„Cadrul legal permite acest lucru”. Guvernatoarea BNM a suspendat din funcții angajații implicați în Frauda Bancară

Ilie Gulca
05/02/2024
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. Foto: bnm.md

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a anunțat că angajații instituției inculpați în dosarele deschise pentru Frauda Bancară au fost suspendați din funcții începând cu data de 31 ianuarie curent.

„Când vine vorba despre sectorul bancar, de Banca Națională, contează foarte mult principiul de reputație. Și legea este facută astfel încât să nu aștepți decizia finală a instanței. Din momentul în care o persoană ajunge să fie inculpată mai ales într-un caz atât de resunător, trebuie izolată, cel puțin, trebuie suspendat contractul”, a spus Anca Dragu în cadrul unui podcast.   

Guvernatoarea a subliniat că legislația Republicii Moldova a permis acest lucru, dar predecesorii săi nu au făcut-o până în prezent.

„În momentul în care un angajat este în conflict cu instituția, nu mai poate sta aici. Cadrul legal permite acest lucru. Aceste măsuri trebuiau luate mai demult pentru a asigura credibilitatea sistemului”, a spus Anca Dragu.

În ce privește acțiunile întreprinse de la începutul mandatului său, guvernatoarea a subliniat colaborarea cu instituțiile statului.

„Facem o evaluare a cadrului legal pentru a modifica legislația în vigoare astfel încât să fie posibilă protejarea martorilor, a avertizărilor de integritate, precum și eliminarea celor care aduc atingere reputațuiei sectorului bancar”, a adăugat ea.

Unul dintre argumentele invocate de parlamentari pentru demiterea lui Octavian Armașu din funcția de guvernator al Băncii Naționale pe 21 decembrie 2023 au fost suspiciunile legate de protecție din partea beneficiarilor fraudei pentru unii responsabili din cadrul instituției în investigarea beneficiarilor și complicilor lor în cazul Fraudei Bancare.    

Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat atunci că Armașu nu a luat măsuri să protejeze instituția de unii angajați ai BNM, implicați în protejarea intereselor beneficiarilor „fraudei bancare”.

Mai mult, persoanele respective au făcut tot posibilul ca să protejeze „grupul Șor” în instanțele judecătorești de răspunderea penală:

Ruslan Grate, actualmente expert-consultant în departamentul sisteme de plăți în cadrul BNM (anterior a ocupat și funcția de șef direcție control bancar și monitorizare a activităților de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului).

Grate a fost desemnat să reprezinte BNM în instanța de judecată pe un episod de condamnare a lui Șor. E vorba de un episod de aproximativ 2,5 miliarde de lei. În instanță, Grate a dat depoziții în favoarea lui Șor.

Ruslan Grate a fost administrator special la Unibank. Acesta a fost reținut pe 22 iunie 2021 într-un caz de mușamalizare eliberării a 78 de milioane lei de la Unibank către firma Fortex Opportunities LP, afiliată grupului Șor.

Ruslan Grate este apărat de același grup de avocați, care îl apără pe Șor. Iar plata avocatului pentru Grate se face din contul BNM, adică din bani publici.

Ion Ropot, actualmente șef direcție rezoluție bancară, fost administrator special Băncii de Economii a Moldovei (BEM). El este acuzat că, împreună cu Viorel Bîrcă, ex-președinte interimar BEM, ar fi sustras 10 milioane de dolari SUA și 8 milioane de euro din plasamentele interbancare acordate de „Moldindconbank” și „Moldova Agroindbank” către Banca de Economii.

Ropot a fost reținut pe 11 martie 2023, iar ulterior plasat în arest, fiind cercetat și de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pentru „abuz de serviciu” la gestionarea garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: BEM, Unibank și Banca Socială.

Ion Sturzu, fost viceguvernator BNM, cercetat în dosarul fraudei bancare. În pofida faptului că grupul de urmărire penală a documentat vinovăția și implicarea în Frauda bancară a acestuia, guvernatorul Armașu nu a întreprins acțiuni în vederea revocării a lui Ion Sturzu din funcția de viceguvernator”, a detaliat anterior Radu Marian.

Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernatoare a BNM pe 22 decembrie, la propunerea speakerului Igor Grosu. Cu o zi înainte, pe 21 decembrie 2023, Președinția Republicii Moldova a publicat decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova Ancei Dana Dragu, care a intrat în vigoare la data semnării.

Noua guvernatoare a BNM are o experiență importantă în sectorul financiar-bancar, în politici publice și aderare la UE. Ea a activat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional și a fost ministru al Finanțelor Publice în Guvernul României. În 2020, a fost aleasă președintă a Senatului României.

Ilie Gulca
05/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii