Furnizorul Premier Energy a fost notificat oficial de către SA Energocom despre existența unui deficit de energie de 284 MWh. În cazul recepționării comenzii de limitare cu o anticipare suficientă de timp, Premier Energy Distribution va informa consumatorii prin intermediul canalelor sale de comunicare (pagina web, Facebook, Telegram), precum şi direct prin email, conform bazei sale de date. La fel, compania va expedia notificări autorităților administrațiilor publice locale pentru informarea localităților sau sectoarelor afectate.
„În această situație critică din cauza deficitului de putere în condițiile stării de alertă în sectorul electroenergetic instituită de Comisia Situații Excepționale, Operatorul Sistemului de Distribuție, Premier Energy Distribution, poate primi comanda de limitare a consumului până la volumele acoperite de contracte prin deconectarea de la rețea a unor categorii de consumatori, aplicând deconectările în evantai”, se menționează în comunicatul Premier Energy.
Furnizorul a reiterat importanța raționalizării consumului de energie pe tot parcursul zilei, dar în special în orele de vârf ale diminețiii 06:00-10:00 şi serii 18:00-23:00.
Ce poate face fiecare consumator:
• să reducă la minim consumul de energie electrică prin renunțarea la utilizarea căminelor, aparatelor de aer condiționat, boilerelor, fierbătoarelor, cuptoarelor și plitelor electrice, a mașinilor de spălat, a uscătoarelor, fiarelor de călcat, a aspiratoarelor și a altor electrocasnice cu consum mare de energie;
• să deconecteze de la priză televizoarele, calculatoarele și toate celelalte aparate electrice cu regim de așteptare atunci când nu le foloseşte;
• să nu uite lumina aprinsă, dacă nu are nevoie de ea;
• să-şi programeze activitățile cu consum mare de energie în alte ore decât cele de vârf.
Un îndemn pentru întreprinderile din sectorul industrial, consumatoare de energie, este să revadă procesele de producere prin reducerea consumului de energie electrică sau inclusiv de modificare a orarului de activitate, transferându-l pentru perioada cuprinsă între orele 23:00-07:00.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii