Afacerile din construcții, industria prelucrătoare și tranzacțiile imobiliare sunt în scădere

Ion Chișlea
16/06/2022

Economia Republicii Moldova a crescut cu 1,1 la sută în primele trei luni ale anului, grație majorării cifrei de afacere din comerț, sănătate și activități financiare în timp ce afacerile din construcții, industria prelucrătoare și tranzacțiile imobiliare au fost în scădere.

Comerțul împreună cu serviciile de reparație a autovehicolelor au contribuit la creșterea produsului intern brut cu 1,7%. Totodată, sectorul sănătății și asistenței sociale, dar și cel al activităților financiare au adus fiecare câte un aport de 0,4% la creșterea economică. Pe de altă parte, afacerile din construcții, industria prelucrătoare și tranzacțiile imobiliare au fost în scădere, diminuând creșterea economică, arată datele Biroului National de Statistică.

Toate prognozele privind evoluția economiei Republicii Moldova în anul în curs au fost diminuate în lunile de după declanșarea războiului din Ucraina și scumpirile fără precedent a resurselor energetice și alimentelor.

Dacă la începutul anului majoritatea prognozelor anticipau o creștere economică de patru la sută, în mai, Ministerul Economiei și FMI au revizuit prognoza, așteptându-se la o creștere de doar 0,3%, în timp ce Banca Mondială se așteaptă chiar la o scădere de 0,4%.

Raportul Băncii Mondiale „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects), publicat la începutul lunii iunie, estimează o reducere considerabilă a ritmului de creștere a întregii economii globale.

Potrivit estimărilor băncii, economia mondială ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, faţă de un avans de 4,1% previzionat în ianuarie 2022.

Ion Chișlea
16/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii