Bilanț economic pe 2021: la ce capitole au fost creșteri și unde s-au înregistrat descreșteri

Mădălin Necșuțu
07/01/2022

Republica Moldova a înregistrat o serie de creșteri în 2021 din punct de vedere economic, dar și o serie de aspecte negative cauzate în special de criza pandemică, potrivit unui raport privind evoluția social-economică a Republicii Moldova în 2021 prezentat de Ministerul Economiei de la Chișinău. 

Printre aspectele pozitive ale documentului se regăsește și creșterea Produsului intern brut (PIB) cu 10,3% în primele nouă luni ale anului față de aceeași perioadă a lui 2020 la suma de 174,1 miliarde lei (circa 8,7 miliarde de euro). Accelerarea creșterii consumului intern, a activității investiționale și înviorarea activității economice sunt factorii determinanți care au favorizat această creștere.

De asemenea, în perioada ianuarie-octombrie 2021 volumul producției industriale s-a majorat cu 12,6%. Această evoluție s-a datorat relansării, după criza pandemică, a industriei prelucrătoare (+11,8%), industriei extractive (+11,5%), precum și majorării producției sectorului energetic (+18,4%). Și sectorul agricol a cunoscut o revigorare în 2021, fiind în creștere cu 20,5%, după seceta severă dn 2020.

Sectorul transportului de mărfuri și pasageri a revenit pe un trend ascendent, după evoluțiile negative generate de criza pandemică. În ianuarie-octombrie 2021 transportul de mărfuri a crescut cu 16%, iar transportul de pasageri – cu circa 11,9%.

Evoluția comerțului cu amănuntul și a comerțului cu servicii indică o îmbunătățire a cererii din partea populației Republicii Moldova. În primele nouă luni ale lui 2021, comerțul de bunuri cu amănuntul a înregistrat o creștere de 15,1%. Pe fondul descreșterilor din perioada de criză din 2020, activitatea investițională s-a relansat. În ianuarie-septembrie 2021 volumul investițiilor în active imobilizate a crescut cu 16,6%, însumând circa 18,3 miliarde de lei. 

Veniturile bugetare se mențin pe un trend pozitiv, în luna noiembrie fiind înregistrată creștere cu 15,9%. Cumulativ în ianuarie-noiembrie la Bugetul public național au fost încasate venituri în valoare de circa 67,9 mild. lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 22,4% față de perioada similară a anului 2020, se mai arată în raportul Ministerului Economiei.

Rezultatul pozitiv se datorează în mare parte relansării consumului intern, care a favorizat majorarea încasărilor din impozite și taxe pe mărfuri și servicii. Totodată, au fost realizate cu 11,4% mai multe cheltuieli, acestea însumând circa 71 miliarde lei.

Salarii și pensii mai mari, dar și inflație

Câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat din economia Republicii Moldova în perioada ianuarie-septembrie 2021 a constituit 8.897,9 de lei moldovenești și s-a majorat în termeni nominali cu 13,3% față de ianuarie-septembrie 2020.

În termeni reali salariul a crescut cu 10,1%. Exprimat în valută străină acesta a constituit circa 420 euro sau 502 dolari SUA. În sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar a constituit 7.633,6 lei, fiind în creștere cu 7,6%, iar în sectorul real – 9352,9 lei și s-a majorat cu 15%, respectiv (în termeni nominali). Mărimea medie a pensiei lunare la 01.10.2021 a constituit 2.284,37 de lei și s-a majorat cu 11,4% față de aceeași dată a anului 2020 în termeni nominali.

Rata șomajului (ponderea șomerilor BIM în forța de muncă) la nivel de țară în trimestrul III 2021 a înregistrat valoarea de 2,5%, fiind mai joasă cu 0,9% față de trimestrul III 2020 (3,4%). De asemenea, în anul 2020 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 3.096 de lei lei și s-au majorat cu 7,5% (in termeni nominali).

Pe de altă parte, în Republica Moldova presiunile inflaționiste se accentuează. Rata inflației anuală a trecut peste limita superioară a intervalului de variație al țintei inflației stabilite de Banca Națională a Moldovei (5% +/- 1,5%), constituind 12,4% (noiembrie 2021 față de noiembrie 2020). Ca răspuns la presiunea inflaționistă în creștere, Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 0,85% – până la 5,5% în octombrie 2021.

Leul moldovenesc s-a depreciat față de dolarul american, dar s-a apreciat față de euro. În lunile ianuarie-noiembrie 2021, leul moldovenesc a marcat o depreciere de 3% față de dolarul SUA în termeni nominali (de la 17,21 lei pentru 1 dolar american la 01.01.2021 până la 17,73 lei la 30.11.2021). Cu toate acestea leul moldovenesc s-a apreciat față de euro cu 5,2%. Stocul activelor valutare de rezervă ale BNM la sfârșitul lunii noiembrie a constituit aproape 3,8 miliarde de dolari americani.

Mădălin Necșuțu
07/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii