Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi preşedinta Georgiei, Salome Zourabşvili, aflată în vizită la Chişinău, au susţinut o conferinâă de presă comună în care au evaluat riscurile invaziei ruse din Ucraina şi au declarat că acest război reprezintă un pericol atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru Georgia.
„Trăim vremuri foarte complicate. Ţările noastre au condamnat din prima zi atacul Rusiei asupra Ucrainei. Am oferit susţinere şi adăpost ucraineninilor care au fugit de tăzboi. Ţările noastre au respins categoric anexarea teritoriilor ucrainene. Acest lucru este şi mai relevant, în contextul în care Moldova şi Georgia au conflicte nereglementate cu Rusia pe teritoriile lor. Nu putem permite ca agresiunea şi frica să învingă,, trebuie să facem totul pentru a restabili ordinea internaţională, bazată pe reguli. În pofida tuturor dificultăţilor, ţările noastre îşi doresc o dezvoltare armonioasă şi în pace. Intensificarea colaborării bilaterale ne poate ajuta”, a declarat preşedinta Maia Sandu.
Declaraţii similare a făcut şi Salome Zourabşvili, care s-a arătat cointeresată de colaborarea cu Republica Moldova, mai ales în partea ce ţine de securitatea regională.
„Este foarte dificil pentru ţările noastre, avâmd în vedere ce se întâmplă în Uniunea Europeană şi Ucraina. Pentru ţările noastre este cel mai important ce se întâmplă în Ucraina, agresiunea Rusiei, bombardarea Kievului. Este ceva inacceptabil pentru lumea modernă, pentru ţările noastre şi pentru valorile noastre. Agresiunea Rusiei nu este doar de astăzi, este un război de secole. Războiul din Ucraina este un pericol pentru ţările noastre, pentru Europa şi pentru lumea întreagă. Suntem ţări cu regiuni ocupate. Este o mare provocare ca Rusia să aibă mobilizare pe teritoriul nostru şi să elibereze paşapoarte pe teritoriile noastre. Nu putem lăsa agresiunea să învingă umanitatea”, a declarat preşedinta Georgiei.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii