Asociația Fermierilor cere revizuirea proiectului privind camerele agricole

Mihaela Cibotaru
26/04/2024
Agroexpert

Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea camerelor agricole urmărește subjugarea prin lege a mediului asociativ din sectorul agrar, astfel încât toate organizațiile de agricultori să fie subordonate Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Declarația aparține Asociației Forța Fermierilor, care cere Parlamentului organizarea urgentă a consultărilor publice pe marginea documentului. Reprezentantul MAIA susține că scopul creării camerelor agricole este de a oferi suport producătorilor agricoli.

Potrivit declarației, textul proiectului de lege demonstrează „interferența politică în mediul asociativ agricol prin impunerea acestei asocieri forțate. Ni se bagă pe gât o formulă de un fel de colectivizare, ceea ce contravine valorilor europene și discreditează vectorul european, promovat de actuala guvernare”. Asociația menționează că proiectul de lege a fost votat în prima lectură contrar avizului direcției juridice a Parlamentului.

Totodată, Forța Fermierilor susține că MAIA va lipsi fermierii care nu sunt membri ai camerelor agricole de dreptul de a beneficia de subvenții. „Acest proiect de lege este anticonstituțional și antidemocratic, menit să preia controlul politic asupra unei din celei mai influente pături sociale – fermieri”, scrie în declarație.

Secretarul de stat al MAIA, Vasile Șarban, a declarat pentru anticorupție.md că crearea camerelor agricole are drept scop oferirea suportului agricultorilor și să dezvolte domeniul dat.  
Potrivit lui, problemele cu care s-au confruntat producătorii agricoli se datorează în exclusivitate incapacității de planificare financiară a producătorilor agricoli. „Au făcut supracreditări, nu cunosc toate beneficiile, programele și proiectele care le acordă statul în susținerea lor și nu pot aplica la acestea”, explică Secretarul de stat al MAIA, afirmând că camera agricolă va fi punctul în care agricultorii vor putea primi informații și suport.  

Vasile Șarban a negat că statul urmărește să țină sub control camerele agricole. „Noi nu ne dorim trecerea camerelor agricole în subordinea statului, avem exemplul din România când, în momentul în care aceste camere au trecut în subordinea statului ele au devenit nefuncționale. Vrem camerele agricole să fie conduse de agricultori, inclusiv camera agricolă la nivel central și să reprezinte interesele agricultorilor”, a declarat Secretarul de stat al MAIA.

Totodată, Vasile Șarban nu a exclus că agricultorii care nu vor fi membri ai camerelor agricole ar putea fi lipsiți de dreptul la subvenții. „O asemenea decizie încă nu a fost luată, dar nu este exclusă. Subvenția nu este o obligațiune, ci formă de sprijin, la baza căreia stau unele politici clare și să dezvolte anumite sectoare”, a declarat el.

Mihaela Cibotaru
26/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii