Avocatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo, a lansat luni, în cadrul unei conferințe de presă, acuzații la adresa guvernării că „a suprimat mass-media de opoziție”, „a impus cenzura”, „a instaurat controlul unui singur partid asupra Comisiei Electorale Centrale”. El a acuzat-o pe Maia Sandu că a folosit resursele administrative și cele din afară pentru cursa sa electorală.
„Rezultatul – un eșec răsunător și rușinos. Este clar că dacă alegerile ar fi fost organizate conform standardelor europene și democratice, puterea ar fi fost sancționată”, a spus el.
„Cea mai rușinoasă parte a acestor alegeri este legată de așa-numitul referendum privind parcursul european. Consultanții puterii au apelat la cele mai cinice metode de manipulare, încercând să asocieze popularitatea ideii de integrare europeană cu candidatul lor aflat în criză de credibilitate.”
Candidatul susținut de socialiști a imputat Maiei Sandu că și-a arogat asocierea cu UE ca singur candidat pro-european.
„Au încercat să creeze o luptă falsă între bine și rău, încercând să divizeze cetățenii între cei pro-europeni buni și cetățenii de categoria a doua doar pentru că gândesc diferit. Însă rezultatul a fost opus a ceea ce s-a dorit.”
Citiți de asemenea: „Votul, unicul mod de a ne apăra democrația”. Maia Sandu, despre rezultatele alegerilor și mesajul către alegătorii contracandidaților săi
Alexandru Stoianoglo pledează pentru „o temelie comună pentru consolidarea întregii societăți și a tuturor forțelor politice și civile din Republica Moldova”.
„Majoritatea moldovenilor înțeleg că țara noastră are nevoie de dreptate, respect pentru toți cetățenii, supremația legii, dezvoltarea economică și locuri de muncă. Și, bineînțeles, de o dezvoltare suverană în familia europeană a națiunilor”, a adăugat el.
În urma alegerilor prezidențiale din 20 octombrie, Maia Sandu (42,38%) și Alexandr Stoianoglo (26,02%) urmează să se înfrunte în cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 3 noiembrie.
Referendumul constituțional privind integrarea Republicii Moldova în UE - în cadrul căruia 50,45 la sută din alegători s-au pronunțat „Pentru” și 49,55% din cetățeni s-au opus „NU” introducerii în Constituție a aspirațiilor europene ale statului - urmează să fie validat de Curtea Constituțională.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii