A fost desemnat noul șef al Procuraturii Anticorupție: Marcel Dumbravan, candidatul propus de Consiliul Superior al Procurorilor

Olga Vîrlan
23/06/2025
Procuratura Anticorupție

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat pe Marcel Dumbravan drept candidat pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Decizia a fost luată luni, 23 iunie 2025, în urma probei interviului desfășurate în cadrul concursului public pentru ocuparea acestei funcții-cheie.

Potrivit CSP, Marcel Dumbravan a obținut 76,64 puncte, devansându-l pe contracandidatul său, Octavian Iachimovschi, care a acumulat 72,44 puncte.

Evaluarea candidaților a fost efectuată în baza mai multor criterii, inclusiv conceptul de management și dezvoltare instituțională, motivația pentru accederea în funcție, gândirea critică, etica profesională, reputația, dar și competențele manageriale și profesionale demonstrate în cadrul interviului.

Candidatura lui Marcel Dumbravan urmează să fie înaintată Procurorului General interimar pentru numirea oficială în funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție.

Marcel Dumbrăvan, care conduce în prezent instituția cu titlu interimar, și-a început cariera în 2005, în Procuratura din Fălești. Începând cu 2008, a activat în cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, având o carieră constantă în domeniul anticorupției. A fost desemnat în martie 2025 să asigure conducerea interimară a PA, după ce funcția a rămas vacantă în urma demisiei Veronicăi Dragalin.

La sfârșitul lunii ianuarie, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a prezentat inițiativa care presupune comasarea PA și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Ministra a afirmat că modelul integrat are avantaje și ar presupune că într-o singură instituție vor fi două subdiviziuni, care vor avea domenii de competență distincte - anticorupție și crimă organizată.

De altă parte, șefa  PA, Veronica Dragalin, a declarat că nu au fost prezentate „argumente plauzibile sau convingătoare”, care ar justifica fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS.  

Miercuri, 19 februarie, Veronica Dragalin și-a anunțat intenția de a demisiona din funcția de procuror-șef al PA și a solicitat eliberarea din funcție începând cu 21 martie 2025.

Olga Vîrlan
23/06/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii