Aproape 30 de lei pentru un metru cub. Gazul se scumpește de la 1 octombrie

Anticoruptie.md
23/09/2022
Sursa: anre.md

Solicitarea de majorare a prețului pentru gaze, depusă de Moldovagaz, a fost aprobată parțial de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Astfel, de la 1 octombrie, consumatorii vor achita 29,26 lei pentru un metru cub, cu 6,27 lei mai mult decât în luna septembrie și cu aproximativ 70 de bani mai puțin decât a solicitat Moldovagaz.

Tarifele aprobate de ANRE prevăd o majorare cu 27,2% în comparație cu tariful actual.

Conform ANRE, la determinarea prețului la gazele naturale furnizate de titularul de licență s-a ținut cont de următorii parametri:

- majorarea prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale de la 899 dolari la 927 dolari pentru mia metric ubi de gaze.

- evoluția cursului de schimb mediu anual al monedei naționale față de dolarul SUA prognozat pentru anul 2022, estimat la nivel de 19,32 lei pentru un dolar față de cursul de schimb mediu anual de 18,58 lei.

Astfel, ANRE a aprobat următoarele prețuri reglementate la gazele naturale (fără TVA):

- de intrare în rețelele de transport al gazelor naturale – 24 716 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de transport al gazelor naturale – 24 914 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de înaltă presiune – 25 175 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de medie presiune – 25 493 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune – 27 103 lei/1000 m3.

În data de 19 septembrie, Moldovagaz a depus o solicitare la ANRE în care cerea un tarif de  29,90 de lei pentru metrul cub de gaz.

Anticoruptie.md
23/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii