Intenția Rusiei de a anexa teritoriile ucrainene ocupate temporar face dificilă și aproape imposibilă o soluționare negociată a războiului. Este concluzia Institutului American pentru Studiul Războiului (ISW), care declară că Ucraina sau Occidentul nu vor accepta astfel de scenarii.
Analiștii relatează că oficialii ruși sunt deocamdată dezorientați după atacul din 9 august.
„Oficialii ruși rămân confuzi după atacul asupra Bazei Aeriene Saki din Crimeea ocupată de Rusia, situat la 225 km de-a lungul liniilor rusești, în care au distruse cel puțin opt avioane rusești și mai multe clădiri”, se arată în raportul ISW.
De asemenea, raportul menționează că, deși rușii au modificat calendarul organizării așa-numitelor referendumuri, aceștia nu dau semne că renunță la ideea anexării teritoriilor ocupate temporar.
„Dorința de anexare indică asupra faptului că Kremlinul nu percepe în mod fundamental încetarea războiului în alte condiții decât „capitularea” Ucrainei”, au adăugat analiștii.
De altă parte, general-maiorul Dmitri Marchenko a declarat că Forțele Armate ale Ucrainei vor elibera Crimeea prin mijloace militare.
„Nimeni nu a renunțat la Crimeea. Crimeea este Ucraina, este țara noastră, sunt oamenii noștri forțați să stea în ocupație. Nimeni nu a dat Rusiei dreptul să vină, să ia o bucată de pământ și să spună că... aceasta este a mea”.
Marchenko a mai spus că, pentru a elibera Crimeea, Podul Crimeei sau „Podul lui Putin”, care leagă partea de vest a Rusiei de Peninsula Crimeea, ar putea fi distrus. Construit într-un timp record de doar doi ani, podul a fost inaugurat în 2018 de către Vladimir Putin, care a traversat construcția la volanul unui camion. Ulterior, a fost adăugata partea feroviară a podului. Podul Crimeei este folosit de militarii ruși ca metodă rapidă de transportare a munițiilor și efectivului. Datorită acestuia, strâmtoarea Kerci poate fi străbătută în mai puțin de o jumătate de oră.

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii