Comisia de la Veneția, despre sistemul de vot mixt: „Există riscuri de vulnerabilitate la influențe ale intereselor de afaceri”. Candu: „Este dreptul suveran al autorităților Republicii Moldova”

Anticoruptie.md
16/06/2017
coe.int

Comisia de la Veneția a evaluat critic propunerea guvernării de la Chişinău de a modifica sistemul electoral. Urmare a consultărilor avute vineri, 16 iunie, în cadrul ședinței plenare a Comisie, experții în probleme constituționale ale Consiliului Europei au adoptat opinii care evaluează critic proiectul de lege privind introducerea unui sistem electoral mixt în Republica Moldova pentru alegerea Parlamentului, dar și o propunere de extindere a puterilor prezidențiale.

La ședința de astăzi a Comisiei de la Veneția a participat și Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, care a prezentat proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral și a avut un schimb de opinii înainte de adoptarea avizului comun de către Comisia de la Veneția și Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE / BIDDO).

„În urma unor consultări publice ample cu toate părțile interesate relevante, avizul comun a concluzionat că reforma propusă nu poate fi considerată adoptată printr-un larg consens. Aceasta ridică «preocupări semnificative», inclusiv riscul ca membrii circumscripției parlamentare să fie vulnerabili la influențe din partea intereselor de afaceri”, se arată într-un comunicat plasat pe pagina Comisiei.

La rândul său, Andrian Candu susține că recomandările făcute de Comisia de la Veneția sunt doar de natură „tehnico-juridice”, iar schimbarea sistemului electoral este dreptul suveran şi alegerea suverană a autorităţilor Republicii Moldova. 

„Sunt prevăzute mai multe recomandări tehnice şi juridice. Ne-am asumat angajamentul să le implementăm. Este legat de formarea circumscripţiilor electorale, de votul în diasporă şi votul în Transnistria. Comisia de la Veneţia a menţionat că dacă nu există un consens larg, Comisia nu ar recomanda schimbarea sistemului electoral. Pentru noi este foarte important să asigurăm consensul larg atât în societate, cât şi prin votul Parlamentului", a declarat preşedintele Parlamentului pentru Publika TV.

Anticoruptie.md
16/06/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii