73 de pacienți care se tratează la domiciliu, amendați pentru încălcarea regimului de autoizolare

Irina Odobescu
09/09/2020
Foto: MAI via Facebook

De la începutul lunii septembrie colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne au documentat 423 de cazuri în care au fost încălcate măsurile privind sănătatea publică. Din cei 14.700 de pacienți care primesc tratament la domiciliu, 73 au încălcat regimul de autoizolare și au fost sancționați.

Secretarul de stat al MAI, Sergiu Golovaci, a menționat că unitățile de comerț sunt locul cu un grad sporit de infectare, deoarece o parte din agenții economici, dar și din cumpărători nu poartă masca de protecție. În septembrie au fost întocmite 168 de procese verbale pentru lipsa purtării măștii de protecție în unitățile de comerț. 47 de piețe au fost documentate de reprezentanții MAI, iar autoritățile reiterează necesitatea purtării măștii de protecție și realizarea termometriei la intrarea în piețe. Zonele de agrement, inclusiv foișoarele neutorizate rămân a fi o sursă de infecție. 80 de cazuri au fost documentate de forțele de ordine

De la începutul pandemiei în Republica Moldova 867 de colaboratori ai MAI s-au infectat cu noul tip de coronavirus, 725 s-au însănătoșit și au revenit la muncă, iar patru persoane au decedat din cauza complicațiilor provocate de Covid-19. La 22 iulie, Natalia Chirilov, șefa secției Resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni, a pierdut lupta pentru viață din cauza complicațiilor provocate de infectarea cu Coronavirus, după cinci săptămâni de tratament. Mama în vârstă de doar 38 de ani a fost internată la o maternitate din Chișinău, iar peste două zile a fost testată pozitiv cu COVID-19. Din cauza complicațiilor, medicii au decis salvarea copilului prin naștere cezariană. Natalia Chirilov nu a reușit să-și strângă la piept copilul nou născut, dar și pe cei doi rămași acasă, de 10 și 13 ani.

Irina Odobescu
09/09/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii