Curtea Constituțională a respins demersul Comisiei Electorale Centrale privind legalizarea mandatului de deputat al supleantei pe lista BCS, Svetlana Popa, din cauza sancțiunilor juridice aplicate pentru activitatea sa în calitate de consilier în Consiliul Municipal Chișinău. În cadrul aceleiași ședințe, Înalta Curte a validat mandatul de deputat al lui Ion Poia, supleant pe listele PAS.
Cele două mandate de deputat au rămas vacante în urma cererilor de demisie ale deputaților Gheorghe Agheorghiesei (PAS) și Adrian Lebedinschi (BCS).
În cazul Svetlanei Popa, refuzul Înaltei Curți are la bază o decizie a unei instanțe judecătorești luată după un vot în cadrul Consiliului Municipal Chișinău pentru Planurile Urbanistice Zonale.
Svetlana Popa consideră că această decizie nu este un impediment pentru a-i fi validat mandatul de deputat întrucât, a sublinat ea, interdicția vizează doar funcția de consilier în Consiliul Municipal Chișinău.
Svetlana Popa a deținut mai multe mandate de consilier municipal și deputat pe listele PSRM. Centrul de Investigații Jurnalistice a scris anterior că activista comunistă nu și-a trecut în declarațiile de avere mai multe bunuri pe care le avea în proprietate.
În 2009, a ajuns în Lista Neagră a candidaților pentru alegerile parlamentare din iulie. Potrivit presei, Popa a utilizat poziţia de serviciu în interes de partid prin promovarea privatizării posturilor municipale de televiziune „Euro TV” şi radio „Antena C”.
În martie 2010, ziarul „Timpul” a scris că Popa a fost implicată în scheme dubioase de acaparare a mai multor imobile, care au adus prejudicii de zeci sau sute de milioane de lei bugetului public.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii