Explozii în oraşul ucrainean Melitopol. Ar fi fost distrus un comandament al forţelor de ocupaţie

Anticorupţie.md
17/08/2022
Poză simbol

Un comandament al armatei ruse, dislocat în centrul oraşului ucrainean Melitopol, aflat sub ocupaţie, ar fi fost distrus miercuri dimineaţă de o explozie. Deocamdată nu există informaţii oficiale despre pierderile suportate de ruşi.

Explozia a fost raportată de primarul oraşului Melitopol, Ivan Fiodorov.

„S-a auzit o explozie puternică la bârlogul inamicului din centrul Melitopolului”, a scris pe Telegram edilul oraşului aflat sub ocupaţie.

Ivan Fiodorov a raportat şi marţi explozii în apropierea unei staţii electrice. Ulterior, a fost întreruptă difuzarea prin cablu a posturilor de televiziune, controlate de ruşi.

În ultima perioadă presa ucraineană scrie aproape în fiecare zi despre exploziile care au loc în teritoriile ocupate de ruşi şi că acestea ar fi puse la cale de partizanii ucraineni.

Anticorupţie.md
17/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii