Episcopul Marchel, cu amenințări la adresa preotului din Răuțel, după decizia de a trece la Mitropolia Basarabiei

Anticoruptie.md
20/03/2024

Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, le-a cerut sătenilor din Răuțel, raionul Fălești să-l ocolească pe preotul Victor Țurcan, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, care a decis să părăsească Mitropolia Moldovei și să treacă la Mitropolia Basarabiei. Marchel i-a transmis și preotului Victor Țurcan că unica salvare pentru fapta săvâșită este pocăința și i-a cerut „să întoarcă înapoi tot ce a primit de la Mitropolia Moldovei, inclusiv parohia”. 

Marchel a specificat în informația video dedicată credincioșilor din Răuțel că are tot dreptul să vină cu un asemenea mesaj în contextul în care el a fost cel care l-a hiritonit cândva pe preotul Victor Țurcan, respectiv, să-i ceară socoteală pentru acest dezbin. 

„El nu are fișă de eliberare. Eu aș putea să-l eliberez din componența Eparhiei de Bălți și Fălești, dar numai atunci când va întoarce tot ce a primit de la Mitropolia Moldovei, inclusiv și parohia. Dacă nu le va întoarce de sine stătător, le voi lua eu prin metode canonice ”, a specificat Marchel.

Episcopul de Bălți susține că ieșirea samvolnică nu poate fi justificată. În acest sens le-a cerut enoroașilor din Răuțel să nu mai participe la slujbele ținute de parohul Victor Țurcanu.

„Vă îndemn fraților, să vă feriți, să vă păziți de ei, să nu aveți comun cu ei în cele ale preoției, bisericii, nimic să nu aveți în comun cu acești răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu. Nu pășiți pragul bisericii din sat acum, pentru că acolo este un apostat, care încearcă să se dea de preot lipsit de drepturile preoțești. Să nu îndrăzniți să participați cu dânșii la așa-zis slujbele săvârșite de el, pentru că el este necanonic. În sensul acesta, vă faceți și dvs. părtași la batjocorirea legii dumnezeiești. Nu-l primiți nici în casele dumneavoastră”, a mai spus el.

Apelul către credincioși este motivat prin faptul că, potrivit lui Marchel, preoții din Mitropolia Basarabiei se află pe treapta decăderii morale și duhovnicești, care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu.

„El (parohul Victor Țurcan n.r.) se află pe aceeași treaptă a decăderii morale și duhovnicești cu oricare așa-zis preot din Mitropolia Basarabiei. Nicio deosebire între preotul Victor și ceilalți așa-numiți preoți, care nu sunt preoți. Cum el, așa și aceștia, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu (!), de parcă i-ar declara război, nesupunere. Dumnezeu care ne-a lăsat legi sfinte și care nu trebuie batjocorite, ci tocmai respectate”, a spus Marchel.

Menționăm că parohia din Răuțel, raionul Fălești, a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei, din cadrul Patriarhiei Române, pe 15 martie curent.
 

Anticoruptie.md
20/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii