Denunț împotriva lui Vladimir Voronin. Pentru ce declarații a ajuns fostul președinte în gura diasporei

Anticoruptie.md
15/09/2022
Captură video

Asociația ,,Noi Sîntem Moldova" l-a denunțat pe Vladimir Voronin, cerând aplicarea unor sancțiuni împotriva acestuia pentru „umilirea verbală și discriminarea „tuturor femeilor din diaspora moldovenească, care  muncesc ca îngrijitoare sau menajere în diasporă”. Reacția vine după ce ex-președintele a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că unii deputați „16 ani șterge fundul la italieni și a venit deputat în Parlament”.

Președintele asociației, Alexandru Melnic, spune că nu este mulțumit de reacția autorităților, deoarece demersurile sale rămân fără un răspuns clar.

„Am înaintat o nouă cerere către Consiliul împotriva discriminării din Republica Moldova împotriva deputatului Voronin, care și-a permis să înjure și să discrimineze femeile din diasporă. Noi, cei din Asociația ,,Noi Sîntem Moldova", în ciuda faptului că  avocatul poporului și Consiliul Audiovizualului ne poartă pe drumuri, suntem consecvenți în ceea ce facem și apărăm diaspora. Vedem dacă și acest consiliu ne trimite dupa corabia rusească sau va lua măsuri. Daca nici ei nu iau măsurile cuvenite, ne vom adresa altor instanțe”, a declarat Melnic.

Fostul președinte și actual deputat BECS, Vladimir Voronin, și-a permis un nou atac la adresa diasporei, punând la îndoială capacitățile deputaților, care au muncit anterior peste hotare, să elaboreze proiecte de legi în Republica Moldova.  

„16 ani șterge fundul la italieni și a venit deputat în Parlament. Vrei de la dânsa legi și decizii în Parlament. (…) Ieri, deputații câți suntem noi din partea Partidului Comunist, am analizat cine sunt ei, după toate categoriile. Și o să publicăm și veți vedea cine reprezintă floarea Moldovei”, a declarat Voronin în cadrul unei emisiuni de la N4.

Anticoruptie.md
15/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii