AGENDA ZILEI//09.10.2023
EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Serviciul Fiscal de Stat găzduiește, până la data de 12 octombrie 2023, misiunea expertului din cadrul Biroului de Asistență Tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA, dl Randall Vaughn. Scopul misiunii dlui Randall este de a acorda suport în consolidarea capacităților Serviciului Fiscal de Stat în domeniul urmăririi penale a infracțiunilor fiscale.
Ședința săptămânală a serviciilor primăriei Chișinău din 9 octombrie 2023
UNDE: Online
CÂND: 08:30
Campania „Împarte o carte”
UNDE: Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Alexei Sciusev, 65
CÂND: 09:00
CONTEXT: Continuă Campania „Împarte o carte”. Dacă dorești să contribui la oferirea șanselor egale de dezvoltare copiilor și tinerilor din satele noastre prin îmbogățirea bibliotecilor cu mai multe cărți, participă la Campania de colectare a cărților. Campania se va desfășura în perioada iulie – decembrie 2023. Sunt binevenite cărți noi sau în stare foarte bună de literatură pentru copii și tineri, cărți non-ficțiune, enciclopedii, dicționare în limba română, precum și în alte limbi vorbite sau studiate în Republica Moldova.
Conferință de presă organizată de P.P. „Noua Opțiune Istorică” cu tema: Lansarea lui Ruslan Popa în campania electorală locală 2023, pentru funcția de Primar al municipiului Chișinău”
UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22
CÂND: 10:00
Conferința internațională „Reziliența socială și rețelele profesionale puternice ca precondiții pentru pace”
UNDE: Biblioteca Națională a Republicii Moldova, str. 31 August 1989, 78A
CÂND: 10:00, 9-10 octombrie, curent
CONTEXT: Obiectivul de bază al evenimentului este transferul de expertiză și cunoștințe ale bibliotecarilor din spațiul european (Ucraina, Letonia, Lituania, România, Republica Moldova) în materie de reziliență socială pe timp de criză. Activitățile realizate pe parcursul desfășurării conferinței, în parteneriat cu persoanele și instituțiile abilitate, vor contribui la dezvoltarea și consolidarea capacității bibliotecarilor privind reziliența față de provocările societății moderne, a responsabilității și a transparenței în beneficiul cetățenilor.
Eveniment: „Poșta Moldovei -30 ani de activitate”
Unde: Teatrul „Ginta Latină”, str. Sfatul Țării, 18
CÂND: 13:00
Zilele Erasmus + Ediția a VII-a
CÂND: 9-14 octombrie, curent
CONTEXT: Cea de-a șaptea ediție a Zilelor Erasmus+ va avea loc anul acesta între 9 și 14 octombrie. Zilele Erasmus+ reprezintă o celebrare a programului emblematic al UE care sprijină educația, formarea profesională, tineretul și sportul. Evenimentele și inițiativele au loc în întreaga lume și sunt deschise tuturor, chiar dacă nu ați participat încă la un proiect Erasmus+. Programul invită beneficiarii săi care primesc în prezent sau au primit finanțare Erasmus+ și care ar dori să organizeze sau să fie implicați în desfășurarea unui eveniment. Pentru mai multe detalii puteți contacta Agențiile Naționale sau Birourile Naționale Erasmus+ care gestionează programul Erasmus+.
Expoziție de pictură: „QuartExhibition”
UNDE: Casa de Creație, str. Mihai Eminescu, 4
CÂND: 17:00, 9-11 octombrie, curent
CONTEXT:
CONTEXT: Patru pictori queer din Republica Moldova, Slovacia și Georgia vor prezenta lucrări de pictură în diverse stiluri. Scene de familie, expresii de durere sau dragoste și simple abstracțiii - acestea sunt temele transpuse pe pânză, pe care vă invităm să le vedeți. Lucrările lui Janko a Kucera (Slovacia), ale Lenei Dobrovenco, (Republica Moldova), Anastasiei Danilova (Republica Moldova) și Ekăi Tkemaladze (Georgia) invită pe toată lumea să lase deoparte ideile despre cum ar trebui să fie arta și să abordeze vizionarea, interacțiunea și creația cu atitudinea curioasă a unui copil.
Seminar: Puterea de a fi diferit
UNDE: Centrul Medical Creștin „Emanuel”, str. Alexandru cel Bun, 140
CÂND: 18:00
CONTEXT: Vă invităm la un eveniment important, care este pentru studenți și rezidenți mediciniști cu participarea doctorului confirențiar universitar, Emil Bartoș.
Training: Excel - Curs teoretic si practic pentru utilizatori începători si intermediari
UNDE: Excel, str. Pușkin, 45
CÂND: 18:00
CONTEXT: Dacă dorești să aplici Funcționalitățile Excel în domeniul tău de activitate și să folosești scurtături utile pentru a gestiona eficient datele și informațiile importante, dacă ești în căutare de instrumente care te-ar ajuta să planifici și să măsori munca ta, dacă vrei să asiguri companiei tale o stabilitate de procesare a datelor și să îmbunătățești productivitatea, te invităm la trainingul nostru, la care vei avea răspuns la toate întrebările.
Training: „Trauma – focissed Cognitive Behaviour Therapy”
UNDE: Universitatea Liberă Internațională din Molodva, Sala Mare a Senatului, str. Vlaicu Pârcălab, 52
CÂND: Până la data de 15 octombrie, curent
CONTEXT: În această perioadă, domnul PhD Bert Biliet, este în calitate de speaker în cadrul trainingului „Trauma – focissed Cognitive Behaviour Therapy”. De acest training beneficiază 3 grupuri de masteranzi și prefisioniști, precum 25 masteranzi și cadre didactice de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, 21 masteranzi de la Universitatea de Studii Europene din Molodva și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, 23 cadre didactice de la South Ukrainian Mational Pedagogical University named after K.D.Ushynsky, Odessa.
Pub Quiz 41
UNDE: Lake House Brewery, bd. Ștefan cel Mare, 182
CÂND: 18:00
CONTEXT: Quizul este un joc intelectual distractiv în care echipe de cel mult 7 persoane încearcă să acumuleze cât mai multe puncte. Îți garantăm întrebări bune, concurență acerbă și multe emoții pozitive. Jocul e compus din câteva runde tematice și o întrebare finală. Cu un pic de logică, atenție și cunoștințe generale, fiecare poate pleca acasă cu impresii excelente. Iar cu puțin noroc – chiar și cu un premiu. Quizul este gata să primească jucători de toate vârstele. Pentru a vă simți pregătiți de joc, răsfoiți cele mai recente titluri de știri, ascultați cele mai noi piese, luați-vă dispoziția bună și adunați-vă echipa luni, la Lake House Brewery.
Tech Talks 9
UNDE: Mediacor, str. Alexei Mateevici, 60
CÂND: 18:30
CONTEXT: Vrei să afli cum faci bani din jocurile video? Care este suma investițiilor pentru un joc de succes? Sau cum lansezi o afacere în domeniul producției de jocuri? Atunci hai cu noi la Tech Talks 9 să discutăm despre business-ul în industria de jocuri cu Vlad Muntean, Senior Client Partner, Unity Create. Vlad este un lider energic și pasionat cu interes în afaceri, jocuri video și tehnologie. Iar la meetup-ul nostru ne va povesti: Ce faci ca jocurile video să-ți aducă profit; Care este diferența de venituri dintre jocurile create pentru computer sau cele care folosesc console și jocurile în format de aplicație mobilă; Cum lansezi un joc de succes și care este suma investițiilor pentru crearea acestuia ș.a
Expoziția „Dimensiunile Personalității lui Dimitrie Cantemir”
UNDE: Biblioteca Națională a Molodve, str. 31 August 1989, 78A
CÂND: Până la data de 3 noiembrie, curent
CONTEXT: Biblioteca Națională a Republicii Molodva, invită la Expoziția „Dimensiunile Personalității lui Dimitrie Cantemir”, dedicată celebrării a 350 de ani de la nașterea marelui cărturar român, erudit de faimă europeană, domnitor moldovean, academician berlinez, cronicar, a cărui operă valoroasă este de peste trei secole în patrimoniul cultural național și universal. Expoziția este structurată tematic și reunește portrete, manusscrise, documente istorice din scurta perioadă în care Dimitrie Cantemir a fost domn al Moldovei, mărturii ale cronicarilor vremii, ediții fascinante ale manuscriselor aflate în Rusia, precum și ediții importante apărute în spațiul românesc
Expoziție de fotografie: „Picasso. Intimo” la Chișinău
UNDE: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, 121A
CÂND: Până la data de 12 octombrie, curent
CONTEXT: Ambasada Spaniei și Muzeul Național de Istorie a Moldovei prezintă o expoziţie outdoor dedicată faimosului artist Pablo Picasso, alcătuită dintr-o serie de 14 ipostaze fotografiate ale marelui artist, care va putea fi admirată în perioada 8 septembrie – 12 octombrie 2023, la Muzeul Național de Istorie al Moldovei. Prin fotografiile lui Roberto Otero, artist și fotograf argentian, care captează într-un mod special maturitatea și privirea lui Picasso în căminul său din Notre-Dame-de-Vie, această expoziție invită spectatorul să creeze și să dezvolte propria sa relație cu Picasso.
APELURI DE ÎNSCRIERE
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova anunța concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul aparatului central, după cum urmează: Direcția cooperare bilaterală; Secţia Europa Occidentală, Centrală și de Sud-Est - Ataşat / Atașată – 02 posturi; (accesați anunțul în hyperlink); Secţia America - Ataşat / Atașată – 01 post; (accesați anunțul în hyperlink); Direcția drept internațional; Secţia tratate multilaterale - Ataşat / Atașată – 01 post; (accesați anunțul în hyperlink); Secţia tratate bilaterale - Ataşat / Atașată – 01 post (accesați anunțul în hyperlink); Dosarul de concurs poate fi depus la sediul MAEIE prin e-mail ([email protected])/ prin poștă / personal (str. 31 August 1989, nr. 80, MD – 2012, mun. Chişinău), până la data de 23 octombrie 2023 (inclusiv), ora 16:30. Pentru informații suplimentare nu ezitați să contactați Secția resurse umane și contencios: Nr. Telefon: 022 578 281; e-mail: [email protected].
Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale, anunță concurs de admitere la studii superioare de doctorat (ciclul III) pentru anul de studii 2023-2024. Concursul se organizează simultan pentru locurile cu finanțare de la bugetul de stat și pentru cele cu taxă de studii. În total sunt alocate 67 de locuri finanțate de stat. Perioada de depunere a actelor este până la data de 20 octombrie, curent. Pentru mau multe detalii https://usmf.md/.../2-20-octombrie-2023-admiterea-la...
Ministerul Finanțelor anunță despre organizarea examenului de evaluare a cunoștințelor pentru nivelul de bază și sesiunii de susținere repetată a examenului pentru nivelul de bază și intermediar al Programului de instruire în domeniul auditului intern în sectorul public, care va avea loc pe parcursul perioadei de 11-13 octombrie 2023, în Sala Ministerului Finanțelor de pe strada Pușkin nr. 44, după cum urmează: Grupul nr. 1 – pe data de 11 octombrie, cu începere de la ora 09:00; Grupul nr. 2 – pe data de 12 octombrie, cu începere de la ora 09:00; Grupul nr. 3 – pe data de 12 octombrie, cu începere de la ora 13:00; Grupul nr. 4 – pe data de 13 octombrie, cu începere de la ora 09:00; Grupul nr. 5 – pe data de 13 octombrie, cu începere de la ora 13:00; Examenul de evaluare, cu o durată de 3 ore, se desfășoară în limba de stat în baza unui test-grilă, format din 100 de itemi (subiecte) de evaluare selectate aleatoriu din lista aprobată de Comisia de certificare. Examenul de evaluare se consideră promovat în cazul acumulării de către candidat a unui număr de cel puţin 80 de puncte din totalul de 100 de puncte stabilite pentru testul-grilă.
Stimați bălțeni, Comisia pentru selectarea membrilor Consiliului de Transparență din mun. Bălți (aprobată prin dispoziția primarului nr. 272 din 11.09.2023) anunță prelungirea perioadei de depunere a dosarelor în vederea constituirii Consiliului de Transparență din municipiul Bălți, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind constituirea și funcționarea Сonsiliului de transparență din municipiul Bălți, aprobat prin decizia CMB nr. 7/25 din 22.08.2023. Dosarele aplicanților se depun în format fizic sau electronic (semnate electronic), până la data de 27.10.2023 (ora 15.00), la Zona de informare din cadrul primăriei (mun. Bălți, Piața independenței, 1, et. I, tel. 0231 60094/ 0231 26450, e-mail: [email protected]), unde vor fi înregistrate, iar solicitantul va fi informat despre recepționarea dosarului.
Se anunță Programul de pregătire și perfecționare a managerilor de la întreprinderile di diferite sectoare ale economiei Republicii Molodva. Programul cu genericul „Fit for Partnership” se desfășoară în baza Declarației comune de intenție între Ministerul Economiei al Republicii Moldova și Ministerul Federal al Republicii Federale Germania privind continuarea colaborării în cadrul pregătirii și perfecționării managerilor de la întreprinderile din diferite sectoare ale economiei Republicii Molodva, semnată pe 21 octombrie 2021, la Chișinău. Scopul Programului: posibilitatea de a cunoaște piața germană, a stabili legături de afaceri cu firme germane și a edificia parteneriate pe termen lung, fiind un instrument de promovare în domeniul comerțului. Pentru mai multe detalii: https://training.chamber.md/stagiu+în-germania-pentru.../...
Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, cu suportul USAID Moldova și PNUD Moldova, lansează concursul de eseuri pentru copii și tineri, cu genericul „De ce aș candida în localitatea mea?”. Cine sunt viitorii primari și consilieri ai Republicii Moldova? De ce i-ar interesa să devină aleși ai poporului? Ce probleme și-ar propune să rezolve? Răspunsurile la toate aceste întrebări se vor găsi în eseurile scrise de participanții la concurs. La competiție se pot înscrie copii și tineri din două categorii de vârstă: elevi/eleve din clasele a VII-a – IX-a și elevi/eleve din clasele a X-a – XII-a. Câștigătorii concursului vor primi certificate cadou de la Librarius și jocuri de societate. Eseurile pot fi transmise până pe 22 octombrie 2023. Mai multe detalii despre înregistrare și condițiile de participare pe cicde.md. #USAIDMoldova #ProiecteleUSAID
Primăria orașului Drochia anunță concurs pentru acordarea a 4 categorii de burse orășenești pentru anul 2023- 2024 după cum urmează: învățământ, sport, pictură și muzică. Bursa orășenească este instituită şi acordată din ramura ”Cultură, sport ,tineret, culte și odihnă”,compartimentul ”Servicii pentru tineret” al primăriei orașului Drochia. Scopul şi obiectivele acordării bursei sunt aprecierea meritelor şi succeselor realizate, stimularea şi încurajarea tinerilor în procesul de obţinere a cunoştinţelor temeinice pentru atingerea unui înalt nivel profesionist, susţinerea materială a tinerilor dotaţi din orașul Drochia. Setul de acte necesare, trebuie prezentat până la data de 14 octombrie ,în anticameră , (etajul 2) și trebuie să reflecte activitatea candidatului pentru perioada din 01 septembrie al anului precedent şi 01 septembrie anul curent. Atenție: bursa poate fi acordată doar elevilor domiciliați în orașul Drochia! Pentru detalii , accesați linkul!https://primariadrochia.md/.../Regulamentul-de-acordare-a...
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova MAC- P au lansat cel de-al III-ea apel de depunere a dosarelor în cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate managementului durabil al terenurilor (MDT). Apelul este valabil până la data de 20 octombrie 2023. Granturile post-investiționale sunt destinate compensării cheltuielilor pentru procurarea de echipamente şi utilaje agricole și aplicarea măsurilor care asigură conservarea și ameliorarea solurilor. Sunt invitați să solicite finanțare producătorii agricoli individuali, care sunt înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova, ce activează și au efectuat investiții eligibile în sectorul agricol și vor prezenta dovada co-finanțării din surse proprii. Granturile nu vor depăși 30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon maxim de până la 10.000 dolari SUA per beneficiar și vor fi acordate prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Un beneficiar poate fi eligibil pentru un singur grant post-investițional. Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără: semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare No-Till, combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till), echipamente și sisteme de irigare. Totodată, se va acorda finanțare pentru implementarea măsurilor agrotehnice, fitoameliorative și hidrotehnice care conduc la ameliorarea solului
Detalii: https://www.capmu.md/.../programul-de-granturi-post.../ .
Asociația Presei Independente (API) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) lansează concursul național „Investigațiile lurnalistice ale anului 2023”. La concurs pot depune dosare jurnaliștii sau grupuri de jurnaliști care au realizat sau publicat investigații jurnalistice bine documentate, conform standardelor profesionale în domeniu. Juriul va desemna câte trei cele mai bune investigații jurnalistice la fiecare categorie a concursului. Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul Forumului Mass-Media 2023. Scopul concursului este stimularea meritelor jurnaliștilor de investigație din Republica Moldova în lupta împotriva corupției, a delapidării fondurilor publice și a altor fărădelegi. Concursul se fa desfășura în două categorii: Investigația anului 2023 în mass-media națională; Investigația anului 2023 în mass-media locală/regională. Dosarele pot fi transmise în format electronic la adresa electronică: [email protected] cu mențiunea Investigații jurnalistice 2023, până la data de 5 noiembrie inclusiv. Pentru mai multe informații: 022/220996.
Ministerul Culturii din Republica Moldova, Ambasada Republicii Polonia la Chișinău, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Zen Club Moldova, Sala cu Orgă – Centrul Național al Muzicii de Cameră din Chișinău, Vă invită să participați la Expoziția-Concurs de Arte Vizuale „Jan Alojzy Matejko”. Sunt invitați să participe elevii și studenții de la instituțiile cu profil. Lucrările pot fi executate în diferite tehnici plastice cu dimensiuni maxime 80x80. Livrarea și preselecția lucrărilor va avea loc până la data de 3 noiembrie, curent. Pentru mai multe detali Site-ul oficial al Ambasadei Poloniei în Republica Moldova: www,gov./web/republikamoldavii. Tel: 022.23.42.23, 069.180.179, 069.049.867.
EVENIMENTE PE PLAN EXTERN
Deputatul Ion Șpac, membrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, va participa la Sesiunea Anuală a Adunării Parlamentare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Reuniunea se va desfășura în perioada 6-9 octombrie, fiind găzduită de Parlamentul de la Copenhaga, Regatul Danemarcei. Agenda sesiunii include subiecte de actualitate, printre care situația de securitate în contextul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei și protejarea valorilor democratice comune ale Alianței și a ordinii internaționale bazate pe reguli. În cadrul ședinței plenare din 9 octombrie, luări de cuvânt vor avea președintele Adunării Parlamentare a NATO, Michal Szczerba, Secretar General Adjunct al NATO, Mircea Geoana, Președintele Folketingului Danemarcei, Søren Gade, și Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen. De asemenea, vor adresa mesaje participanților la eveniment Volodymyr Zelenskyy, Președintele Ucrainei și Ruslan Stefanchuk, Președintele Radei Supreme a Ucrainei.
Împreună cu Clubul Carte, vă invităm la serata literară a scriitoarei Anda Vahnovan, autoarea cărților „Sârme” și „Underground”. Veți afla despre parcursul, motivațiilor și inspirația scriitoarei Anda Vahnovan. Evenimentul va avea loc în data de 19 octombrie, ora 18:00, la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Franța, 19 rue Henri Rochefort, 75017, Paris. Rugăm doritorii să se înregistreze la adresa electronică [email protected]
În perioada 07-11 octombrie, un șir de companii din Republica Moldova, producătoare de miere, sucuri, fructe și legume procesate, panificație și înghețată participă în cadrul Târgului Internațional „Anuga”, care are loc la Koln, Germania. Vă invităm cu drag să vizitați standul național amplasat în Sala 7.1, nr. A049, A041.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
