După toate ilegalitățile comise de primarul satului Pepeni (Sangerei), Oleg Cernei, - sabotarea deciziilor Consiliului local, utilizarea unilaterală a mijloacelor financiare fără decizia autorității deliberative, atacuri la persoană împotriva locuitorilor satului, hărțuire administrativă, concedierea mea ilegală, conflictul provocat cu directoarea grădiniței și multe alte abuzuri - acest personaj toxic din primărie a mai fost „recompensat” și cu un premiu bănesc de 7.535 lei.
Se pare că salariul lunar de aproximativ 25.000 lei și pensia de invaliditate de circa 8.000 lei nu sunt suficiente. Se dorește mai mult.
În același timp, realitatea juridică este alta: de la începutul acestui an, Cernei a fost notificat deja de trei ori de către Cancelaria de Stat pentru dispozițiile ilegale pe care le-a emis.
Dispoziția prin care am fost concediat, precum și dispoziția privind interimatul funcției și desemnarea unei alte persoane în funcția de director, sunt acte administrative ilegale, emise cu depășirea competențelor și cu încălcarea prevederilor legale. Pentru aceste fapte, Cancelaria de Stat urmează să îl acționeze în instanța de judecată.
Într-un stat cu adevărat civilizat, un funcționar aflat într-o funcție de demnitate publică, care comite în mod repetat asemenea ilegalități, ar fi tras la răspundere, inclusiv penală, și ar avea interdicția de a mai ocupa funcții publice.
Din păcate, la noi, în loc de responsabilitate, vedem uneori exact contrariul: premii și privilegii pentru cei care încalcă legea.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.
Comentarii