Candidaţii la cele două funcţii de adjunct al şefului Procuraturii Anticorupţie

Anticoruptie.md
12/07/2016
Foto: CIJM

Cinci persoane şi-au depus dosarele pentru cele două funcţii de şef adjunct la Procuratura Anticorupție. În cursă s-au înscris Octavian Lazarev de la Procuratura Generală, Lilian Corpaci de la Procuratura municipiului Chişinău, Ștefan Șaptefrați de la Procuratura Transport, Eduard Vazar şi Andrei Balan, ambii de la Procuratura Anticorupţie. 

Dintre cei cinci, Ştefan Şaptefraţi este singurul care a candidat şi la funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie. Consiliul Superior al Procurorilor a anunţat concursul la 9 iunie, după ce în aprilie Viorel Morari a fost desemnat câștigător în concursul pentru ocuparea funcției de șef al Procuraturii Anticorupţie. Anterior, Viorel Morari a asigurat intermatul acestei funcții. Acesta a venit în fruntea Procuraturii Anticorupție după ce predecesorul său, Eduard Harunjen, în prezent procuror general adjunct, a fost transferat în funcția de prim-adjunct al procurorului general. 

Între timp, la 1 iulie, Parlamentul a votat proiectul Legii cu privire la organizarea şi funcţionarea procuraturilor specializate care prevede instituirea Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale. 

Anticoruptie.md
12/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii