Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

DOC // Mai multe organizații nonguvernamentale, îngrijorate de încercările de dezbinare a societății civile și de intimidare a mass-media

Distribuie
uploads/stiri/2017/03/03/1004(810,455).jpg
Epochtimes-Romania

Mai multe organizații neguvernamentale de la Chişinău, printre care și Centrul de Investigații Jurnalistice, au semnat o declarație comună prin care atrag atenția societății și a partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova asupra anumitor tendinţe nefaste de deteriorare a mediului de activitate al societăţii civile şi a respectării principiilor de bază ale statului de drept.

Semnatarii declarației își exprimă îngrijorarea față de semnele unor acțiuni sistematice de dezbinare şi discreditare a organizaţiilor societăţii civile, inclusiv prin contrapunerea acestora unor organizaţii quasi-neguvernamentale, dar și înteţirii cazurilor de intimidare a presei independente din partea unor autorităţi publice.

„Tot mai des, reprezentanţii unor instituţii publice «taxează» organizaţii ale societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai mass-media neafiliate pentru opinii critice vizavi de activitatea acestor autorități, fiind învinuiţi nefondat de propagarea în societate a unei «imagini proaste» a instituțiilor publice respective sau de promovarea unor opinii politice părtinitoare. Mai mult, unele organizații neguvernamentale și instituții media devin „indezirabile” pentru unele autorități și sunt exclude din dialogul acestora cu societatea civilă. Toate acestea au loc în timp ce reprezentanții puterii de stat legislative, executive şi judecătoreşti se lansează la nivel oficial în diferite iniţiative declarative de deschidere şi cooperare în raport cu societatea civilă din Republica Moldova”, se arată în declarație.

Autorii apelului amintesc de confuzia creată cu privire la oportunitatea promovării în cadrul proiectului Strategiei de Integritate şi Anticorupţie (SNIA) a unui Pilon VIII (invizibil) separat dedicat integrităţii societăţii civile şi mass-media. De asemenea, se face referire la întețirea cazurilor de intimidare directă şi indirectă a instituţiilor mass-media independente şi a jurnaliştilor de investigaţie, în condiţiile în care continuă practica vicioasă de monopolizare a mass-media prin intermediul grupurilor aflate în subordinea oligarhiilor politice.

„Constatăm spre regret că dialogul dintre autorităţile naţionale şi societatea civilă este puternic afectat de neîncredere, inconsistenţă şi retorică nocivă. Sunt tot mai frecvente cazurile când colaborarea cu societatea civilă este mai mult utilizată de către autorităţile publice ca pe o faţadă pentru legitimizarea acţiunilor proprii. În acest sens, sunt favorizate în interacţiunea cu autorităţile publice acele organizaţii care promovează o poziţie mai comodă şi/sau apropiată acestora şi decidenţilor săi”, se arată în declarație.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te