Cum a ajuns o carieră de pe malul Nistrului în proprietate privată. Schema deconspirată de CIJM

Anticorupţie.md
04/12/2022
CIJM

Cariera de nisip şi prundiş de pe malul stâng al Nistrului a ajuns în proprietate privată printr-o schemă pe care au deconspirat-o jurnaliştii de la Centrul e Investigaţii Jurmalistice (CIJM). Terenurile de lângă carieră au fost procurate de la deţinorii de cote agricole, fiind consolidat sub un număr cadastral unic, după care a fost schimbată destinaţia terenului şi obţinute actele permisive pentru extagerea mineralului.

Cariera de nisip şi prundiş Doroţcaia se află pe malul stâng al Nistrului, la o distanţă de cca 30 de kilometri de la Chişinău, în limitele hotarelor satului Pîrîta din raionul Dubăsari. Extragerile de nisp şi prundiş de la cariera Doroţcaia durerază de ani buni, iar în perioada anilor 2016-2018 a ajuns în proprietatea societăţii cu răspundere limitată Probioterm.

Oamenii din satele Doroţcaia şi Pîrîta susţin că beneficiarii carierei Doroţcaia sunt fraţii Munteanu, fapt infirmat de aceştia. Este vorba despre ex-ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, fostul director-adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ruslan Munteanu, şi fostul şef-adjunct al Direcţiei gestionare a fondului de locuinţe a Primăriei Chişinău, Igor Munteanu

În perioada octombrie 2016 – mai 2018, SRL Probioterm a procurat de la locuitorii din Pîrîta mai multe loturi cu destinaţie agricolă, cu suprafaţa totală de 2.7801 ha, lângă cariera de nisip şi prundiş.

În iulie 2018, terenurile agricole au fost comasate, fiind format un bun imobil nou, cu destinaţia pentru exploatări miniere.

Cristina Dmitriev, specialistă pentru gestionarea bunurilor funciare în cadrul Primăriei Pîrîta, ne-a comunicat că au fost loturi agricole a câte 8 ari, fiind procurate, la preţ diferit, lângă cariera veche.

Ridică semne de întrebare faptul că Agenţia pentru geologie şi resurse minerale, instituţie subordonată Ministerului Mediului, a eliberat Actul de confirmare a perimetrului minier la 2 noiembrie 2017, cu mai bine de 6 luni înainte ca Probioterm să procure o parte din terenuri şi să schimbe destinaţia lor.Atribuirea perimetrului minier se efectuează prin Actul de confirmare, în baza proiectului elaborat de către organizaţii licenţiate în domeniu, precum şi prin efectuarea unei inscripţii pe planul topografic. Procedura de confirmare a perimetrului minier durează în timp, pe lângă cererea în care este confirmat tipul de proprietate, mai sunt necesare copia contractului de atribuire în folosinţă a sectorului de subsol sau a Actului de transmitere a zăcământului în valorificare industrială, proiectul perimetrului minier în 2 exemplare - act eliberat de către organizaţii licenţiate în domeniul proiectării întreprinderilor  de extragere minieră, copia avizului expertizei de stat a rezervelor de substanţe minerale utile, act eliberat de către Comisia de stat pentru rezervele de substanţe minerale utile.

Analizând rapoartele financiare ale Probioterm, constatăm că explorarea zăcământului a început oficial în 2019, în acest an cifra de afaceri ajungând la 23.227.900 de lei, iar profitul net – la 10.840.700 lei. În 2021, veniturile din vânzări aproape că s-au dublat, ajungând la 41.612.800 lei, iar profitul proprietarului, la 48.255.200 de lei.

Judecând după fluxul de camioane care intră şi ies din carieră, şi în anul curent întreprinderea va fi profitabilă.

Valerian Batcu a acceptat să vorbească cu echipa CIJM despre afacerile sale. Businessmanul a povestit că a dat întâmplător, prin 2016, de terenurile de lângă Doroţcaia, deoarece intenţiona să planteze o livadă de nuci. Ulterior a vrut să cultive viţă de vie. Însă pe urmă a aflat că sunt bogate în nisip şi prundiş şi a decis să facă o carieră. Valerian Batcu  că el aproape nici nu se ocupă de această afacere, totul fiind lăsat în sarcina administratorului Victor Botnariuc.

Valerian Batcu ni s-a confesat că nu-l interesează aceste afaceri şi că are proiectul său de suflet, producerea energiei electrice eoliene, iar în acest an a reuşit să procure şi să instaleze patru turbine în raionul Călăraşi.


 

Anticorupţie.md
04/12/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii