Cele douăsprezece fețe ale lui Putin. ISW: „Deși declară că „eliberează”, de facto anexează”

Viorica Mija
10/07/2022
Sursa: Getty Images

În cea de-a cincea lună a invaziei militare în Ucraina, a devenit evident faptul că Rusia intenționa de la începutul războiului să anexeze regiunea Harkov. Este concluzia la care au ajuns experții Institutului American pentru Studiul Războiului (ISW), care au făcut  o analiză a ambițiilor imperialiste și expansioniste ale liderului de la Kremlin.

Guvernul rus de ocupație din regiunea Harkov a arborat un nou steag, cu imaginea vulturului imperial rus cu două capete. Totodată, regiunea a fost împânzită de simboluri extrase din stema Harkovului din secolul al XVIII-lea.

„Utilizarea de către guvernul de ocupație a imaginilor și retoricii Rusiei imperiale de către guvernul de ocupație din regiunea Harkov indică în mod clar că anexarea a fost gândită din timp. Kremlinul a avut din start obiective teritoriale mai largi, nu doar ocuparea regiunilor Donețk și Lugansk”, au declarat analiștii.


Totodată, raportul scoate în evidență viteza cu care rușii încearcă să legitimeze și să consolideze puterea administrativă de ocupație a regiunii Harkov. ISW mai notează că, în data de 9 iulie, trupele ruse nu au înaintat, deși  au inițiat mai multe atacuri în apropierea orașului Harkov, în încercarea de a contracara contraatacurile ucrainene.

Forțele ruse au continuat operațiunile ofensive nereușite la nord-vest de Slaviansk. Statul Major ucrainean a raportat că forțele de apărare au respins atacurile rusești din vecinătatea autostrăzii E40, Izyum-Slaviansk, regiunea Harkov.  

„Forțele ruse pregătesc terenul pentru a relua operațiunile ofensive spre Slaviansk, prin lansarea de atacuri aeriene asupra localităților din regiune. Șeful administrației regiunii Harkov, Oleg Synegubov, a declarat că forțele ruse au bombardat câmpuri în zona Izyum, datele NASA confirmând izbucnirea mai multor incendii masive”, menționează raportul ISW.

Între timp, forțele ucrainiene au continuat atacurile asupra depozitelor de muniții rusești din localitățile Irmino și Kadiivka, la aproximativ 50 km vest de orașul Lugansk. Apărătorii au folosit sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate HIMARS, furnizate de SUA.

 

Viorica Mija
10/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii