Cu scandal și microfoane închise, Rusia a fost declarată stat terorist în municipiul Chișinău. Cine sunt consilierii care nu au semnat rezoluția

Anticoruptie.md
25/11/2022
Captură video

22 de membri ai Consiliului Municipal Chișinău (CMC) au votat o rezoluție prin care Federația Rusă este declarată drept stat care finanțează terorismul. Cei care au susținut rezoluția sunt consilieri care reprezintă Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Platforma DA, Partidul Liberal (PL), Partidul Unității Naționale (PUN) și unii consilieri neafiliați. Nu s-au alăturat demersului aleșii din partea Partidului Socialiștilor (PSRM), Partidului „Șor”, Partidului Democrat (PDM și Partidului Comuniștilor(PCRM).

Propunerea de a declara Federația Rusă drept stat terorist a stârnit scandal în rândul aleșilor locali. Consilierii PCRM și PSRM au amenințat că vor solicita suspendarea președintelui ședinței și au închis microfoanele și lumina. Ulterior, aceștia au părăsit sala în semn de protest. Într-un final însă, Rezoluția, care condamnă războiul de agresiune ilegal și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, a fost aprobată cu 22 de voturi.

În document, consilierii solicită Federației Ruse să înceteze imediat, complet și necondiționat atacurile asupra zonelor rezidențiale și a infrastructurii civile și să-și retragă toate forțele militare, interpușii și echipamentele militare de pe întregul teritoriu al Ucrainei recunoscut la nivel internațional.

Anticoruptie.md
25/11/2022



Follow us on Telegram

Comentarii