Negociatorul șef de la Chișinău, Oleg Serebrian, în cadrul discuțiilor de marți de la Tiraspol cu pretinsul ministru de externe, Vitali Ignatiev, a solicitat evitarea acțiunilor discriminatorii în privința fermierilor din raionul Dubăsari, școlilor cu predare în limba română, funcționarilor autorităților Republicii Moldova amplasate în Zona de Securitate. Aceste solicitări ale Chișinăului au fost făcute în urma intenției Tiraspolului de a obliga fermierii din raionul Dubăsari să plătească taxe vamale, iar școlile cu predare în limba română să achite servicii comunale speciale.
Oleg Serebrian a semnalat o dinamică pozitivă în cazurile de rezonanță – Pleșcanov V., Dimov Al., Menzarari S., Dudnic Vl., Ermurachi V. –, și a făcut apel la asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, inclusiv la asistență medicală calificată.
Serviciul de presă al Biroului a precizat pentru Portalul Anticoruptie.md că aceste cazuri au fost acceptate pentru discuții pe toate platformele de comunicare dintre Chișinău și Tiraspol.
În ce privește obiecțiile Tiraspolului legate de noul Cod vamal al Republicii Moldova și plățile pentru poluarea mediului aplicate agenților economici din regiunea transnistreană, Biroul Politici de Reintegrare a menționat că aceste condiții au menirea să aducă activitatea întreprinzători din stânga Nistrului în câmpul legal național, cu respectarea regulilor de concurență loială și angajamentelor asumate de Republica Moldova la nivel internațional.
„Aceste norme nu vizează componenta fiscală, ci oferă condiții echitabile de activitate mediului de afaceri de pe ambele maluri care poate beneficia de facilitățile oferite Republicii Moldova prin acordurile bi- și multilaterale în vigoare, inclusiv în partea ce ține de preferințele comerciale ale UE”, se precizează în comunicatul Biroului.
Despre licențierea activității întreprinderilor din regiune și a autorizării tranzacțiilor de import-export a diferitor categorii de mărfuri efectuate de către acestea, inclusiv a bunurilor ce sunt calificate ca fiind cu dublă destinație sau a echipamentelor medicale generatoare de radiații ionizante, Chișinăul a reamintit că dificultățile întâmpinate în acest proces pot fi depășite prin conformarea la exigențele stabilite de legislația națională în vigoare și prin respectarea cerințelor de securitate corespunzătoare, prin evaluarea pe teren a criteriilor conformitate și de calitate.
În urma intrării în vigoare a noului Cod Vamal al Republicii Moldova, care obligă agenții economici din stânga Nistrului să plătească pentru procedurile vamale și taxele vamale, Tiraspolul a declanșat o campanie propagandistică agresivă împotriva Chișinăului, acuzând Republica Moldova de „blocată economică”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii