Activitatea Fly One şi conflictul de interese admis de Mircea Maleca, scos la iveală de Anticoruptie.md, în vizorul CNA

Anastasia Nani
27/06/2016
Foto: Mihai Armas / Airbus A320 Fly One

Angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie s-au autosesizat după ce portalul Anticoruptie.md a arătat în cadrul unei anchete că Mircea Maleca, ex-director al Autorităţii Aeronautice Civile (AAC), este adevăratul partener de afaceri al familiei ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul noii companii aeriene Fly One. Ofiţerii CNA au cerut Comisiei Naţionale de Integritate să se expună dacă fostul şef al AAC a admis un conflict de interese, motiv pentru care a demisionat recent la solicitarea premierului Pavel Filip.

"Avem în vizor întreaga activitate a Fly One, motivul principal pentru care ne-am autosesizat fiind totuşi conflictul de interese pe care l-ar fi admis Mircea Maleca", ne-a spus Angela Starinschi, purtătoare de cuvânt la CNA.

Reprezentanţii Centrului au adresat demersul după ce investigaţia Anticoruptie.md a arătat că Mircea Maleca se ascunde în spatele fostului său socru de la Leova, fapt negat de ex-directorul AAC. Legătura dintre cei doi este confirmată într-o scrisoare care ar fi fost semnată de Mihai Balan, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), ajunsă în posesia portalului Anticoruptie.md. Deşi nu i-au confirmat autenticitatea, şefii de la SIS susţin într-un răspuns oficial că administrația Autorității Aeronautice Civile, în frunte cu Mircea Maleca, exercita abuz de putere prin promovarea intereselor private în aviaţia civilă, ceea ce ar contraveni intereselor statului. De cealaltă parte, în cadrul evenimentului oficial de lansare a companiei aeriene Fly One SRL, directorul general a negat că s-ar urmări subminarea potenţialului Întreprinderii de Stat Air Moldova. "Nu s-au făcut influenţe de niciun fel", puncta Nicu Berla la sfârșitul lunii mai. 

Ministerul​: "Orice autorizaţie de zboruri regulate prezentată de Fly One este susceptibilă de nulitate absolută"

La 8 iunie, Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a expediat în adresa Întreprinderii de Stat Moldatsa un demers potrivit căruia Fly One nu dispune de nicio cursă regulată. "Respectiv, orice autorizaţie de zboruri regulate conform RAC-AZ secţiunea B, invocată sau prezentată de compania Fly One, este susceptibilă de nulitate absolută. Luând în consideraţie cele menţionate mai sus, solicităm să informaţi ministerul în cazul posibilelor adresări ale companiei aeriene de a solicita servicii de navigare aeriană pentru cursele regulate indicate", se arată în solicitarea semnată de Iurie Chirinciuc.  

"Vrem să verificăm legalitatea autorizaţiilor. Aşa ca am solicitat Moldatsa să ne expedieze pachetul întreg de documente", ne-a declarat ulterior, la telefon, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. 

Pe site-ul Fly One reprezentanţii firmei anunţă însă că, începând cu luna aprilie 2016, compania operează curse charter spre Antalya, Heraklion, Rhodos, iar din luna iunie va opera curse regulate spre nouă destinații din Europa și Rusia - Verona, Parma, Londra, Dublin, Lisabona, Barcelona, Moscova, St. Petersburg, Voronej.

Între timp, la 23 iunie, compania a lansat oficial prima cursă regulată spre Parma, Italia. Cu această ocazie, Fly One a organizat o deplasare pentru 14 jurnalişti.  

 

Firma, înregistrată în toamna anului trecut, o are printre fondatori pe Maria Cebotari, soţia actualului ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, în timp ce sora acestuia, Mariana Tăbuică, este noul director executiv. Ministrul a confirmat că familia sa a pornit o nouă afacere şi că e doar o modalitate de a se întreţine. "Exact ca şi oricare cetăţean al acestei ţări, şi eu mă confrunt cu probleme", susţinea funcţionarul cu un venit lunar din activitatea ministerială de circa 16.000 de lei. 

Mircea Maleca a fost şef al companiei Air Moldova în perioada iulie 2013 - august 2015, anterior ocupând postul de director financiar în cadrul acestei instituţii. În luna august anul trecut el şi-a dat demisia din funcţie, invocând motive personale. Mircea Maleca şi Vladimir Cebotari au fost colegi la Î.S. Air Moldova, unde în perioada 2006 - 2011 actualul ministru a exercitat funcția de director al Departamentului juridic. Cebotari a fost şi şef al Autorităţii Aeronautice Civile din decembrie 2011 până în iunie 2013.

Anastasia Nani
27/06/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii