Specialiștii din cadrul Poliției Republicii Moldova, aflați la fața locului în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, au identificat drona aterizată pe acoperișul unei case ca fiind de tip Gerbera, de fabricație rusească. Verificările au stabilit că drona era fără încărcătură explozivă. Aceasta este una dintre cele șase drone rusești, care au survolat în dimineața zilei de 25 noiembrie spațiul aerian al Republicii Moldova.
Potrivit poliției, aparatele de tip Gerbera pot fi utilizate pentru inducerea în eroare, pentru misiuni de supraveghere și colectare de informații, dar și pentru transport de explozivi. Caracteristicile estimative ale dronei sunt greutate: până la 18 kg, distanța de zbor: până la 600 km, viteza de zbor: aproximativ 160 km/h, înălțimea de zbor: până la 3 km.
Experții spun că aceste drone sunt proiectate să aterizeze singure atunci când rămân fără alimentare, evitând prăbușirea și protejând persoanele aflate la sol, iar tehnologia de bruiaj este concepută să contribuie la prevenirea accidentelor.
Poliția dă asigurări că zona rămâne securizată, iar cetățenii sunt în siguranță.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii