minore, ele se adună şi la un moment dat ne putem trezi cu recompense copleşitoare. Să facem mereu şi mereu orice faptă bună, oricât de mică ar părea şi să ne abţinem de la orice faptă rea, oricât de insigniafiantă am crede-o.
Şi apoi, vorba înţeleptului, bine faci – bine ajungi.

 

Show Must Go On la Castel Mimi

UNDE: Castel Mimi, Bulboaca

CÂND: 11:00

CONTEXT: De Ziua Națională a Vinului, aducem un omagiu roadei din acest an și vă vom servi nelimitat, cu cel mai delicios Must din care facem vinurile renumite Castel Mimi. Și pentru că mustul Castel Mimi, se asociază perfect cu voia bună și tradiția bucatelor moldovenești Show Must Go On împreună cu ansamblul de dansuri Strămoșeasca, vă vor oferi un recital de folclor la nai cu Constantin Moscovici și ritmuri balcanice energizante cu Dunaff Band.
 

Eveniment Vinicol – Ziua Națională a Vinului – Ediția a XXII-a

UNDE: Piața Marii Adunări Naționale

CÂND: 11:00

CONTEXT: Vă  invităm, prieteni,  pe 7 și 8 Octombrie  la cel mai mare eveniment vinicol din Europa de Est, Ziua Vinului. În fiecare an de Ziua Vinului, cramele moldovenești preiau Piața Marii Adunări Naționale, prezentând varietatea largă a vinurilor noastre autohtone și oferindu-vă șansa de a cunoaște producătorii. Zeci de evenimente vor avea loc și la cramele din țară, oferindu-vă o experiență captivantă în bogata noastră tradiție de vinificație. Anul trecut, un record de 80 de producători și-au afișat cele mai bune vinuri, atrăgând mii de vizitatori și marcând Ziua Vinului ca un adevărat eveniment national. Tarabele sunt amenajate pentru a reflecta filozofia fiecărui brand și caracterul vinurilor lor, facilitează depistarea favoritelor tale. Abia așteptăm ediția din acest an și experiențele unice pe care le promite. Ziua Vinului nu este doar o sărbătoare, este o călătorie în inima tradiției vinificative a Moldovei.

Program Ziua Națională Vinului

11:00  Ceremonia de deschidere oficială – Înmânarea premiilor pentru vinificatori

12:00-17:00  Masterclasuri „Curtea Țărănească”

12:00-19:00  Târgul Meșterilor Populari

13:00-14:00  Program muzical DJ

13:30-17:00  Școala Vinul; Ateliere dedicate degustărilor de vin divin; Instruiri la tema consumului moderat

14:00-15:00  Orchestra Populară „Porumbița” din Ialoveni

15:00-16:00  Ansamblul folcloric „Romanița”

16:00-17:00  Ansamblul Ștefan Vodă

17:00-18:00  Ansamblul folcloric „Busuioc Moldovenesc” din Cimișlia

18:00-19:00 Ansamblul folcloric „Țărăncuța” din Durlești

19:00-20:00  Cătălin Josan Band

20:00- 21:00  Cristofor Aldea-teodorovici Orchestra

21:00-22-00  Program Muzical DJ

 

 

Ziua Națională a Vinului

UNDE: Chateau Vartely, str. Pușkin, 4

CÂND: 12:00

CONTEXT: Primul weekend  din octombrie vă invită în lumea fascinantă a vinului – cel care duce faima Republicii Molodva pe tot mapamondul. Cel care ne definește ca popor, cel care are în gust și aromă amprenda plină de ardoare și pasiune a unui întreg popor. Vă așteptăm să sărbătorim împreună Ziua Națională a Vinului – festivalul care celebrează frumoasele și bogatele noastre tradiții în vinificație.

 

Webinar: Rolul părinților în terapie

UNDE: Fundația Donează pentru Copii, bd. Ștefan cel Mare, 19

CÂND: 12:00

CONTEXT: Este important părinții să-și cunoască drepturile și rolul său în Terapie, cum poate ajuta propriul copil. La această temă vom discuta cu Doamna Olga Sîrbu specialist LICENSED BCBA , USA.

 

Campionatul Național de Catan

UNDE: Brainstorm Cafe / Erudit Club, Str. Pușkin, 52

CÂND: 13:00

CONTEXT: Campionatul Național de CATAN – Republica Moldova se desfașoară în conformitate cu Regulamentul Campionatului Internațional de CATAN. Se vor juca trei partide, iar ordinea la mese se va schimba la fiecare rundă. Fiecare partidă va avea (pe cât posibil) acelaşi număr de concurenţi (de preferat 4 sau 3). O partidă va dura în medie 65 minute, iar între partide va fi o pauză de 10/15 minute. Poziționarea la mese după prima rundă se va face în funcție de clasament, în mod swiss: cei mai buni cu cei mai buni. Câștigătorul va participa la Campionatul Mondial Catan 2024. Vârsta minimă pentru a participa este de 8 ani.

 

Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică şi Dans - The International Contest-Festival of Music and Dance „Nova Latinitas” 

UNDE: Teatrul „Guguță”, str. Maria Drăgan, 1

CÂND: 13:30
CONTEXT: Scopul festivalului: descoperirea şi promovarea tinerelor talente, promovarea sorgintei neamul nostru şi, respectiv, a limbii române,  revigorarea şi promovarea cântecului în limbile neolatine. Regulament secțiuni: Canto muzică clasică; Canto muzică uşoară; Canto muzică tradiţională; Folc; Muzică instrumentală; Dans-Show (concurs mixt);  Modeling Top Model Miss & Mister Junior „Nova Latinitas” (concurs mixt); Videoclipuri (concurs online).

 

Ice show „Spărgătorul de Nuci și Lordul Întunericului”

UNDE: Arena, str. Calea Orheiului, 130

CÂND: 14:00

CONTEXT: Pentru prima dată în Republica Molodva – un spectacol de gheață de neuitat pentru întreaga familie. Un complot captivant, imagini video pe ecran mare, un acompaniament muzical fascinant, aranjat cu stil „rock modern” și un nivel înalt de abilități de actorie, cufundă privitorul într-o atmosferă de magie și creează o impresie de neuitat.

 

Premiera filmului „Din neamul Ciobanilor”

UNDE: Biblioteca „Onisifor Ghibu”, str. Nicolae Iorga, 21

CÂND: 15:00

 

Săptămâna Națională a Voluntarilor

UNDE: Centrul de Tineret Botanica, bd. Dacia, 37/1

CÂND: 15:00
CONTEXT: Vă așteptăm la "Party-ul Voluntarilor" pentru a celebra Săptămâna Națională a Voluntariatului și pentru a vă arăta recunoștința noastră sinceră. Acest eveniment este o oportunitate pentru noi toți să ne relaxăm, să ne cunoaștem mai bine și să împărtășim povești inspiraționale despre experiențele noastre de voluntariat. Vă încurajăm să aduceți un zâmbet și multă energie pozitivă.
 

Conferința „Fain & Simplu”

UNDE: Palatul Național „Nicolae Sulac”, str. Pușkin, 21

CÂND: 16:00

CONTEXT: Fain & Simplu, recunoscut ca unul dintre cele mai influente podcasturi, se extinde dincolo de lumea virtuală și aduce experiența sa captivantă în inima Chișinăului. Datorită contribuției sale deosebite, podcastul a fost onorat cu titlul de câștigător la ELLE New Media Awards în 2022, iar în 2021 la The Artist Awards. Creatorul renumitului proiect, jurnalistul Mihai Morar, un om tare Fain și tare Simplu, un povestitor care inspiră, provoacă, atrage, îi va avea ca invitați speciali pe Părintele Necula – cel care au reușit să ajungă la inimile oamenilor de toate vârstele și profesorul Constantin Dulcan, cunoscut ca unul dintre cei mai erudiți doctori din lume.
Conferința Fain & Simplu va aduce la suprafață diverse subiecte despre aspectele morale și provocările cu care se confruntă societatea contemporană. Se așteaptă o seară cu istorii ce inspiră, iar spectatorii vor avea ocazia să interacționeze și să adreseze întrebări invitaților speciali.

 

Frumusețe fara limite - Fashion Show
UNDE: Palatul Republicii, str. Maria Cebotari, 16

CÂND: 17:00
CONTEXT: Fundația de binefacere MCharity organizează ediția a 2-a a evenimentului “Frumusețe fără limite – Fashion Show”. Gazda evenimentului va fi Andreea Marin, personalitate media, producător, antreprenor și activist umanitar cu o experiență de 3 decenii. “Frumusețe fără limite” este un eveniment fashion-social care aduce în prim-plan oameni cu dizabilități. Aceștia vor prezenta colecțiile designerilor autohtoni, însoțiți de persoane cu notorietate din diverse categorii. Fiecare participant poartă o tragedie sau o circumstanță nefastă care i-a marcat existența. Dar fiecare dintre ei sunt un exemplu pentru noi și de aceea considerăm imperios să fie remarcați de întreaga societate. Scopul acestui eveniment: incluziunea persoanelor cu dizabilități în societate, crearea de condiții și a locurilor de muncă, conștientizarea faptului că frumusețea unui om nu poate fi pusă în umbră de o cicatrice, un scaun cu rotile sau un diagnostic. Frumusețea unui om vine din interior.

 

Cei cu inima română!
UNDE: Teatrul Național de Operă și Balet, bd. Ștefan cel Mare, 152
CÂND:  18:00
CONTEXT: „Cei cu inima română!” , spectacol extraordinar dedicat aniversării celor 20 de ani de la fondarea Institutului Cultural Român. Omagiind unitatea culturii române, spectacolul va avea o distribuție extraordinară: apreciații tenori din România - Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă,  Andrei Apreotesei, și cunoscutele soprane din Republica Moldova, Natalia Tanasiiciuc, Lilia Istratii, Anastasia Cușnir, acompaniați de Orchestra Simfonică și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. La pupitru dirijoral, maestrul Daniel Jinga, directorul Operei Naționale Bucureșt

 

Spectacol: „Boeing-Boeing”

UNDE: Teatrul Fără Nume, str. Sfatul Țării, 18

CÂND: 18:00
CONTEXT: Comedia Boeing-Boeing, de Marc Camoletti în regia lui Mihai Țărnă, revine. Bernard este un arhitect de succes, care are trei logodnice, toate stewardese, de naționalități diferite. Fiecare femeie crede că anume ea este aleasa inimii, dar nu e chiar așa...Vino să vezi o istorie amuzantă și plină de coincidențe neașteptate în care vei trăi la intensitate maximă o zi din viața nebună a lui Bernard, micul paradis al căruia, funcționează la perfecție - trebuie doar să gestioneze corect calendarul de zboruri și să beneficieze de ajutorul Bertei, menajera sa fidelă. Vizita neașteptată a vechiului său prieten, Robert, și trecerea stewardeselor pe un nou avion Boeing, dă peste cap toate orarele de zbor, îi poartă pe protagoniști într-un haos, plin de coincidențe.

 

Spectacol: „Gazdă și invitat” de Vaja Pșaleva

UNDE: Teatrul Național „Satiricus”, str. Mihai Eminescu, 55

CÂND: 18:30

CONTEXT: Spectacolul  „Gazdă și invitat” este o producție a Teatrului Dramatic de Stat

 „MESKHETI” din Akhaltsikhe, Georgia. Spectacol prezentat în limba Georgiană cu titrare în limba Engleză. Scenariul: Ivane (Vano) Khutsishvili. Regia: Ivane (Vano) Khutsishvili. Scenografia: Lela Feradze.

 

Product Design

UNDE: Tekwill, str. Studenților, 9/11

CÂND: 19:30

CONTEXT: În esența fiecărui produs remarcabil  se află alchimia care are loc atunci când managerii de produs și designerii colaborează. Anul acesta, ne vom scufunda mai profund în această alchimie, examinând rolurile, responsabilitățile și procesele inovative care contribuie la realizarea lor. Von introduce secțiuni speciale pentru fintech, e-commerce, divertisment și organizații sociale, aducându-vă în prim-planul inovațiilor în design în toate domeniile.

 

DUMINICĂ 8 OCTOMBRIE

 

Program Ziua Națională a Vinului

11:00 – Înmânarea Premiului „Polobocul de Aur” de către Camera de Comerț și Industrie din Republica Molodva

12.00-17:00  Masterclasul „Curtea Țărănească”

12:00-19:00  Târgul Meșterilor Populari

14:00-15:00  Program Muzical DJ

13:30-17:00  Școala vinului; Ateliere dedicate degustărilor de vin și divin; Instruiri la tema consumului moderat

15:00-16:00  Ansamblul „Plai de Dor”  și „Struguraș” din Călărași

16:00-17:00  Ansamblul folcloric „Viașa Satului„ și „Haiducii” din Anenii Noi

17:00-18:00  Ansamblul folcloric „Crenguța de Iederă”

18:00-19:00  Interpreta Maria Iliuț

19:00-20:00  X.O Band

20:00-21:00  Pasha Parfeni Band

21:00-22:00  Vali Boghean Band

 

Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova

UNDE: Orașul Cahul

CÂND: 8 octombrie

CONTEXT: Intrarea la toate proiecțiile şi evenimentele din cadrul Zilelor Filmului Românesc vor fi gratuite, iar producţiile proiectate vor fi difuzate la Cineplex-Loteanu. Pe lângă pelicule noi şi din arhive, organizatorii promit şi conținut pentru copii.
 

 

Lansarea în campania electorală a candidatului Partidului Social Democrat European pemtru funcția de primar general al municipiului Chișinău, Vadim Brînzaniuc, și a echipei pentru consiliul municipal, în caddrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023

UNDE: Parcul Alunelul, str. Calea Ieșilor, 11/1

CÂND: 12:00

 

Expoziție fotografică: „Bărbații sovietici”

UNDE: Artcor, str. 31 August 1989, 137

CÂND: 12:00
CONTEXT: „Bărbații Sovietici” este un proiect fotografic, realizat de Vadim Tristan, de portrete din perioada sovietică, care reprezintă sexualitatea și frumusețea estetică a diferitor bărbați la vârsta tinereții. Fotografiile sunt colectate din arhivele personale ale locuitorilor Republicii Moldova și din Transnistria, precum și din Arhiva Națională a Republicii Moldova. Proiectul demonstrează întreaga paletă a frumuseții masculine a bărbatului sovietic și distruge mitul, conform căruia în URSS nu exista sex. Autorul proiectului și-a dorit să pună bărbatul în centrul atenției din punctul de vedere al atractivității sale fizice, transformându-l astfel într-un obiect sexual, ceea ce era practic un tabu pentru statul patriarhal sovietic. Acest proiect identifică, conservă și popularizează fondul cultural al țării, restaurând imagini de arhivă, uneori uitate/abandonate.
 

Ice show „Spărgătorul de Nuci și Lordul Întunericului”

UNDE: Arena, str. Calea Orheiului, 130

CÂND: 18:00

CONTEXT: Pentru prima dată în Republica Molodva – un spectacol de gheață de neuitat pentru întreaga familie. Un complot captivant, imagini video pe ecran mare, un acompaniamnet muzical fascinant, aranjat cu stil „rock modern” și un nivel înalt de abilități de acrorie, cufundă privitorul într-o atmosferă de magie și creează o impresie de neuitat.

 

Spectacol: „Sonata Lunii”

UNDE: Geneza Art, str. Alexei Mateevici, 109/1

CÂND: 19:00

CONTEXT: „Sonata Lunii”, un spectacol inspirat din filmul „Dineu cu vecii de sus”, este o poveste cu patru personaje multiplicate, care reprezintă vecinii de jos și de sus. Vecinii de jos sunt împreună de mai mulți ani. Abea dacă se mai privesc, iar certurile au devenit o constantă în relația lor. Într-o seară de vineri, vecinii de sus, puțin mai tineri decât ei,  vor veni în ospeție. Ce nu știu gazdele că această seară se va transforma pe neașteptate într-o orchestră de emoții neacordate. Muzică clasică, teme picante, situații provocatoare care pun în evidență problema cuplului. O comedie 18+ care te vaține pe val.

 

Expoziția: Ion Dumitriu. Lucrul diafan.

UNDE:  Muzeul Național de Artă al Moldovei, str. 31 August 1989, 115

CÂND: Până la data de 8 noiembrie, curent
CONTEXT: Expoziția include segmente din câteva cicluri reprezentative, picturi în care Ion Dumitriu revine la motive peisagistice, unelte agricole, roade ale pământului, precum și la elementele de arhitectură rurală pentru care e îndeobște cunoscut. Mai toate aceste cicluri de lucrări își au originea în lucrul la Poiana Mărului, unde Ion Dumitriu a pictat în fiecare vară între 1971 și 1991, avându-i alături pe Horia Bernea, Teodor Moraru, Teodor Rusu, Șerban Epure și alți artiști.
Expoziția propune o noțiune filosofică și estetică ca echivalent mental al dinamicii care poate fi percepută în și între picturile lui Ion Dumitriu. Aceste intervaluri animate și alunecări ale punctului de vedere ar putea fi înțelese ca locuri în care se manifestă diafanul. Expoziția va fi deschisă pentru public până pe data de 8 noiembrie, curent.

 

 

Expoziția „Abecedare”

UNDE: Muzeul Național al Literaturii Române, str. Alexei Mateevici, 79

CÂND: Până la data de 25 octombrie, curent

CONTEXT: Muzeul Național al Literaturii Române inaugurează decada Zilelor Europene ale Patrimoniului cu o expoziție de carte, intitulată „Abecedare”. Evenimentul este organizat și cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la publicarea primului abecedar în limba română. Expoziția cuprinde mai multe abecedare, începând cu „Abecedarul” editat în anul 1865 de către Ioan Doncev și până la cartea „Albinuța”, elaborată de Grigore Vieru și Lică Sainciuc.

 

Expoziție de fotografie: „Picasso. Intimo” la Chișinău

UNDE: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, 121A

CÂND: Până la data de 12 octombrie, curent
CONTEXT: Ambasada Spaniei și Muzeul Național de Istorie a Moldovei prezintă o expoziţie outdoor dedicată faimosului artist Pablo Picasso, alcătuită dintr-o serie de 14 ipostaze fotografiate ale marelui artist, care va putea fi admirată în perioada 8 septembrie – 12 octombrie 2023, la Muzeul Național de Istorie al Moldovei. Prin fotografiile lui Roberto Otero, artist și fotograf argentian, care captează într-un mod special maturitatea și privirea lui Picasso în căminul său din Notre-Dame-de-Vie, această expoziție invită spectatorul să creeze și să dezvolte propria sa relație cu Picasso.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te