Aici ar fi putut să fie o știre de la lansarea în campanie electorală a Partidului Democrat. Echipa CIJM a boicotat evenimentul

Echipa CIJM
21/10/2018
Foto originală: privesc.eu

Echipa Centrului de Investigații Jurnalistice, inclusiv echipa portalului Anticoruptie.md, a fost azi la muncă. Evenimentul Partidului Democrat de lansare în campanie electorală a fost însă ignorat, pentru că:   

- Partidul Democrat încalcă abuziv drepturile și libertățile jurnaliștilor, refuzând accesul unor medii de informare (TV8 și Jurnal TV) la conferințele de presă ale formațiunii; 

- În ultimii ani, de când Partidul Democrat a preluat guvernarea, s-a înrăutățit considerabil accesul la informația de interes public;  

- Se atestă tot mai multe presiuni asupra jurnaliștilor și instituțiilor media care își fac profesionist munca și niciunul dintre cazurile de abuz asupra presei nu a fost elucidat de organele de drept, iar vinovații nu au fost trași la răspundere. Amintim aici cazul în care a fost sechestrat abuziv tirajul ziarului „Cuvântul” de la Rezina sau atacurile lui Ilan Șor și adjuncta acestuia, Marina Tauber, asupra jurnaliștilor;  

- S-au intețit atacurile trollilor, apropiați PD-ului, asupra jurnaliștilor, pe rețelele de socializare, inclusiv prin furt de imagine, prin clonarea paginilor personale ale unor jurnaliști;  

- Instituțiile mass-media apropiate PD-ului deviază grav de la normele deontologice, ceea ce afectează imaginea și credibilitatea presei din Republica Moldova în general.

Echipa CIJM
21/10/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii