Comisariatele rusești, în căutarea „cărnii de tun”. Generalii lui Putin ar putea disloca batalioane de voluntari în regiunea Donețk

Anticoruptie.md
28/08/2022

Batalioanele de voluntari ale armatei ruse ar putea fi dislocate în proximitatea orașului Donețk pentru a reanima operațiunile ofensive, care au pierdut din amploare. Opinia a fost exprimată de analiștii Institutului American pentru Studiul Războiului (ISW), care atestă și o intensificare a antrenamentelor, cu echipamente militare de ultimă generație.

„Se pare că elemente ale Corpului 3 sunt deja dislocate la Nijnii Novgorod, mai aproape de granița Rusiei cu Ucraina. Echipa de informații privind conflictele din Georgia (CIT) a observat tancuri T-80BV și T-90M care se aflau în Mulino. Dacă acest raport este corect, ar putea sugera că armata rusă intenționează să angajeze noul contingent pentru a consolida operațiunile ofensive din apropierea orașului Donețk”, se arată în raportul ISW.

Analiștii cred că este puțin probabil ca acest contingent să genereze o eficiență vizibilă pe câmpul de luptă.  

„O dotare mai bună nu aduce eficiență  atunci când personalul nu este bine pregătit sau disciplinat, deoarece multe persoane din aceste unități de voluntari nu au experiența militară, au o pregătire fizică slabă și o vârstă înaintată”, au punctat experții militari.

Guvernul rus a lansat la mijlocul lunii iulie o campanie amplă de recrutare a voluntarilor. Sunt mobilizați bărbaţi în vârstă de până la 50 de ani (sau 60 pentru unele specialităţi militare) cu contracte de la şase luni. Voluntarilor li se promit salarii în medie între 220.000 şi 350.000 de ruble lunar (aproximativ între 3.750 dolari şi 6.000), iar regiunile din care provin îi ademenesc și cu o primă imediată de înrolare care se ridică în medie la 200.000 de ruble (aproximativ 3.400 de dolari), acordată din bugetul acestor entităţi. Statul le promite și un șir de beneficii sociale pentru familiile lor.

Anticoruptie.md
28/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii