„ V” și „Z” și Panglica „Sfântul Gheorghe”, interzise pe teritoriul Republicii Moldovei

Ilie Gulca
14/04/2022

Parlamentul a votat în ultima lectură proiectul de lege privind interzicerea pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor care propagă războiul – literele „ V” și „Z! și Panglica „Sfântul Gheorghe”.

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, persoanele care nu vor ține cont de această lege vor fi sancționate cu amendă de până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore.

„Confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor general cunoscute, ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune, crimă de război și crimă împotriva umanității, precum și a propagandei sau a glorificării acestor acțiuni se vor sancționa cu amendă de la 90 pânp la 180 de unități contravenționale sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, aplicate persoanei fizice și cu o amenda de la 30 la 60 de unități convenționale pentru persoanelor juridice și persoanelor cu funcții publice”, a declarat Lilian Carp.

„Legea va intra in vigoare odata cu publicarea acesteia in Monitorul Oficial”, a mai menționat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Înainte ca deputata Olesea Stamate să prezinte proiectul de lege, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au blocat tribuna principală a Parlamentului. După ce proiectul a fost prezentat, socialiștii și comuniștii au părăsit plenul în semn de protest.

Ilie Gulca
14/04/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii