APEL către autoritățile publice pentru restabilirea și respectarea dreptului de acces la informație

CIJM
25/10/2022

Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) constată cu regret că politica Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal vine să îngrădească, dar nu să faciliteze accesul la informația de interes public. Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a publicat pe pagina sa web, la 23.10.2022, ,,Liniile directorii privind accesul la informație prin prisma legislației privind protecția datelor cu caracter personal”, document care va face și mai imposibil accesul la informația de interes public. Echipa de jurnaliști și juriști ai CIJM își exprimă nedumerirea profundă și regretul în legătură cu intenția acestei autorități de a limita nejustificat dreptul de acces la informație al jurnaliștilor.  

Dacă până acum, refuzul unor instituții publice în oferirea accesului la informație de interes public pe motiv că nu ar fi fost îndeplinite mai multe cerințe formale: depunerea cererii în scris, indicarea motivelor pentru care se solicită informația, nu a fost indicat modul în care vor fi utilizate informațiile solicitate, informația solicitată ar fi date cu caracter personal care nu pot fi divulgate etc. erau considerate ca încălcări din partea unor anumiți funcționari public, la moment, au fost instituționalizate și impuse nejustificat,  prezentarea următoarele informații la realizarea dreptului de acces la informație, indiferent de forma (scrisă/orală):  

-  scopul concret pentru care se solicită dezvăluirea acestor date; 

- volumul, categoriile şi structura concretă a datelor cu caracter personal la care se solicită accesul;

- cadrul normativ care întemeiază cererea de acces; 

- prezența temeiurilor prevăzute de art. 5 alin. (1), fie a alineatului (5) din același articol al Legii privind protecția datelor cu caracter personal, care eventual justifică punerea la dispoziție a informației cu accesibilitate limitată, în absența consimțământului subiectului datelor cu caracter personal;

- modul şi scopul utilizării ulterioare a acestor date cu caracter personal;

- garanțiile asigurării regimului de securitate şi confidențialitate a datelor cu caracter personal solicitate, neutilizării acestora în scopuri contrare și netransmiterii către terți neautorizați.

Considerăm inacceptabil și sfidător ca toate garanțiile prevăzute de Legea nr. 982/2000 cu privire la accesul la informație și Legea nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare să fie concluzionate în cerințe care în loc să raționalizeze acțiunile abuzive de limitare a accesului la informație, creează un paravan de protecție în cazul refuzurilor nejustificate pe cazuri de interes public. 

Dezaprobăm atât conținutul cât și modul în care a fost adoptată poziția CNPDCP, din următoarele motive:

  • Poziția NU a fost consultată cu jurnaliștii, instituțiile mass-media dar nici cu societatea civilă, cu încălcarea cerințelor de transparență în procesul decizional;

  • Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, corespunzător cerințelor prevăzute de art. 54 alin. (2) din Legea Supremă.

  • Restrângerile publicate încalcă cerințele internaționale asumate de Republica Moldova odată cu ratificarea Convenției Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale;

Nu înțelegem:

- DE CE trebuie să indicăm unul dintre temeiurile indicate la art. 5 alin. (1) sau 5 alin. (5) din Legea nr. 133/2011, atunci când sunt urmărite scopurile jurnalistice, atât timp cât art. 10 din Legea nr. 133/2011, expres prevede că art. 5 NU se aplică atunci când prelucrarea de date este necesară în scopuri jurnalistice? 

- De ce trebuie să indicăm scopul concret de dezvăluire și modul și scopul de utilizare, or, CENZURA în mass-media este INTERZISĂ (art. 34 alin. (5) din Constituția Republicii Moldova)!

- cum putem să indicăm garanții privind asigurarea securității și confidențialității datelor și netransmiterea către terții ne-autorizați, atât timp cât colectarea acestor date este necesară pentru publicarea și informarea societății, sau societate reprezintă terții neautorizați?; 

- cum putem să îndeplinim cerințele de mai sus, în cazul interviului (realizarea dreptului de acces la informație oral), sau cerințele date sunt îndreptate spre limitarea acestei forme de acces și realizarea dreptului de acces la informație exclusiv în formă scrisă?

Solicităm instituțiilor responsabile: Comisiei Cultură, Educație, Cercetare, Tineret, Sport și Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova, Avocatului Poporului și Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal remedierea necondiționată și restabilirea în drepturile lezate și crearea condițiilor adecvate de acces la informația de interes public.

Echipa Centrului de Investigații Jurnalistice

25 octombrie 2022

CIJM
25/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii