Evacuare fără implicarea lui Ion Ceban. Protestele cu blocarea circulației vor putea fi oprite de poliție

Anticoruptie.md
14/10/2022
Sursa: CIJM

Desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale.

Decizia mai prevede că dacă în timpul desfăşurării întrunirii, unii participanţi încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceştia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia. În același timp, dacă acțiunile enumerate se încalcă grav, poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale.

Membrii CSE au constatat situația de alertă pe piața energiei, iar în scopul asigurării securității energetice pe perioada de urgență, SA ,,Moldovagaz” i-a fost permisă prelungirea până la data de 30 noiembrie 2022 a termenului de plată a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte în perioada aprilie-octombrie 2022.

Potrivit deciziei CSE, Asociația Obștească „Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova” va putea exporta ajutoarele umanitare sub formă de produsele medicamentoase, fără aplicarea măsurilor de politică economică, stabilite de legislația în vigoare pentru tipul de marfă declarat, și fără avizul eliberat de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Destinatarul și lista bunurilor se vor stabili prin Ordinul ministrului muncii și protecției sociale.

Anticoruptie.md
14/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii