Expulzați „en gross” din Bulgaria. 70 de diplomați ruși se întorc acasă

Viorica Mija
29/06/2022
O clădire a ambasadei Rusiei la Viena, stropită cu vopsea roșie

Autoritățile bulgare au luat o decizie fără precedent în istoria diplomației. Premierul Kiril Petkov a anunţat expulzarea simultană a 70 de angajați ai ambasadei ruse la Sofia.

Oficialul bulgar a declarat că „Serviciile de informații i-au identificat ca fiind persoane care acţionau împotriva intereselor noastre”.

Și Ministerul Afacerilor Externe de la Sofia a concretizat că diplomații reprezintă „o ameninţare pentru securitatea naţională” a Bulgariei. Aceștia urmează să părăsească teritoriul bulgar până cel târziu pe 3 iulie.

În data de 5 aprilie curent, peste 120 de diplomați ruși au fost expulzați din țările UE. Decizia a fost luată în urma crimelor de război din orașul Bucha. Astfel, Danemarca a expulzat 15 diplomați, Italia – 30, iar Spania – 25.

În aceeși zi, și Ministerul român de Externe a anunțat expulzarea a 10 diplomați ruși de la ambasada rusă în România, explicând că acțiunea este un răspuns la crimele comise în orașul Bucea și în alte localități din Ucraina, „pentru care răspunderea aparține Rusiei”.

De la începutul invaziei ruse în  Ucraina și până în prezent peste 250 de diplomați ruși au fost expulzați și somați să revină în Federația Rusă în cel mult 72 de ore.

Viorica Mija
29/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii