Armata Federației Ruse a pierdut, de la începutul războiului de agresiune în Ucraina, cel puțin circa 60 mii de militari. Numai în ultimele șase luni armata rusă a pierdut peste 10.014 de persoane, ucise în luptele din Ucraina. Acestea sunt doar datele care sunt confirmate de surse deschise într-o analiză efectuată lunar jurnalişti de la BBC Russian Service şi publicaţia Mediazona, aflată în exil. Numărul real al morților poate fi semnificativ mai mare, notează cercetătorii.
Jurnaliștii notează că în total, pe baza surselor deschise, au reușit să stabilească numele a 59.168 de militari ruși care au murit în timpul invaziei pe scară largă a Ucrainei. Printre astfel de surse de date se numără necrologurile publicate în mass-media și rețelele de socializare, fotografii cu morminte și monumente de război.
Printre morții identificați cea mai mare parte revine foștii condamnați în Rusia și recrutați pentru război, reprezentând 20% din totalul victimelor identificate. 14% dintre cei uciși au fost voluntari, 12% au fost mobilizați.
În Rusia, ministerul afacerilor Interne, FSB, ministerul situațiilor de urgență, serviciul vamal și serviciul fderal de execuții judecătorești au primit instrucțiuni să ofere suspecților și inculpaților din cauze penale să încheie un contract cu ministerul apărării și să primească scutire din răspunderea penală în legătură cu recrutarea în armată, scrie publicația Kommersant.
Potrivit ziarului, anchetatorii trebuie să trimită imediat cererile celor care doresc să meargă la război împotriva Ucrainei către birourile militare de înregistrare și înrolare pentru a fi luate în considerare. Pentru controlul mobilizării celor învinuiți penal, se vor întocmi liste ale acestora cu indicarea infracțiunilor lor.
Kommersant mai scrie că, după deschiderea unui dosar penal, acuzatului i se oferă aproape imediat o „alternativă de armată”. Dacă o persoană este de acord, atunci datele sale sunt trimise la cel mai apropiat birou militar de înregistrare și înrolare. Principalele cerințe sunt vârsta de la 18 la 65 de ani și condiția fizică.
De la începutul invaziei, Rusia a pierdut 3.725 de ofițeri pe front, mai arată analiza făcută de BBC și Mediazona.
Federația Rusă a invadat Ucraina la 24 februarie 2022.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii