Fotoreportaj de la Palanca: „Mulțumim Moldovei că ne găzduiește”
Flux continuu de ucraineni la punctul de trecere a frontierei de stat din Palanca, raionul Ştefan Vodă. Trei autocare tocmai au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova. Femei, copii şi bătrâi care şi-au abandonat casele ca să scape de atrocităţile războiului coboară încet din autocare, obosiţi după ce au aşteptat ore întregi să treacă frontiera. Imediat ce coboară, refugiaţii sunt conduşi la masa cu bucate. La o altă masă, un voluntar coordonează refugiaţii care au nevoie de ajutor şi cazare. Tot voluntarii coordonează şi cetăţenii moldoveni care oferă servicii de transport şi cazare gratuită.
La ora opt dimineața, Ion este deja la ,,masa de informații". Vântul puternic și rece aproape reușește să-i smulgă hârtia unde srie în rusă „Iнформация - Жильё, транспорт бесплатно”. Băiatul spune că vrea să ajute cu ce poate, iar numărul mașinilor care aşteaptă la Palanca să ajute ucrainenii să ajungă în Chișinău sau alte orașe depășește numărul cererilor.
„Sunt multe persoane care vin și își doresc să ajungă în România, dar au nevoie să se odihnească o zi - două pentru a porni din nou la drum. Majoritatea refugiaților solicită mașini până la Chișinău, iar cei mai mulți spun că își doresc să ajungă în România sau în Germania”, a spus voluntarul pentru Anticoruptie.md.
Sunt zeci de voluntari la Palanca care-i redrecționează pe ucraineni și-i întreabă dacă au unde sta în Moldova. Voluntarii spun că sunt și refugiați care refuză ajutorul, fiind sceptici când aud de servicii gratuite de transport și trai. Totuși, majoritatea ucrainenilor ajunși la Palanca spun că au unde pleca – fie la rude în Moldova, fie într-o țară din Uniunea Europeană. Sunt și din cei care nu au nici un plan - nici pentru următoarele ore, nici pentru următoarele zile.
Lângă masa cu bucate pregătite pentru refugiați este un grup de a circa 30 de persoane. Au pahare cu ceai fierbinte și mâncare caldă, printre care sarmale, cartofi, biscuiți și copturi. Eugenia este una dintre refugiate, o femeie trecută de 60 de ani, cu ochelarii aburiți de la ceaiul fierbinte. A venit din Odesa cu prietenii și rudele, iar tot ce a luat de acasă sunt trei genți mici.
„Mulțumim Moldovei că ne găzduiește. În Moldova nu am nici rude, nici prieteni. Noi plecăm mai departe în România, iar punctul final e Israel. Acolo locuiesc feciorii mei și plec la ei. Alți prieteni și rude pleacă în diferite țări din Uniunea Europeană”, a spus Eugenia pentru Anticoruptie.md.
Şi oamenii de afaceri din Moldova au venit în ajutorul refugiaţilor. Irina lucrează la una dintre companiile care a adunat peste 1.000 de pachete cu produse de primă necesitate și mâncare pentru refugiați. Ea a venit la Palanca, îngrijorată de război și cu dorința de a ajuta. „Situația e groaznică și trebuie să ajutăm oamenii, pentru că au nevoie. E greu să vă spun ce simt acum, sigur că e tristețe și un gol în suflet. Vream să-i ajutăm pe ucraineni”, a spus Irina pentru Anticoruptie.md.
Anna, o femeie de 39 de ani, are un bagaj mare și lângă ea merge încet mama ei trecută de 70 de ani. Anna e îmbrăcată elegant. Mama poartă batic și se sprijină într-un baston. Femeia ne spune că a aterizat din Istanbul în Ucraina cu câteva zile înainte de începerea războiului. A revenit acasă ca să o ia pe mama ei în Istanbul, dar războiul s-a început mai rapid decât și-a imaginat. Acum ele pleacă în România, apoi la Istanbul. Nu au planuri să se întoarcă în Ucraina, dar speră că focul va înceta în curând.
Puțini refugiați rămân la vamă pentru câteva ore. Este un flux continuu de oameni care sunt întrebați de câteva ori de voluntari dacă au nevoie de ajutor. Mulți dintre ei sunt obosiți și cu ochii plini de lacrimi. Unii își doresc să revină acasă, alții nu-și fac planuri nici pentru următoarea zi, cu speranța că totul se va termina în curând.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
