SURSE// Fratele fostului președinte Igor Dodon, Alexandru, a fost reținut
Alexandru Dodon, fratele mai mic al fostului președinte, Igor Dodon, a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău. Informațiile, publicate inițial de pulsmedia.md, au fost confirmate, pentru portalul Anticoruptie.md, de Procuratura Anticorupție (PA). După ce a fost reținut, Alexandru Dodon a fost escortat la PA, iar ulterior s-a decis reținerea acestuia pentru 72 de ore. Acesta este învinuit de complicitate la îmbogățirea ilicită, într-un dosar inițiat, în anul 2022, pe numele ex-președintelui Igor Dodon. „După expirarea necesității și efectuarea acțiunilor de urmărire penală preconizate cu participarea învinuitului, acesta a fost eliberat, dar are obligația de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile”, anunță procurorii.
Prima reacție a venit din partea fostului președinte, Igor Dodon. Acesta spune că, prin reținerea fratelui său, guvernarea ar încerca să facă presiune asupra sa.
„Anterior, guvernarea a supus represiunilor și hărțuirii cu dosare penale alți membri ai familiei, au umilit public mama, soția, pe cumnatul meu. Acum a venit rândul fratelui. Regret ca persoane apropiate mie sunt supuse intimidărilor și represaliilor doar din motiv că au un grad de rudenie cu mine. Nu mă mai mira josnicia unora care afirmă că reținerea unei rude apropiate mie ar fi un circ, un joc și chiar parte a nu știu care înțelegeri. Acestea sunt prostii și aberații. Cred că nimeni n-ar vrea să se afle vreodată în situația în care persoane apropiate, dar mai ales mama, soția și fratele să sufere doar din motiv că la un moment dat au devenit incomode puterii politice din stat. Trebuie să înțelegeți că ceea ce se întâmplă este o formă a terorii care caracterizează poliția politică instaurată de guvernarea PAS. Pentru informație: fratele nu are alte acuzații decât cele legate de dosarul meu politic. Cu mult timp înainte, el a preîntâmpinat procuratura că revine astăzi în țară, indicând ruta, data și ora. Era dispus să accepte o citație la Procuratură. Dar cineva de sus a hotărât să aplice teroarea și nu legea”, a scris, pe pagina sa de socializare, Igor Dodon.
Alexandru Dodon a acționat în judecată Serviciul de Informații și Securitate (SIS), după ce s-a pomenit în lista cu sancțiuni. Sursele portalului Anticoruptie.md au declarat că aplicarea acestor măsuri ar avea legătură cu faptul că Alexandru Dodon este partenerul de afaceri al lui Igor Chaika, inclus în lista cu sancțiuni aplicate de SUA, în octombrie 2022, iar ulterior și în black list-urile Uniunii Europene. Rusul Igor Chaika este și cofondatorul Uniunii de afaceri moldo-rusă, care a fost condusă de fostul președinte Igor Dodon și înființată sub aripa organizației Delovaia Rossia. Portalul eureporter.co de la Bruxelles a publicat o investigație în care se arată că liderul PSRM Igor Dodon ar fi cerut finanțare de la Moscova, iar intermediarul acestei înțelegeri ar fi fost Igor Chaika.
În luna februarie 2024, Instanța a admis cererea de strămutare a cauzei Baza de odihnă Sadovo (fondată de Alexandru Dodon – n.r.) vs Procuratura Anticorupție, cu privire la scoaterea bunului de sub sechestru, de la Judecătoria Chișinău la Judecătoria Strășeni, sediul Călărași.
Totul, după ce judecătorul de instrucție a admis demersul procurorilor anticorupție și a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor imobile deținute personal de către ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, precum și a celor deținute prin intermediul unor persoane din anturajul său.
Pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, au fost puse sub sechestru următoarele bunuri imobile:
– terenul și casa individuală, amplasată în mun. Chișinău, în care locuiește fostul președinte cu familia sa;
– terenuri și construcții, situate în extravilanul satului Sadova, raionul Călărași, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate fostului șef de stat, care au calitatea de complici la săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită;
– 4 terenuri și 6 construcții amplasate în satul Molovata, raionul Dubăsari, deținute prin intermediul unui complice al acestuia, deținut la moment în arest preventiv;
– 4 automobile, deținute prin intermediul unei persoane terțe interpuse.
Dodon a comentat că, prin sechestrarea bunurilor, procurorii ar face „jocuri și gesturi propagandistice”.
În ianuarie 2022, oamenii legii au descins cu percheziţii în satul Sadova, raionul Călăraşi, într-un dosar penal privind delapidarea bunurilor de la Calea Ferată din Moldova (CFM). Percheziţiile s-au desfășurat anume pe teritoriul întreprinderii fondată de Alexandru Dodon. Ulterior, și anume în luna mai a aceluiași an, Procuratura Generală anunța despre încheierea urmăririi penale în privința fostului director al CFM, Adrian Onceanu, și altor două persoane din conducerea Î.S. Calea Ferată din Moldova, însă fratelui ex-președintelui nu i-a fost atribuit niciun statut procesual.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice a publicat încă în 2015 o anchetă despre cum Calea Ferată din Moldova a ratat venituri de peste 50 de milioane de lei de la darea în arendă a vagoanelor în Federaţia Rusă. Banii nu au ajuns în conturile întreprinderii de stat, ci în cele ale unor companii dubioase.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
