După mai multe solicitări ale agricultorilor de a avea o întâlnire cu prim-ministrul Republicii Moldova pentru a discuta situația gravă în care s-au pomenit, membri ai asociațiilor care desfășoară activități în domeniul agriculturii au fost invitați, marți, la Guvern. Totuși, după ce au discutat despre acțiunile pe care le întreprinde Executivul pentru a „rezolva, gradual, problemele acumulate”, agricultorii spun că vor ieși la proteste.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în anul curent Agenția pentru Intervenții în Agricultură (AIPA) deja a returnat fermierilor 1,5 miliarde de lei prin Fondul de subvenționare, din totalul de 1,8 miliarde de lei alocate. „Continuăm să îmbunătățim infrastructura rutieră și cea feroviară, eficientizăm logistica, pregătim lansarea unui sistem de decongestionare a vămilor și creăm un registru electronic pentru exportul de cereale”, a declarat premierul Dorin Recean în cadrul întâlnirii.
Acțiunile planificate de autorități pentru anul 2024 vizează majorarea alocațiilor pentru fermieri, atragerea investițiilor în industrializarea agriculturii și elaborarea unui nou concept pentru dezvoltarea domeniului agricol. La fel, premierul susține că urmează a fi lansat un nou sistem pentru decongestionarea fluxului de la frontieră, în care procesul va fi organizat prin înregistrare pe o platforma online, iar camioanele din Ucraina vor avea un parcurs separat, fapt care va permite evitarea aglomerării în vămi. Totodată, autoritățile caută soluții pentru accesarea de noi fonduri europene pentru sprijinul fermierilor.
Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a apreciat discuția purtată cu prim-ministrul drept una generală și a spus că agricultorii vor ieși la protest, iar toate obiecțiile agricultorilor vor fi prezentate într-o declarație.
Marți, cu câteva ore înainte de întrevederea agricultorilor cu premierul Dorin Recean, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și AIPA au anunțat că a fost publicată lista preliminară a agricultorilor care vor beneficia de subvenții din cele 200 de mln de lei alocați din fondul de rezervă al Guvernului pentru diminuarea discrepanței între costurile mari de producere și prețurile mici de vânzare a producției. Ajutorul financiar ar putea ajunge pe conturile agricultorilor săptămâna viitoare.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii