Bomba cu ceas de sub ASP. Statul, obligat să plătească 90 de milioane de lei într-o schemă marca Plahotniuc

Anticoruptie.md
23/06/2025

Agenția Servicii Publice (ASP) a fost obligată de o instanță din Republica Moldova să achite 90 de milioane de lei unei companii din Bulgaria, iar contul ASP către aceasta ar putea crește la 200 de milioane de lei. Compania bulgară este afiliată fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, apropiat oligarhului fugar Vlad Plahotniuc și omului de afaceri Alexandru Vîlcu, despre care presa a scris că ar fi apropiat de fostul președinte Igor Dodon. Aceiași Andronachi și Vîlcu sunt judecați într-un dosar penal privind schema prin care firma bulgară a obținut contractul de royalty și a încasat de la ASP peste 100 de milioane de lei. Detalii privind lupta ASP cu companiile implicate în schema frauduloasă prin care de la agenție au fost încasați milioane de euro au fost făcute publice într-o investigația BOMBA CU CEAS DE SUB ASP, publicată de Anticoruptie.md.

În timp ce firma bulgară, care a obținut contractul de royalty de la compania lituaniană GARSU PASAULIS, s-a adresat în instanță pentru a obține cei 90 de mln de lei, ASP a cerut în instanță să fie declarate nule contractele de cesiune și anularea hotărârii Curții de Arbitraj Comercial, prezentând mai multe argumente. „Nu a contat nici demonstrarea expertizei judiciare a falsificării semnăturii fondatorului, nici faptul că din 2019 trebuia să aibă loc o achiziție publică, ori achizițiile publice nu sunt pasibile procedurilor de arbitraj și multe alte chestiuni care, efectiv, au fost ignorate, din punctul nostru de vedere”, spune Mircea Eșanu, directorul ASP.

Totodată, șansele ASP de a obține câștig în judecată în dosarele civile sunt mici, atât timp cât nu sunt condamnări în dosarul penal numit generic „blanchete pentru pașapoarte”, inițiat cu 4 ani în urmă. În aceste dosare Andronachi, Vîlcu și Plahotniuc sunt acuzați de spălare a circa 600 de milioane de lei prin schema „blanchete pentru pașapoarte”, iar foștii directori ai ASP Vladislav Zara și Sergiu Răilean sunt învinuiți de abuz de serviciu pentru facilitarea acesteia. Ședințele de judecată în aceste dosare sunt amânate, iar dosarul în privința lui Vladimir Plahotniuc este încă în gestiunea procurorilor.

În instanță au ajuns doar capetele de acuzare care se referă la foștii directori ai întreprinderii CRIS REGISTRU și ASP - Serghei Răilean fiind acuzat că ar fi aranjat, în 2014, licitația de achiziție a sistemului pentru producerea și personalizarea actelor, în interesul companiei din Lituania GARSU PASAULIS, iar Vladislav Zara - că ar fi prelungit ilegal contractul cu compania dată până în 2021, asigurând astfel continuarea schemei de scurgere a banilor din pașapoarte. Timp de cinci ani, până în vara anului 2019, GARSU PASAULIS transferase toți banii încasați de la ASP pentru utilizarea softului către companii offshore conectate la fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc - circa 25 de milioane de euro. Plățile au încetat după ce Plahotniuc a fugit din Republica Moldova.

Ulterior, drepturile de drepturile de utilizare a softului de personalizare a actelor moldovenești au trecut de la GARSU PASAULIS la o firmă din Bulgaria – OPTIMO SERVICE, iar în scurt timp au fost transmise către OPTIMO IT SOLUTIONS, acorduri în acest sens fiind semnate de noul director al ASP la acea vreme, Vladislav Zara. Astfel, timp de aproape un an, alte 5,6 milioane de euro au fost transferate de ASP către firma bulgară, care, conform documentelor deținute de procurori, au fost direcționați în offshore-uri. În toamna anului trecut, OPTIMO IT SOLUTIONS a mai înaintat ASP o notă de plată pentru încă aproape 100 de milioane de lei, pentru utilizarea soft-ului în perioada aprilie - octombrie 2022. Între timp, schimbul de proprietari a continuat, firma fiind vândută unui cetățean ucrainean.

În procesele care ar fi făcut posibile transferul de drepturi către firmele bulgare și circuitul banilor în offshore ar fi implicat fostul deputat democrat Vladimir Andronachi. Dosarul penal în care Andronachi și Alexandru Vîlcu sunt învinuiți de spălare de bani în proporții deosebit de mari bat pasul pe loc.

Mai multe detalii despre cum a fost pusă în funcțiune schema frauduloasă prin care Vladimir Plahotniuc s-a făcut cu 25 de milioane de euro, sumele cu care s-a operat, „relațiile” între firmele din offshore citiți în investigația BOMBA CU CEAS DE SUB ASP. Materialul a fost realizat cu sprijinul Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova și al International Media Support (IMS) din Danemarca.

Anticoruptie.md
23/06/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii