Bugetarii, cu un salariu mai mic de 15 mii de lei, mai bogaţi cu 3000 de lei

Anticorupţie.md
19/10/2022
gov.md

Angajații din sectorul public, cu salarii mai mici de 15 mii de lei, vor primi un ajutor unic în sumă de 3000 lei. Guvernul a aprobat, miercuri, în ședința de la Ungheni, decizia privind repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul 2022. 

Plata unică, cu caracter excepțional, va fi acordată pentru susținerea angajaților al căror loc de muncă de bază este în cadrul autorităților/instituțiilor bugetare și care sunt remunerați conform Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Anunţă serviciul de presă al Guvernului.

Potrivit proiectului, din alocațiile bugetare aprobate vor fi repartizate mijloace financiare în sumă de 437,6 milioane de lei, dintre care 107,9 milioane de lei către autoritățile finanțate de la bugetul de stat, 327 milioane de lei către APL de ambele niveluri și 2,7 milioane de lei către CNAS.

Plata unică cu caracter excepțional nu va fi supusă impozitării.

Printre beneficiarii se vor regăsi angajaţi din Educaţie, Medicină, Poliţie şi diferite instituţii ale statului.

Anticorupţie.md
19/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii