Aproape 2 milioane de dolari din partea Suediei pentru gestionarea apei din Nistru

Anticoruptie.md
24/08/2022
Centrala Hidroelectrică de Acumulare prin Pompare Nistreană, unul dintre cele mai importante proiecte din punct de vedere strategic ale Ucrainei. Foto: Ilie Gulca

Suedia a acordat o asistență financiară în valoare de 1.854.000 de dolari, prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), pentru fortificarea capacității Guvernului Republicii Moldova să gestioneze bazinul fluviului Nistru. Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM) a arătat că extinderea Complexului Hidroenergetic Nistrean afectează foarte grav Nistrul, principala sursă de apă potabilă a Republicii Moldova, inclusiv diminuează debitul fluviului.  

„În perioada 2020-2022, PNUD și Suedia au susținut elaborarea unui studiu independent de evaluare a impactului social și de mediu al Complexului Hidroenergetic Nistrean. În continuare, politicile și cadrul de reglementare a gestionării apei vor fi îmbunătățite, având ca scop asigurarea calității și cantității apei necesare pentru o dezvoltare socio-economică durabilă și un mediu sănătos”, a afirmat Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Proiectul a fost lansat la 23 august curent și se va desfășura în perioada 2022–2027.

Un studiu realizat cu sprijinul PNUD și al Suediei a demonstrat că Complexul Hidroenergetic Nistrean a schimbat simțitor biodiversitatea Nistrului: au dispărut mai multe specii de pești, a fost distrusă parțial flora și a crescut nivelul de transparență a apei.

Sporirea nivelului de transparență al apei amplifică creșterea vegetației acvatice, care, în condiții de secetă hidrologică, putrezește și se transformă în nămol.

Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova au dezvăluit că Complexul Hidroenergetic Nistrean își continuă lucrările de extindere a albiei fluviului pe segmentul ucrainean pentru a permite punerea în funcțiune a celor șapte turbine de generare a curentului electric.  

Reprezentanții organizațiilor ecologice din Moldova și Ucraina, solicitați de reporterii CIJM, au tras concluzia că problemele legate de debit se vor agrava dacă nu se face nimic pentru a opri finalizarea Centralei Hidroelectrice de Acumulare prin Pompare Nistreană.

În prezent, în cadrul acestei stații funcționează patru turbine.

„Dacă cele șapte generatoare vor fi puse în funcțiune, volumul de apă pompată va crește. Totodată, va crește amplitudinea fluctuațiilor nivelului apei în Rezervorul tampon și pe teritoriul Moldovei. Acest lucru va duce și mai intens la reducerea debitului Nistrului”, a declarat Ruslan Gavriliuk, șeful Centrului Ecologic Național al Ucrainei.

Anticoruptie.md
24/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii