Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a depistat prezența substanțelor care pot provoca alergii sau intoleranţă în trei sortimente de bomboane produse de fabrica „Bucuria”. Astfel, toate loturile vor fi retrase din magazine pentru că pot dăuna unor categorii de consumatori.
În lista amară a dulciurilor interzise au fost incluse bomboanele „Gloria Caprice”, cu aroma de trandafir, în care a fost depistată prezența proteinelor din lapte nedeclarate. Vor fi retrase și bomboanele „Victorița”, în componența cărora a fost găsită aceeași necorcordanță cu ingredientele declarate în etichetă. În ceea ce privește al treilea produs, și anume bomboanele „Originale”, experții au găsit urme de proteine din ou nedeclarate.
„În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar sunt responsabili de informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare și indicarea pe eticheta produselor a informației privind prezența oricărui ingredient care provoacă alergii sau intoleranţă precum și/sau a informaţiei privind prezenţa posibilă şi neintenţionată a acestora”, se menționează în comunicatul ANSA.
Totodată, se afirmă că substanțele depistate nu prezintă pericol pentru sănătatea populației generale, cu excepția consumatorilor cu alergii/intoleranțe la proteine din lapte și/sau proteine din ou.
SA Bucuria a fost informată și a inițiat procedura de retragere de pe piață și rechemare de la consumatori a produselor menționate mai jos. Pentru informații suplimentare sau pentru reclamații, aveți dreptul să contactați producătorul SA Bucuria la numărul de telefon 022-895-335.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii