Al doilea „false start”. Ce subiecte importante au fost amânate de Consiliul Superior al Procurorilor

Anticoruptie.md
02/09/2022
Sursa: CIJM

Două ședințe ale Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au fost amânate la rând. După ce săptămâna trecută a fost transferată pentru ziua de astăzi,  ședința programată pentru ora 13.00 nu a avut loc din același motiv – lipsa de cvorum.

Anunțul despre amânarea ședinței CSP a fost făcut de către procurorul Eduard Varzar, care urma să prezinte două rapoarte. Varzar a mai anunțat că următoarea ședință va fi planificată pentru ziua de 9 septembrie, ora 13.00.

Membrii CSP urmau să dezbată în ședință ordinele Procurorului General interimar cu privire la asigurarea interimatului, să aprobe cumularea funcției de procuror cu activitatea didactică, în cazul procurorului Dumitru Calendari, dar și să desemneze interimari. Totodată, membrii CSP urmau să numească persoanele ce vor face parte din componența Grupurilor de lucru coordonatoare implicate în asigurarea implementării mecanismului de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la UE și să lanseze concursul pentru suplinirea unor funcții vacante de procuror conducător.

Anticoruptie.md
02/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii