Mass-media internațională a publicat mai multe fotografii, în care Daria Dughina, asasinată la Moscova, își face selfie la Azovstal, combinatul din Mariupol care a devenit simbol al rezistenței ucrainene. Luptătorii de la Azovstal au blocat înaintarea a mii de militari ruși, dând timp armatei Ucrainei să respingă atacurile din alte părți, cum ar fi Kiev sau Harkov. Între timp, anchetatorii ruși au refăcut cronologia asasinatului.
Daria Dughina a sprijinit activ acțiunile Rusiei în Ucraina. Autoritățile britanice au inclus-o în lista de sancțiuni pentru o serie de declarații și publicații. Aceasta îl însoțea, de obicei, pe tatăl său, ideologul Kremlinului Alexandr Dughin, la toate evenimentele și îi împărtășea ideologia.
Dughin nu are o poziție oficială în administrația de la Kremlin, dar este foarte des văzut alături de Vladimir Putin. Unii consideră că anumele el este arhitectul invaziei ruse din Ucraina și că îi inoculează ideile sale naționaliste liderului de la Kremlin.
Considerat ideologul lui Putin și lider al Mișcării Internaționale Eurasianiste, Alexandr Dughin a vizitat în repetate rânduri Republica Moldova, unde s-a întâlnit inclusiv cu ex-președintele Igor Dodon.

Anchetatorii ruși au stabilit cronologia asasinatului în care a murit Daria Dughina.
În seara zilei de 20 august, Alexandr Dughin a ținut o prelegere la festivalul „Tradiție" din localitatea Zaharovo, la care a participat și fiica sa, o susținătoare activă a ideologiei tatălui său.
Ora 21:25 - Daria Dughina a părăsit festivalul într-un Land Cruiser Prado. Anchetatorii cred că dispozitivul exploziv improvizat, care a provocat tragedia, a fost plasată în parcare.
Ora 21:35 - Mașina a intrat pe autostrada Mojaiskoe, apoi a avut loc o explozie în apropierea satului Bolshie Viazemi. Șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit într-un gard.
Oamenii legii au crezut la început că accidentul s-a produs din cauza exploziei unei butelii de gaz. Ulterior, au determinat semne ale prezenței unui dispozitiv exploziv improvizat. Mașina era înmatriculată pe numele lui Alexandr Dughin.
Un membru al administrației de ocupație din regiunea Zaporijie, Vladimir Rogov, a declarat că acest incident ar fi fost organizat de „teroriști ucraineni”, iar ținta lor ar putea fi atât Daria, cât și tatăl ei.
Între timp, în spațiul virtual apar tot mai multe imagini de la fața locului, care arată că explozia a fost foarte puternică, fără șanse de supraviețuire.
Autoritățile ucrainene au declarat că nu au nimic în comun cu acest incident. „Ucraina nu are nimic de-a face cu asta, pentru că nu suntem un stat criminal, cum este Federația Rusă, și cu atât mai puțin un stat terorist”, a declarat Mihail Podoleak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii