CSM a acceptat cererea de demisie a unei judecătoare implicate într-un scandal legat de Banca Socială

Anticoruptie.md
20/06/2017
Judecătoarea Ludmila Popova. Sursa: Magistrat.md

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au acceptat marţi, 20 iunie, cererea de demisie a judecătoarei Ludmila Popova de la Curtea de Apel Chişinău, implicată într-un scandal legat de Banca Socială. Cererea magistratei a fost acceptată în condiţiile în care, tot astăzi, membrii CSM au discutat şi despre o hotărâre a plenului Colegiului disciplinar într-o cauză ce o vizează pe Ludmila Popova.

Potrivit hotărârii Colegiului disciplinar, Ludmila Popova, alături de Victor Pruteanu și Ana Gavriliță, toți trei de la Curtea de Apel Chișinău, sunt acuzați că, în 2015, ar fi adoptat o decizie de anulare a unor contracte de credit semnate de o companie cu Banca Socială. Invocând încălcări de procedură la ședințele acționarilor companiei Azolux SRL, cei trei magistrați au decis că mai multe contracte semnate de firmă și Banca Socială în perioada 2010-2012, în valoare de 1,5 milioane de dolari și 16,5 milioane de lei, sunt nule. Decizia Curții de Apel Chișinău a fost anulată de Curtea Supremă de Justiție. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțan, și ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, au depus sesizări la Colegiul disciplinar, cerând verificarea competenței profesionale a acestor judecători.

După ce a examinat acțiunile magistraților, Colegiul a decis să nu aplice sancțiuni disciplinare în privința lor din cauză că nu au fost constatate abateri. Decizia Colegiului a fost însă contestată la CSM. În şedinţa de marţi, 20 iunie, membrii Consiliului au respins contestaţia şi au menţinut hotărârea Colegiului disciplinar.

La solicitarea Ludmilei Popova, cererea de demisie şi procedura disciplinară au fost examinate în lipsa judecătoarei. Magistrata a activat la Curtea de Apel Chișinău din 2003.

Anticoruptie.md
20/06/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii